Liderii coaliției PSD-PNL, au căzut de acord asupra pachetului fiscal. Impozitare pe praguri la microîntreprinderi, impozit pe venit în peste un anumit prag, dispare cota de TVA de 5%”.
Pachetul fiscal are scopul de a acoperi o gaură suplimentară la buget, peste deficitul bugetar de 4,4% din PIB asumat prin legea bugetului. Oficial, deficitul suplimentar la buget a fost de 9 miliarde lei doar în primele cinci luni ale anului, adică diferența dintre programul de încasări al ANAF și încasările efective. Lideri politici din coaliție au vorbit însă de un deficit suplimentar de 20 de miliarde lei în prima jumătate a anului.
Deciziile au fost luate într-o ședință desfășurată luni și la care au participat Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Marcel Boloș (ministrul Finanțelor), Adrian Câciu (ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene) și alți lideri PSD și PNL.
Tăierile de cheltuieli asumate de coaliția PSD-PNL:
– desființarea a circa 200 de mii de posturi neocupate de la stat. Economiile vin din eliminarea bugetării acestor posturi, dispariția naturală a unor posturi de conducere de rang inferior și dispariția cheltuielilor cu mobilierul, mașinile de serviciu, telefoane etc.
– renunțarea la unele garanții de stat pentru companiile de stat
– renunțarea la unele cheltuieli minore în ministere
Coaliția nu și-a asumat o reformă a administrației publice centrale și locale în plin an pre-electoral.
Pachetul fiscal a fost agreat de liderii coaliției PSD-PNL. Impozitare pe praguri la microîntreprinderi, impozit pe venit la IT-iști peste un anumit prag, dispare cota de TVA de 5%, contribuții de sănătate în construcții și agricultură, impozit de 1% pentru clădirile rezidențiale care cumulat depășesc 500.000 de euro.
Guvernul pregăteşte un plan de austeritate. Liderii coaliției PSD-PNL au decis în ședința de luni principalele măsuri fiscale pentru acoperirea deficitului bugetar. Măsurile vor fi introduse prin ordonanță de urgență și se vor aplica în două trepte: unele de la 1 octombrie, altele de la 1 ianuarie 2024.
Coaliția de guvernare PSD – PNL lucrează în aceste zile la noi scenarii legate de taxele plătite de români. Astfel, Guvernul va impune noi taxe de la 1 septembrie 2023. Printre măsurile care s-au luat în calcul se numără inclusiv scumpirea produselor de hrană pentru animalele de companie, care nu vor mai beneficia de facilități fiscale.
De asemenea, Ministrul Finanțelor intenționează ca prețul produselor din tutun și alcool să crească începând cu această dată. Tot de la 1 septembrie 2023 este luată în calcul creșterea taxei pe valoarea adăugată la 19% și pentru produsele bio, suplimentele alimentare, care acum beneficiază de un TVA de 9%.
Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, a declarat joi că nu putem sta cu mâna în sân, pentru că după cinci luni 2,33% deficit bugetar nu este de joacă. El a precizat că este în interesul României să gestionăm deficitul bugetar, pentru a nu afecta investiţiile, şansa noastră pentru dezvoltare pe termen lung şi a precizat că planulde măsuri la care lucrează şi care urmează să fie aprobat la nivelul coaliţeii vizează să închidem anul bugetar la nivelul ţintei de deficit asumate cu Comisia Europeană, 4,4% din PIB.
Boloş a menţionat că, pe fiecare scenariul pe care l-au luat în discuţie au şi impactul bugetar corespunzător. ”Ar fi nedrept să vă spun acum măsuri din planul pe care îl avem în vedere şi după aceea ele să nu fie puse în aplicare, mai mult, să inducem această stare de panică în rândul contribuabililor, dar este o certitudine că acest plan trebuie pus”, a precizat Boloş.
Pachetul fiscal are scopul de a acoperi o gaură suplimentară la buget, peste deficitul bugetar de 4,4% din PIB asumat prin legea bugetului. Oficial, deficitul suplimentar la buget a fost de 9 miliarde lei doar în primele cinci luni ale anului, adică diferența dintre programul de încasări al ANAF și încasările efective. Lideri politici din coaliție au vorbit însă de un deficit suplimentar de 20 de miliarde lei în prima jumătate a anului.
Deciziile au fost luate într-o ședință desfășurată luni și la care au participat Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Marcel Boloș (ministrul Finanțelor), Adrian Câciu (ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene) și alți lideri PSD și PNL.
Taxa pe valoare adăugată nu va crește doar pentru energie, ci și pentru alte produse precum:
– manuale școlare, cărți, ziare și reviste
– bilete la castele, muzee, grădini, bâlciuri, parcuri de distracții, târguri, expoziții, cinema
– locuințe cu valoare de până la 120.000 de euro
– activități sportive
– alimente BIO tradiționale
– transport în scop turistic și de agrement
Taxele cresc și pentru:
– panouri fotovoltaice
– panouri solare termice
– pompe de căldură
– lemne de foc, rumeguș, vreascuri
– energia termică în sezonul rece
Guvernul nu și-a asumat o reformă a administrației publice centrale și locale în plin an pre-electoral.
Guvernul pregăteşte creșteri de taxe și impozite:
– Dispariția cotei de TVA de 5%, care se aplica acum unor produse și servicii precum manualele, publicațiile, serviciile hoteliere, casele cu suprafețe mai mici de 120 mp. Trecerea acestora la cotă de impozitare de 9%
– Păstrarea a doar două cote de TVA: 19% pentru majoritatea bunurilor și serviciilor, și 9% pentru mâncare, mâncarea pentru animale, medicamente, dispozitive medicale. Nu e clar în acest moment dacă pentru mâncarea din restaurante TVA va rămâne la 9% sau va crește la 19%
– muncitorii din construcții și agricultură vor plăti contribuțiile la sănătate, adică 10% din venitul brut. Ei erau scutiți în acest moment de această contribuție
– scutirea de plata impozitului pentru angajații din IT va fi valabilă doar pentru veniturile sub un anume plafon, care urmează să fie stabilit. Veniturile peste acel plafon vor fi impozitate cu 10%
– introducerea unui impozit nou de 1% pentru clădirile rezidențiale care cumulat depășesc valoarea de 500 de mii de euro
– microîntreprinderile vor fi impozitate cu 1% din cifra de afaceri dacă cifra de afaceri e sub un anumit prag (de 300.000 de euro, dar e posibil să se modifice) și cu 3% pentru o cifră de afaceri cuprinsă între acest prag și plafonul actual de 500.000 de euro.
– creșteri de accize la tutun și alcool
Decizia finală asupra pachetului fiscal urmează să fie luată în această săptămână, într-o nouă ședință a liderilor coaliției, apoi adoptată de guvern printr-o ordonanță de urgență.
Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, este de părere că inechitățile ar trebui rezolvate în România pentru a ajunge la o corecție a deficitului fiscal.
”Pentru corecția deficitului este necesar să se elimine cât mai mult din ceea ce face regimul fiscal din România unul regresiv, inechitabil (cei care câștigă mai mult plătesc proporțional mai puțin), să se renunțe la facilități, portițe de optimizare fiscală (cazul PFA, al regimului microîntreprinderilor, etc.”, este de părere președintelui Consiliului fiscal, Daniel Dăianu.
Guvernul a renunțat la taxa pe zahăr. Și asta pentru că nu au găsit o modalitate prin care să o implementeze. Însă, se va veni cu măsuri fiscale complementare pentru a aduna bani la buget.
Guvernul a renunțat la planul de a introduce o acciză pentru produsele cu un conținut ridicat de zahăr, cum ar fi băuturi carbogazoase, din cauza dificultăților de aplicare.
De asemenea, Guvernul vrea să modifice impozitarea pentru microîntreprinderi în sensul aplicării unui sistem cu două cote de impozitare, în funcție de două praguri – cota de 1% pe cifra de afaceri să se aplice până la un prag intermediar, iar o nouă cotă, de 3%, pentru cele aflate între pragul intermediar și 500.000 de euro.
În privința unei noi creșteri a accizelor la tutun și alcool, Ministerul Finanțelor caută variante mai temperate, astfel încât să crească veniturile la buget cu un impact minim asupra industriilor respective. Accizele la alcool și tutun ar trebui majorate în baza unui calendar stabilit anul trecut de Guvern, agreat și cu companiile, iar o creștere acum ar reprezenta o încălcare a acestor calendare.
Totodată, Guvernul vrea ca PFA-urile să achite contribuția la sănătate la venitul real, nu plafonat ca acum. În contextul eliminării cotei reduse de TVA de 5%, nivelul de 9% se va aplica pentru bunuri și servicii cum ar fi alimente, medicamente și dispozitive medicale, servicii din industria hotelieră, cultură.