O altă suceală a sucelii în coaliție, românii și așa deja împovărați de prețuri și de inflație, printr-un calcul politic meschin, ar putea să scape totuși de majorarea impozitelor cu 50%. După scandalul uriaș din Senat, liderii coaliției au decis să schimbe ordonanța în Camera Deputaţilor.
După ce la Senat s-a adoptat acel amendament cu scandal, prin care impozitele pe locuințe cresc cu pana la 50% de la 1 ianuarie 2023, acum, coaliția ia în calcul să schimbe OUG la Camera Deputaților.
Prin forma adoptată la Senat, crește baza de impozitare cu 50%, adică de la 1.086 de lei la 1.500 de lei, iar cota de impozitare rămâne între 0,08 și 0,2.
Această formă îi nemulțumește pe primari, care nu vor sa își asume o creștere a impozitelor, ci vor ca decizia să vină de la centru.
Potrivit surselor din coaliție, este foarte posibil să fie schimbat amendamentul la Camera Deputaților și sunt luate în calcul mai multe variante.
Ar putea, de exemplu, să nu mai crească baza de impozitare, ci să crească doar coeficientul, sa fie 0,1.
Mai există și varianta să crească atât baza de impozitare, cât și cota de impozitare, ceea ce ar însemna o creștere foarte mare a impozitelor.
Rămâne de văzut ce decizie va fi luată până la urmă în coaliție și pe care dintre variante se va merge, însă, din ce spun sursele, nu va fi o creștere de 50%, ci una mai mică, de cel puțin 16%, pentru că așa ne-am asumat prin PNRR.