Ca răspuns la indignarea justificată din România, polițiștii austrieci s-ar răzbuna pe șoferii români: ”Se măsoară până și șanțurile cauciucurilor de iarnă”.
Mașinile românești ar fi oprite în Austria pentru verificări, ne transmit mai mulți cititori ai site-ului nostru. Inspecțiile sunt făcute la sânge, au exprimat cei care au sunat în redacție, verificându-se starea cauciucurilor și făcându-se teste de noxe care pot dura zeci de minute. Cititorii ne-au transmis că au văzut și alte mașini românești oprite de polițiștii austrieci. Nu se ține cont că sunt copii în mașină sau că oamenii se grăbesc, ni s-a mai comunicat telefonic.
Premierul Nicolae Ciucă şi-a exprimat ‘profunda dezamăgire’ faţă de ‘lipsa consensului’ la nivelul Consiliului JAI de joi cu privire la aderarea României la Schengen şi a subliniat că votul Austriei este unul ”nejustificat”.
În calitate de prim-ministru și de cetățean român, doresc să încep prin a exprima profunda dezamăgire față de lipsa consensului la nivelul Consiliului JAI de astăzi în ceea ce privește aderarea României la Spațiul Schengen. Vreau, în primul rând, să adresez mulțumiri tuturor partenerilor europeni din statele membre, Comisiei Europene, Parlamentului European, dar și agențiilor europene, care ne-au susținut vocal, pe baze corecte, demonstrate prin argumente, fapte și cifre solide și care au insistat să găsim împreună soluții.
Toate statele europene au fost de acord să deschidă românilor porțile Spațiului Schengen, ca o recunoaștere a pregătirii noastre, dar și a eforturilor continue, de ani de zile, pentru protejarea granițelor externe europene. Toate, cu o singură și nejustificată excepție, Austria.
Unanimitatea nu a fost posibilă astăzi, în contextul în care un singur stat membru, Austria, a refuzat aderarea României. Această decizie rămâne fundamentată pe alegații bazate pe cifre pe care România le-a probat clar ca fiind incorecte. Nu am folosit nici măcar estimări naționale, am folosit datele agențiilor Uniunii Europene, care trebuie să rămână baza atunci când luăm decizii europene.
Am recunoscut dificultățile statelor membre care se află sub presiuni migratorii și am acționat întotdeauna solidar și activ în a găsi soluții în plan european. Numai împreună putem rezolva aceste probleme. Am avut propuneri concrete pentru partenerii noștri și am lucrat intens cu Comisia Europeană să răspundem acestor preocupări. Regretăm și sincer nu înțelegem poziția inflexibilă de Austria.
Ministrul de Interne, Lucian Bode: ”Ne-am luptat pentru aderarea la Schengen. Cei care încearcă să pună acest eşec în spatele Guvernului, ar trebui să se uite mai bine în oglindă înainte de a ridica piatra.”
Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a făcut precizări, vineri, după eșecul Schengen. Oficialul a afirmat că ”Austria nu ne-a auzit soluțiile. La următorul JAI, din martie, revine subiectul aderării”.
Lucian Bode a declarat, vineri, că cei care încearcă să pună eşecul aderării României la Schengen în spatele Guvernului ar trebui să se uite mai bine în oglindă înainte de a ridica piatra, ca ”să nu facă cumva jocul celor care şi-au propus să destabilizeze această regiune”.
”Anul acesta a debutat cu un război nedrept la graniţele României care a generat crize multiple cu efecte directe asupra economiei şi asupra populaţiei. Anul acesta a fost ridicat MCV, ne-am luptat pentru aderarea României la spaţiul Schengen, parcurs întrerupt, ieri, nedrept de o singură ţară, Austria. Nu ne dăm bătuţi. Nu este un capăt de drum iar resemnarea este cea mai periculoasă atitudine. Mergem înainte cu fruntea sus!”, a afirmat Lucian Bode, vineri la conferinţa de alegeri PNL Sector 3.
Acesta a mai spus că Guvernul Ciucă a luptat pentru obiectivul strategic al României de a intra în Schengen şi va continua această luptă.
”Cei care încearcă să pună acest eşec în spatele Guvernului, ar trebui să se uite mai bine în oglindă înainte de a ridica piatra. Să nu facă cumva jocul celor care şi-au propus să destabilizeze această regiune. Guvernul Nicolae Ciucă a luptat pentru acest obiectiv strategic de ţară şi va lupta în continuare. Niciun veto nu ne va putea pune la colţ. În Dialogurile sale Seneca spunea un lucru care se potriveşte de minune situaţiei actuale- Nu e important ce anume suporţi, ci în ce fel. Nu ne doboară nimic şi nu ne dăm bătuţi! Ştim cât am muncit pentru acest obiectiv de ţară şi ştim că am gestionat exemplar crizele umanitare şi de securitate provocate de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei. Guvernul Nicolae Ciucă a arătat solidaritate şi generozitate, a reuşit reforme şi a închis restanţe vechi de 15 ani. Niciun veto nu ne ia aceste realizări!”, a conchis ministrul de Interne.
Lucian Bode a participat vineri la conferinţa de alegeri a PNL Sector 3 unde a fost ales preşedinte al filialei Andrei Baciu.
Au fost ședințe peste ședințe azi la Guvern, în cadrul Coaliției, dar și la vârful PNL pentru a se discuta în regim de urgență despre refuzul Austriei de a ne primi în Schengen. Una peste alta, într-un gest diplomatic dur, și ambasadorul României în Austria a fost chemat acasă pentru consultări, iar nici ministrul Bode nu ştie dacă va avea nevoie de ”viză” pentru a intra în Guvern.
”Noi am propus mai multe solutii de ieșire din impas, mai întăi austriecilor, în cele două întălniri. Nu au spus că nu sunt de acord cu ele. Toate aceste soluții nu au fost auzite de Austria. La următorul JAI, din martie, revine subiectul aderării.
Nu este nevoie să parcurgem toate procedurile parcurse deja, este nevoie doar de unanimitate de vot. Acest scenariu nu a existat pe masa Consiliului JAI, deocamdată rămânem cu acest scenariu. Este un moment de cotitură pentru țara noastră și aș îndrăzni să spun chiar pentru Uniunea Europeană. România nu este responsabilă pentru problemele interne din Austria”, a declarat Lucian Bode.
El a explicat că noua procedură de evaluare a unui stat candidat la spaţiul Schengen este mai simplă. ”Pe noua procedură lucrurile sunt mai simple. (…) Lucrurile sunt relativ mai simple. Deocamdată niciun stat nu a fost evaluat pe noua procedură. Rămâne să vedem la Consiliul (European) de săptămâna viitoare dacă va fi luat în discuţie, deşi nu este pe agendă, subiectul migraţiei este, dar inevitabil sunt convins că se va discuta şi acest subiect. Deocamdată rămânem în acest scenariu cu posibilitatea punerii pe ordinea de zi la următorul Consiliu JAI din martie sau la orice alt consiliu extraordinar”, a transmis ministrul.
Parlamentarii din Forța Dreptei și USR vor depune, luni, o moțiune împotriva ministrului Lucian Bode, ”pentru eșecul înregistrat în procesul de aderare la Schengen”. ”Nu poate rămâne fără niciun fel de consecință acest rateu major”, afirmă Ludovic Orban.
”Am decis ca parlamentarii din Forța Dreptei, alături de cei din USR, să depunem luni o moțiune împotriva ministrului Lucian Bode pentru eșecul înregistrat în procesul de aderare la Schengen. Nu poate rămâne fără niciun fel de consecință acest rateu major al coaliției PSD-PNL și normal ar fi fost să vina de la sine demisia/demiterea actualului ministru de Interne”, scrie pe Facebook Ludovic Orban.
”Nu ar fi prima moțiune”, spune ministrul de Interne, Lucian Bode, despre intenția Opoziției de a depune moțiune împotriva sa. El afirmă că ”structurile MAI și-au făcut datoria”. ”Nu ar fi prima moțiune! De-abia aștept, de-abia aștept să prezint opiniei publice tot ceea ce a făcut Ministerul de Interne pentru ca această decizie să ajungă la vot, pe masa Consiliului JAI, unul votul este unul eminamente politic”, spune Lucian Bode, chestionat cu privire la anunțul Opoziției de a depune moțiune în Parlament împotriva sa.
„Deocamdată rămânem în acest scenariu, cu posibilitatea punerii pe ordinea de zi la următorul Consiliu JAI, din martie, sau la orice alt Consiliu extraordinar„, a declarat, vineri, ministrul de Interne, Lucian Bode.
Oficialul a calificat ca „injustă” decizia Austriei de a nu vota pentru aderarea României la spațiul Schengen.
„Surprinderea noastră este cu atât mai mare cu cât veto vine din partea unei țări, Austria, care fără argumente a dat acest veto în condiţiile în care pe data de 16 noiembrie, aici la București, valida printr-o declarație susținerea pentru aderarea României la spațiul Schengen„, a precizat Bode.
Înainte de votul de joi, respectiv pe 23 noiembrie și 5 decembrie, România a propus mai multe soluții, care „nu au fost auzite” de austrieci, a mai spus Bode.
„Vorbesc de plan de acțiune, de colaborare polițienească, de acțiuni comune la frontieră, de preluare migranți„, a precizat ministrul.
De asemenea, Lucian Bode spune că nu au fost luate în considerare nici soluțiile propuse de Comisie.
„Regulile sunt foarte clare, o decizie de aderare a României la spațiul Schengen poate fi luată doar de Consiliul Justiție și Afaceri Interne, secțiunea Afaceri Interne.
Următorul Consiliu JAI ordinar este programat pentru luna martie. Dacă până atunci, va exista un Consiliu extraordinar, și președinția în exercițiu, cehă, a Uniunii, președinția viitoare, suedeză, de la 1 ianuarie, va agrea împreună cu Comisia, împreună cu statele candidate, să introducă pe ordinea de zi acest punct, în înțelegerea serviciului juridic al Comisiei nu este nevoie să parcurgem toate procedurile parcurse deja, ci este nevoie de un vot și de unanimitate„, a mai spus ministrul de Interne.
„Deocamdată rămânem în acest scenariu, cu posibilitatea punerii pe ordinea de zi la următorul Consiliu JAI, din martie, sau la orice alt Consiliu extraordinar„, a adăugat el.
Austriecii învârt afaceri de milioane în România. Sunt printre cei mai feroce investitori din țara noastră și au dezvoltat afaceri într-o gamă largă de domenii, de la petrol şi gaze până la comerţ, construcţii şi IT. Au cumpărat firme și le-au adus pe profit, iar acum controlează businessuri și lanțuri de producție vitale pentru economie.
În topul celor mai cunoscute companii care activează în România este OMV Petrom. Încasările sunt unele record, iar anul trecut firma a avut un profit net de 2,7 miliarde de lei. Gigantul este deținut în proporție de 32% de guvernul austriac. OMV a făcut lobby și pe legea offshore și este în punctul de a demara extracţia de gaze din Marea Neagră. O delegație a fost prezentă recent la Cotroceni și a purtat discuții cu președintele Iohannis despre extinderea afacerii.
Patronul companiei are o relație bună și cu Rusia, iar în 2018 a fost decorat de Vladimir Putin cu ”Ordinul Prieteniei”, motiv pentru care competitorii acuză că societatea este controlată de Kremlin.