În plină stare de alertă, în plină pandemie de Covid-19, în plină dileală și haos, în plină criză economică care se face din ce în ce mai mult prezentă, ”liberalii” fac notă separată și distinctă față de muritorii de rând, își ignoră toate recomandările, toate interdicțiile și își inaugurează stadionul din localitatea Liebling de lângă Timișoara, cu multă opulență și ștaif.
Mare petrecere liberală în plină pandemie de coronavirus, astăzi, la Liebling, ocazionată de inauguarea stadionului din localitate, o lucrare de 200.000 de euro. Ca dovadă ostentativă, mingea a fost adusă cu elicopterul. Printre oaspeţii de seamă s-au numărat preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, senatoarea Alina Gorghiu, deputatul Marilen Pirtea şi mulţi alţii.
În timp ce guvernanţii PNL se dau peste cap cu sfaturile privind distanţierea socială, într-o perioadă în care numărul de infectări cu coronavirus e în creştere, liberalii din Timiş au timp de petreceri. Mari şi opulente. Potrivit Libertatea, astăzi, la inauguarea stadionului din Lebling, au fost prezenţi toţi liderii PNL Timiş, începând cu Nicolae Robu, senatoarea Alina Gorghiu sau deputatul Marilen Pirtea. Cu mare fast, mingea a fost adusă cu un elicopter, pus se pare la dispoziţie de omul de afaceri Romeo Dunca, candidatul PNL la preşedinţia Caraş-Severin. Robu şi Gorghiu au fost şi invitaţii gazdelor de-a încerca mingea cu care s-a jucat ulterior o partidă amicală.
„Nu facem o știre de presă din asta, s-a făcut pentru oamenii din comună, pentru copiii care vor să facă sport și pentru echipa de fotbal și cine vrea informații să vină la primărie și primește toate informațiile. Proiectul a fost aprobat de consiliul local și tot, nu este o știre de presă asta. Nu știu cu elicopterul, mă depășește”, a declarat pentru Libertatea viceprimarul Vasile Iacob, în timp ce primarul Ioan Munteanu (PNL) a refuzat să vorbească cu jurnalista ziarului amintit.
Potrivit Libertatea, pentru lucrările de reparații ale stadionului din Liebling s-au plătit peste 500.000 de lei, adică 100.000 de euro, în timp ce alți aproape 100.000 de euro s-au dat pe un sistem de irigare profesional şi un sistem de drenaj a suprafeței de joc.