Acasă Externe Austria la urne, extrema dreaptă, favorită să-i ia fața lui Nehammer, intrarea României în Schengen terestru, din ce în ce mai incertă

Austria la urne, extrema dreaptă, favorită să-i ia fața lui Nehammer, intrarea României în Schengen terestru, din ce în ce mai incertă

0
0
10

Austria la urne, extrema dreaptă, favorită să-i ia fața lui Nehammer, intrarea României în Schengen terestru, din ce în ce mai incertă.

Extrema dreaptă ar urma să revină în forţă în Austria, după cinci ani de tandem fără precedent ecologisto-conservator, şi să obţină, poate, un succes istoric în alegerile – care se anunţă foarte strânse – de duminică, în care votează peste şase milioane de alegători, relatează AFP.

”De această dată va fi altfel. Nu vreau să ne port ghinion, dar o simt: de această dată vom câştiga”, a lansat liderul Partidului Libertăţii (FPÖ, extremă dreapta) Herbert Kickl la ultimul său miting de campanie.

În contextul unei ascensiuni a partidelor radicale în Europa, sondajele creditează această formaţiune – înfiinţată de către foşti nazişti – cu 27%, urmată ÖVP (conservatori) cu ÖVP 25%.

Un prim loc al extremei drepte ar provoca un cutremur în această ţară alpină, potrivit unor analişti, pentru că, deşi a gustat puterea, ea nu s-a clasat prima vreodată într-un scrutin naţional.

Kickl – atât de extremist încât niciun partid nu vrea să guverneze cu el – este departe de a fi sigur să ajungă la Cancelarie.

”El aţâţă fricile, FPÖ se agită în continuare şi nu are niciodată nimic constructiv de adus”, apreciază o cercetătoare, Theres Friesacher, în vârstă de 29 de ani, intervievată de AFP la ieşirea dintr-o secţie de votare la Viena, care evocă haosul şi ”poveştile de corupţie” ale fiecărei treceri pe la guvernare.

Luminat în 2019 de răsunătorul scandal Ibizagate, partidul a urcat din nou pe pantă, sub impusul unui Herbert Kickl puţin predestinat să fie în lumina reflectoarelor şi care a prosperat din fricile sociale şi economice care străbat continentul.

Apropiat al unor grupări denunţate aprig, cel care vrea – în ţara natală a lui Adolf Hitler – să fie numit ”Volkskanzler” (cancelarul poporului) a preluat termenul ”remigraţie” care are ca plan să le retragă cetăţenia austraică şi să-i expulzeze pe austirecii de origine străină.

În 2015, Austria era o destinaţie privilegiată a refugiaţilor, în trimpul marelui val istoric al migraţiei şi a rămas la fel de atunci.

Acest fost ministru de Interne, în vârstă de 55 de ani, a ştiut să-i aţâţe pe ”antivax” prin declaraţiile sale conspiraţioniste împotriva măsurilor anticovid, pe cei mai săraci afectaţi de inflaţie şi pe toţi cei sensibili la neutralitatea austriacă prin condamnarea sancţiunilor impuse Rusiei.

În mulţimea susţinătorilor săi, un proprietar de cafenea, Walter Gerhard Piranty, în vârstă de 54 de ani, apreciază partea ”ascetă” a ”acestui sportiv, care nu se droghează şi nu bea alcool”, iar alţii îi salută ”ascultarea”, sensibilitatea sa la problemele lor cotidiene.

Cancelarul Karl Nehammer, liderul conservatorilor, a redus în ultimele săptămâni avansaul, jucând cartea unui partid de ”centru” pe eşicherul politic, în pofida poziţiilor sale foarte tranşante pe tema imigraţiei.

Acest fost locotenent, în vârstă de 51 de ani, cu o statură impozantă, a îndemnat, în timp ce a votat duminică dimineaţa, la alegerea ”unei politici a stabilităţii” şi la bararea drumului ”vocilor radicalizate”. ”Miza este uriaşă”, a subliniat el, evocând un scrutin decisiv pentru viitorul Europei şi Războiului din Ucraina.

În pofida unei scăderi aşteptate de peste zece puncte în comparaţie cu alegerile din 2019, ÖVP, care se află la putere din 1987, ar urma să păstreze cancelaria, însă negocierile în vederea unor parteneri vor fi lungi.

Nehammer repetă că nu vrea să se alieze cu Herbert Kickl, însă nu respinge o eventuală coaliţie cu ”albaştrii” din FPÖ – ca în 2000 şi 2017 -, cu care are un program economic apropiat.

Mulţi dintre cei 6,3 milioane de alegători mizează pe acest scenariu, la fel ca Bernd Lunglmayr, un consultant în sănătate în vârstă de 48 de ani. ”Orice alt rezultat m-ar surprindea mult”, spune el, declarându-se ”îngrijorat”. ”În Austria, memoria politcă este scurtă”, iar ”tendinţa este către partidele populiste în lumea occidentală, în această perioadă de crize”.

În mod paradoxal, în cazul unei victorii largi a FPÖ, conservatorii nu vor acdepta să fie partenerul minoritar, prezic experţii. Ei vor prefera, fără îndoială, să se alieze cu social-democraţii ”roşii”, creditaţi cu 20%, şi liberalii din Neos, un format în trei care ar fi o premieră în Austria.

Cu Verzii. care înregistrează un recul puternic (8%), există subiecte de discordie, iar ”divorţul” pare consumat.

Primele proiecţii, realizate pe baza rezultatelor votului prin corespondenţă şi a urnelor deja închise, sunt aşteptate imediat după încheierea scuritnului, la ora locală 17.00 (18.00, ora României).

Cătălin Predoiu, ministrul ”liberal” al Afacerilor Interne, a evidențiat un paradox în legătură cu accederea României în Spațiul Schengen și cu frontierele terestre, după ce țara noastră a reușit să acceadă cu cele maritime și aeriene în prima parte a acestui an.

Contextul politic din Uniunea Europeană complică și procesul de accedere al României cu frontierele terestre în spațiul de liberă circulație. Ministrul Cătălin Predoiu a evidențiat un paradox în legătură cu intrarea deplină a României în Spațiul Schengen .

”Suntem țară Schengen cu două frontiere, dar suntem perfect pregătiți pentru cea de-a treia frontieră și toată lumea știe lucrul ăsta, inclusiv la nivel politic, însă la nivel politic situația e mai complicată“, a spus ministrul Afacerilor Interne.

”Eu vorbeam de condițiile mai dificil din punct de vedere politic. E un paradox. Anul trecut, înainte de intrarea în Schengen maritim și aerian, contextul era mai calm, mai propice oarecum pentru o negociere, pentru o decizie. Pe de altă parte, poziția noastră era mai slabă decât cea pe care o avem astăzi, pentru că nu eram membri în Spațiul Schengen, deloc, cu nicio frontieră. S-a făcut un pas și s-a reușit, dar anul acesta situația e puțin mai diferită“, a menționat ministrul Cătălin Predoiu.

”Noi suntem mai bine poziționați, în teren există acele progrese, care au continuat și colegii noștri au putut să vadă că nu-i o întâmplare – că în 1-2 ani am crescut performanțele, am crescut investițiile, am alocat mulți bani – ne-am întărit și că e o politică în spate.

În al doilea rând, mesajele date la nivel ministerial au fost clare, am spus că alocăm bani și că pentru noi, migrația e o chestiune importantă nu doar din perspectiva Schengen, ci pentru că vrem să ne protejăm țara și vrem ca cetățenii români să trăiască într-o țară sigură din punct de vedere al migrației ilegale. Eu nu vreau să avem un fenomen scăpat de sub control în România, iar acest lucru e de datoria mea, pe care trebuie să o îndeplinesc.

De asemenea, faptul că suntem membri Schengen ne dă un statut cvasi-egal cu ceilalți. Ne lipsește într-adevăr o frontieră, dar vorbim de la țară membru Schengen la țară membru Schengen. E altceva!“, a mai zis ministrul ”liberal”.

”Pe de altă parte, contextul e mai dificil, pentru că de curând au fost alegeri în Țările de Jos, a venit guvern nou, au fost alegeri în Franța și a venit un guvern nou, cu miniștri noi, au fost alegeri la nivel european și avem comisari noi. Lucrez în direcția de a-l întâlni cât de repede pe noul comisar (n.r. al Afacerilor Interne). Totodată, vom avea alegeri în Austria și vom avea un guvern nou. Per ansamblu, contextul politic s-a complicat în anumite țări. Cu noile guverne, trebuie să vezi ce poziție au. O luăm și de la zero dacă e nevoie, dar o luăm cu argumente, poziția noastră fiind mai puternică.

E ca la o cursă de Formula 1, la care anul trecut plecam de pe grilă pe poziția 8-10, dar circuitul era curat, asfaltat și totul era în regulă, anul acesta suntem în pole position, numai că terenul este mai accidentat“, a concluzionat ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu.

Încarcă mai mult
Load More In Externe

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Kremlinul, ofticat de rezultatul alegerilor în Republica Moldova, reacționează: ”Maia Sandu trebuie să demonstreze că, „grupuri criminale„ i-au luat voturile”

Facebook 2 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Kremlinul, ofticat de rezultatul ale…