Guvernul PSD PNL UDMR, vrea taxe mai mari la bugetul național. Pentru că impozitul progresiv ar urma să nu mai fie implementat, executivul are în plan introducerea unei taxe de solidaritate din anul 2023.
Taxa de solidaritate ar urma să fie impusă pentru marile companii din România, 1% din cifra de afaceri, din anul 2023, informează surse politice. Măsura ar fi fost agreată deja de specialiști și urmează să fie supusă deciziei politice a conducerii coaliției de guvernare.
330 de companii vor fi vizate de taxa de solidaritate, printre care: Automobile Dacia, OMV Petrom, Lidl, Kaufland, Ford România, Rompetrol, Carrefour, dar și antreprenori români, precum Frații Dedeman.
Anual, statul român ar urma să încaseze 1 miliard de euro de la companiile, gigant.
Marcel Ciolacu, președintele Camerei Deputaților și al PSD, a recunoscut miercuri că taxa de solidaritate este pe agenda de discuții, dar nu a oferit detalii.
”Eu am zis, de exemplu, taxa de solidaritate există în Germania. Și nu știu dacă o avem. Este pe agenda de discuții și vom alege varianta cea mai bună. Exact cum este în Germania. Trebuie făcută o raportare între taxe și venituri”, a declarat liderul PSD.
Cei 1% vor fi direcționați către investiții în domenii prioritare precum sănătatea și educația, potrivit vicepremierului Kelemen Hunor, președinte al UDMR.
PSD și UDMR susțin introducerea taxei de solidaritate. PNL, ultimul ”hop”
PSD și-a mai dorit să introducă taxa de solidaritate și în Guvernul cu ALDE, în 2017, dar inițiativa a fost respinsă de mediul de afaceri. La acea vreme, ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, avea în plan ca taxa de solidaritate să fie de 2% din cifra de afaceri.
Actuala coaliție de guvernare a mai discutat anul trecut despre posibilitatea introducerii taxei de solidaritate. PSD și UDMR a susținut proiectul, în timp ce PNL s-a opus.
”Rămâne de văzut ce decizie va lua coaliția. Săptămâna trecută, premierul Nicolae Ciucă a transmis că se opune modificării sistemului de taxare a companiilor. În plus, fostul general a mai declarat că a discutat cu reprezentanţii Consiliului Fiscal să facă în aşa fel încât „cota unică să fie într-adevăr cotă unică”.