Acasă Economie Ministrul Finanțelor Tanczos Barna, a anuțat un deficit bugetar de 8,7% pe 2025: ”Nu vom ajunge la un deficit de 9%”, creșterea TVA, incertă

Ministrul Finanțelor Tanczos Barna, a anuțat un deficit bugetar de 8,7% pe 2025: ”Nu vom ajunge la un deficit de 9%”, creșterea TVA, incertă

0
0
2

Ministrul Finanțelor Tanczos Barna, a anuțat un deficit bugetar de 8,7% pe 2025: ”Nu vom ajunge la un deficit de 9%”, creșterea TVA, incertă.

Tanczos Barna a anuțat un deficit bugetar de 8,7% pe 2025. Cum plănuiește ministrul Finanțelor să aducă mai mulți bani la buget. Ministrul Finanțelor promite disciplină bugetară în România: ”Nu vom ajunge la un deficit de 9%”. Ce spune despre TVA.

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a anunțat vineri că deficitul bugetar pentru anul 2024 este estimat la 8,7% din Produsul Intern Brut (PIB). „E nivelul pe care l-am preluat de la dl Marcel Boloș și sperăm să rămână sub 9% din PIB”, a declarat oficialul.

Ministrul Finanțelor Publice, Tánczos Barna, a declarat vineri că, România nu va atinge un deficit de 9% din PIB și garantează că, pe durata mandatului său, nu va permite depășirea cheltuielilor prevăzute în bugetul inițial, așa cum s-a întâmplat în trecut. El a reiterat necesitatea unei schimbări de mentalitate în gestionarea fondurilor publice și a precizat că prioritatea Guvernului este asigurarea stabilității economice și a plății obligațiilor sociale pentru 2025. Întrebat dacă TVA și impozitul pe venit vor crește, Tanczos Barna a declarat că nimeni din guvern sau din coaliţie nu doreşte să se ajungă la o asemenea situaţie. ”Sunt convins că ne putem încadra în limite fără a majora TVA”, a spus ministrul Finanțelor.

Tanczos Barna a fost întrebat, vineri, ce încredere să mai aibă populaţia în guvern în condiţiile în care şi anul trecut Executivul promis îngheţarea cheltuielilor publice, iar acest lucru nu s-a întâmplat.

”În primul şi în primul rând nu vom ajunge la 9% şi am avut grijă în primele zile ale mandatului să nu ajungă România în deficit de peste 9%. În a doilea rând, cât sunt eu ministrul al Finanţelor, nu voi permite niciodată ca cheltuielile stabilite prin bugetul iniţial să fie depăşite în felul în care au fost depăşite în anul electoral 2024”, a răspuns Tanczos Barna.

Ministrul Finanţelor precizează că România are nevoie de o schimbare a abordării în ceea ce priveşte cheltuirea fondurilor publice.

”România trebuie să facă paşi, să fie un stat credibil cu o schimbare de mentalitate şi UDMR, când a venit la guvernare, exact acest lucru şi l-a propus: să schimbăm abordarea, să schimbăm aceste soluţii temporare sau intervenţii pe moment pe buget şi pe cheltuieli astfel încât să putem arăta şi pe planificare naţională o sustenabilitate, credibilitate şi o predictibilitate pe termen mediu şi lung.

Desigur, în două săptămâni acest lucru nu se rezolvă. Se va rezolva în luna ianuarie, când o să venim cu bugetul general consolidat pentru 2025 ca propunere şi o să avem o abordare responsabilă. Se va schimba în momentul în care impozitele care sunt aprobate, de exemplu, în ordonanţa privind ajustarea multisectorială vor fi discutate în detaliu cu mediul privat – vorbesc aici de impozitul pe construcţiile speciale – înainte de aprobarea normelor de aplicare a acestor prevederi. Trebuie să avem o abordare diferită şi faţă de mediul de afaceri”, a adăugat ministrul.

În ceea ce privește taxele, ministrul Tanczos Barna a dat asigurări că Guvernul condus de Marcel Ciolacu nu va majora TVA în 2024, menținând astfel o măsură importantă de stabilitate fiscală într-un an economic plin de provocări.

Întrebat insistent despre sursele de finanțare necesare pentru acoperirea deficitului, Tanczos Barna a indicat că accentul va fi pus pe îmbunătățirea colectării veniturilor fiscale.

Ministrul finanțelor și-a schimbat declarațiile față de începutul săptămânii, când nu era atât de sigur că TVA nu va crește.

Acesta a declarat luni, 30 decembrie, că el încearcă să construiască bugetul pe 2025 fără majorarea cotei de TVA şi a impozitului pe venit, dar nu a putut promite că aceste lucruri nu se vor întâmpla.

”Eu voi face tot posibilul să construim bugetul anului 2025 fără majorare a cotei de TVA şi la impozitul pe venit. Vom vedea în luna ianuarie care este situaţia finală, anuală, cu deficitul”, a spus Tanczos Barna la briefingul de presă după ședința de Guvern.

În acest moment, cota standard de TVA în România este 19%, aplicată majorității bunurilor și serviciilor. Mai sunt însă și alte două cote de TVA, de 5% (exemple: manualele școlare, revistele, publicațiile și taxele de intrare la muzee și evenimente sportive) și de 9% (exemple: proteze, servicii de catering și restaurant, mai puțin băuturile alcoolice, livrarea medicamentelor), aplicate în funcție de codurile CAEN.

Încarcă mai mult
Load More In Economie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Un nou sistem de ”compensare” a facturilor la energie, Burduja: ”După ridicarea plafonării prețurilor cei cu consum mare vor avea facturi mai mici cu 30-35%”

Facebook 1 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Un nou sistem de ”compensare” a fact…