Acasă Eveniment George Simion, plecat în SUA la învestirea lui Trump, AUR își scoate din nou electoratul în stradă, proteste în fața ambasadelor și prefecturilor din țară

George Simion, plecat în SUA la învestirea lui Trump, AUR își scoate din nou electoratul în stradă, proteste în fața ambasadelor și prefecturilor din țară

0
0
38

George Simion, plecat în SUA la învestirea lui Trump, AUR își scoate din nou electoratul în stradă, proteste în fața ambasadelor și prefecturilor din țară

AUR promite proteste săptămânale: ”Suntem încrezători că AUR va putea să înlocuiască actualul Guvern”

Noi proteste AUR, anunţate în ţară şi în Diaspora. Membrii partidului vor manifesta în faţa prefecturilor şi ambasadelor României.

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a organizat proteste, sâmbătă, în fața prefecturilor din toată țara și a ambasadelor din străinătate, ”alături de românii care vor să trăiască într-o democrație funcțională”, după ce ÎCCJ a respins solicitarea lui Călin Georgescu prin care a contestat anularea alegerilor prezidențiale.

Noi proteste marca AUR. Membrii partidului extremist vor să iasă în faţa prefecturilor din toată ţara, dar şi în faţa ambasadelor din Diaspora. La nici o săptămână de la ultimul miting, liderii AUR cer, din nou, alegeri corecte şi suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis.

Susţinători ai Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR) participă, sâmbătă după-amiază, în marile oraşe, la proteste faţă de actuala putere politică, faţă de anularea alegerilor şi faţă de continuarea mandatului preşedintelui Klaus Iohannis. Manifestaţiile sunt organizate în faţa sediilor Prefecturilor, transmite News.ro. ”Protestăm în continuare pentru că preşedintele uzurpator şi guvernul trădător refuză să asculte poporul! Nu ne-au dat niciun răspuns, nu au luat nicio măsură!”, a scris Simion pe Facebook, postând imagini din faţa Prefecturii Capitalei.

Vicepreședinte AUR a anunțat, luni, că partidul va organiza săptămânal diverse forme de protest ca reacție la ”abuzurile” actualei guvernări. De asemenea, Marius Lulea a precizat că este încrezător că Guvernul Ciolacu va fi înlocuit de un Guvern AUR.

De asemenea, vicepreședintele AUR a avut grijă să atragă atenția că partidul doar ”asigură structura necesară desfășurării” protestelor și autorizațiile.

”Vom continua cu diverse forme de protest, săptămâna viitoare vor fi organizate proteste la nivel de județ. Noi doar asigurăm structura necesară desfășurării acestor proteste și autorizațiile necesare. Suntem încrezători că AUR va putea să înlocuiască actualul Guvern cu un Guvern AUR.

Sunt proteste săptămâna viitoare în toată țara, sâmbătă, după care urmează ca în cealaltă săptămână să gândim o nouă formă de protest. Nu știu dacă va fi un flash mob sau modul în care se va ajunge în cele din urmă să se protesteze, dar știu cu siguranță că în fiecare săptămână va exista o reacție la aceste abuzuri pe care le face actuala guvernare”, a afirmat Lulea.

Deputatul AUR Mihai Enache a susținut, la rândul său, că partidul pe care îl reprezintă va asigura buna organizare a manifestațiilor așa cum s-a procedat și la protestul de duminică. El a menționat că organizatorii au vegheat la buna desfășurare a protestului din 12 ianuarie de la București și au comunicat cu forțele de ordine în situații punctuale.

”Și la manifestațiile pe care le vom organiza sâmbătă, de la ora 14/ 00, la toate Prefecturile din țară, noi vom asigura buna organizare și vom proteja, ca și ieri, inclusiv reprezentanții mass-media. Nu sprijinim niciun răspuns violent, tocmai de aceea noi am fost primii care am intervenit atunci când anumiți oameni, trimiși, infiltrați sau din propria lor dorință au avut anumite atitudini necorespunzătoare și ilegale (…).

Ca și ieri, (va fi) un număr corespunzător de oameni, de membri de partid care să fie vigilenți la orice infracțiune sau orice contravenție se comite în cadrul manifestației. De la momentul identificării oricărei manifestații de acest gen este treaba forțelor de ordine și noi, și ieri, am comunicat cu forțele de ordine pentru aplanarea sau extragerea anumitor manifestanți care aveau atitudini necuviincioase”, a subliniat Enache, după ce un operator de la B1TV a fost trântit la pământ și lovit de manifestanții de la protestul AUR de duminică și o altă echipă TV a fost amenințată.

AUR condamnă decizia ICCJ în cazul Călin Georgescu: ”Sfidează milioane de români și ignoră lipsa dovezilor clare”.

AUR a catalogat decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a respins definitiv cererea lui Călin Georgescu de a se relua turul doi al alegerilor prezidențiale, drept „sfidătoare” la adresa a milioane de români. De asemenea, formațiunea politică i-a acuzat pe judecători că au ignorat „lipsa dovezilor clare” privind anularea scrutinului, relatează Agerpres. După decizie, George Simion a anunțat că va avea loc un protest AUR vineri seara, în fața Guvernului.

”Dar dacă ei cred că s-au văzut cu sacii în căruţă, se înşală amarnic! Românii s-au trezit! Şi vor continua să protesteze pentru o Românie suverană, unde deciziile sunt luate în interesul poporului”, a transmis AUR într-un comunicat de presă.

La scurt timp după pronunțarea deciziei ICCJ, preşedintele AUR, George Simion, a anunțat că ora ora 20.00 va fi în Piața Victoriei, unde va protesta pentru ”alegeri corecte”.

De asemenea, AUR cere și vacantarea funcție prezidențiale de către Klaus Iohannis. Potrivit AUR, funcţia de preşedinte este „deţinută în mod ilegitim de Klaus Iohannis, autorul loviturii de stat aflată în plină desfăşurare”.

”Continuăm protestele pentru democraţie! (…) Voturile a peste nouă milioane de români au fost aruncate la gunoi, pentru că nu conveneau sistemului! Iar acum se încearcă limitarea votului în Diaspora şi cenzura în mediul online, prin intimidarea reţelelor de socializare pe care nu le pot controla”, a transmis AUR.

AUR anunţă că va protesta şi sâmbătă, începând cu ora 14,00, în faţa Prefecturilor din toată ţara şi a ambasadelor din străinătate, „alături de românii care vor să trăiască într-o democraţie funcţională”.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins vineri definitiv acţiunea în justiţie deschisă de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale. Georgescu primise o decizie nefavorabilă şi la Curtea de Apel Bucureşti, pe 31 decembrie 2024, după care el a făcut recurs, respins vineri de judecătorii ICCJ.

București

”Uniţi, cu toţi, să scăpăm de hoţi!”, ”Diaspora-i cu noi!” şi ”Libertate!” scandează, sâmbătă după amiază, susţinătorii AUR care s-au adunat în faţa sediului Prefecturii Capitalei.

Jandarmii au montat garduri de protecţie, în aşa fel încât manifestaţii să nu intre pe carosabil.

Ei spun că au ieşit în stradă pentru viitorul copiilor lor şi pentru că doresc ”alegeri libere”.

Ploiești

La Ploieşti, în faţa sediului Prefecturii Prahova, câteva zeci de oameni scandează ”Jos Iohannis!”, ”Iohannis, nu uita, va veni şi vremea ta!”, ”Jos cenzura”, ”Să vă fie frică, poporul se ridică!” şi scandează numele lui Călin Georgescu.

Manifestaţia are loc în parcul din centru oraşului, acolo unde este amplasat Palatul Administrativ care găzduieşte mai multe instituţii publice. Oamenii au adus cu ei drapele ale României şi vuvuzele, dar şi un banner de mari dimensiuni pe care au scris ”DEMOCRAŢIE”.

Alba Iulia

La Alba Iulia oamenii spun că au ieşit în stradă ca să facă ”dreptate pentru România”

Ei au pancarte pe care au scris ”Iohannis, preşedinte ilegitim” şi scandează ”Turul doi, înapoi”, ”CCR, ciuma roşie” şi ”Unitate naţională!”.

Proteste similare sunt organizate, începând cu ora 14:00, în mai multe mari oraşe din ţară.

Iași

La protestul AUR de la Iaşi participă peste 300 de persoane. Oamenii s-au adunat în Piaţa Unirii din municipiu, după care au pornit în marş către Palatul Culturii. Protestatarii au scandat printre altele, ”Turul doi, înapoi”, ”Jos Iohannis”, ”PSD, ciuma roşie”, ”PSD şi PNL, aceeaşi mizerie” şi ”Vrem alegeri libere”.

Pe traseu, manifestanţii s-au oprit în faţa sediului PSD Iaşi, unde au scandat împotriva guvernului.

Participanţii la protest s-au oprit apoi în faţa Palatului Culturii, unde au scandat numele lui Călin Georgescu.

Constanța

Peste 300 de persoane protestează în faţa Prefecturii Constanţa, cerând reluarea turului doi al alegerilor prezidenţiale.

Oamenii s-au strâns pe platoul din faţa Prefecturii Constanţa începând cu ora 14. Ei au scandat ”Turul 2 înapoi”, ”Libertate”, ”PSD, o mizerie”, ”CCR, o mizerie”, ”Jos Guvernul”, ”Să vă fie frică poporul se ridică”.

Mai multe persoane au făcut o horã chiar în mijlocul manifestanţilor. La eveniment sunt prezenţi şi mai mulţi reprezentanţi ai AUR, printre care şi deputatul Mohammad Murad.

Manifestaţia este una paşnică.

Proteste ale AUR sunt și în județele Neamț, Bistrița, Teleorman, Vaslui, Satu Mare, Bihor, Mehedinți, Brăila.







Încarcă mai mult
Load More In Eveniment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

După ce în 2020 se bucura că Trump pierdea alegerile, oportunistul Ponta a cotit-o ”trumpist”: ”România în „trenul schimbarii„ condus de Trump & Musk”

Facebook 104 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email După ce în 2020 se bucura că Trump…