Primarul PNL din Vatra Dornei, Ilie Boncheș, l-a elogiat, joi, pe premierul Nicolae Ciucă, care a mers în județul Suceava la deschiderea de către Transgaz a magistralei de gaz natural Pojorâta-Vatra Dornei. ”Soarele de afară a venit cu domnul prim-ministru. E realitate, nu e vis!”, a spus edilul.
Premierul Ciucă a mers în județul Suceava pentru a marca finalizarea lucrărilor la conducta de transport gaze naturale pe tronsonul Pojorâta-Vatra Dornei, odată cu aniversarea a 430 de ani de atestare documentară a municipiului, și a ținut un discurs alături de șeful CJ Suceava, Gheorghe Flutur, și de primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș.
Primarul din Vatra Dornei, Ilie Boncheș, a avut numai cuvinte de laudă despre premierul liberal.
”Mi-e foarte greu să mă concentrez să găsesc cele mai potrivite cuvinte pentru astăzi, dar atâta trebuie să spun, că soarele de afară într-adevăr a venit la Vatra Dornei împreună cu domnul prim-ministru, împreună cu domnul președinte, cu domnul director general. Și chiar e realitate, nu e vis!”.
”Dacă mă credeți, melodia „mă simt ca la 20 de ani” e valabilă la mine, dar am mintiuța de acuma și asta e bine și voi merge înainte cu proiectele care sunt în desfășurare și garantat se va bucura, eu zic și la inaugurare, domnul prim-ministru, chiar dacă îl găsim într-o funcție mai mare sau oricând la Vatra Dornei, este acceptat, iubit și primit cu ospitalitate”, a mai spus primarul liberal.
În transmisiunea de pe pagina de Facebook a Guvernului și în transcrierea de pe site-ul guvernului nu se regăsește și finalul discursului primarului din Vatra Dornei.
Pare că a devenit un obicei ca anumite momente să fie omise în transcrierile de pe site-ul Guvernului. Ieri, o frază fără logică spusă de Ciucă la Forumul Studenților Români de Pretutindeni nu apare în transcriptul postat pe site-ul Guvernului.
Ilie Boncheș (PNL) este primarul orașului Vatra Dornei din anul 2012, fiind la al treilea mandat.
După ce au lansat osanale, ode şi neruşinate linguşeli Elenei Udrea, la ”marea realegere” în funcţia de preşedinte al PDL Bucureşti, momentul penibilului grotesc a fost punctat de aceeaşi Roberta Anastase, cea care numără din doi în doi, care a spus: ”Acum ştiu de ce am venit la Bucureşti. Am venit să luăm lumină”.
În 2019, în timpul campaniei electorale pentru prezidențiale, în cadrul unui eveniment desfășurat la Galați, Secretarul general al PNL, Robert Sighiartău a spus, că destinul lui Klaus Iohannis a fost scris de Dumnezeu: ”Este un om al cărui destin a fost scris de Dumnezeu!”.