Un cutremur cu magnitudinea de 6,3 pe scara Richter a zguduit centrul Greciei la 12:16, ora locală, miercuri. Cutremurul a lovit la 121 km sud-vest de Salonic, lângă orașul Elassona, în regiunea Larissa.
Un seism puternic a zguduit centrul Greciei miercuri, la prânz. Experții greci spun că magnitudinea a fost 6, în timp ce agenția americană de seismologie îl clasifică la 6,3.
Cert este că mișcarea telurică s-a resimțit foarte puternic pentru că s-a produs aproape de suprafață, la 10 kilometri adâncime.
Cutremurul a fost urmat de numeroase replici, unele puternice. Undele de șoc s-au resimțit intens în capitala elenă și în vestul Greciei, dar și în țările vecine.
Oamenii au ieșit speriați pe străzi de frica unor replici.
Replicile înregistrate au avut putere destul de mare. De altfel, experții au avertizat că, din moment ce seismul s-a înregistrat atât de aproape de suprafață, va urma o activitate destul de intensă pentru perioada următoare.
Cea mai puternică dintre replici – 5,3 – s-a produs chiar mai aproape de suprafață, la aproximativ 7 km..
Există informații potrivit cărora o persoană în vârstă ar fi fost scoasă de sub ruinele casei sale aflate aproape de epicentru. Deocamdată, nu există informații oficiale cu privire la eventuale victime rănite și nici despre pagube, însă nu este exclus ca mai multe clădiri vechi din zone rurale să fi fost afectate.
Seismul s-a resimțit și în țările vecine.