
După ce Maria Vasii, avocata mitomanului, a propagat dezinformarea grosieră, că ”turul 2 va fi reluat”, pro rusul Georgescu, a ieșit să dreagă busuiocul.
Un nou fake news, propagat de echipa lui Călin Georgescu: ”România ar fi obligată să pună în executare decizia unui tribunal internațional de reluare a turului doi.”
Un nou val de dezinformare circulă din nou pe rețelele sociale și alimentează speranțele susținătorilor lui Călin Georgescu că turul doi al alegerilor prezidențiale anulate va fi reluat. Multe dintre acestea sfidează ridicolul, în timp ce altele sunt alimentate chiar de avocata candidatului independent, Maria Vasii. Până și Călin Georgescu recunoaște că e un fake-news.
Informațiile, unele dintre ele absurde, sunt propagate inclusiv de avocata candidatului independent, Maria Vasii, care a afirmat că ”un cetățean român, rezident în Canada, a aplicat în procedura arbitrajului internațional, a beneficiat de o hotărâre judecătorească care poartă apostila definitivă și executorie în baza căreia Guvernul României este obligat să reia de îndată și fără discuție turul 2 al alegerilor prezidențiale”.
Potrivit avocatei, ”un cetățean român, rezident în Canada, a aplicat în procedura arbitrajului internațional, a beneficiat de o hotărâre judecătorească care poartă apostila definitivă și executorie în baza căreia Guvernul României este obligat să reia de îndată și fără discuție turul 2 al alegerilor prezidențiale”.
”România este obligată să pună în executare de îndată și fără nicio discuție această hotărâre judecătorească”, a spus Maria Vasii, la iRealitatea.
Ziua de 12 februarie trebuia să fie una istorică pentru susținătorii lui Călin Georgescu. Maria Vasii, care se prezintă drept avocata acestuia, a anunțat miercuri că Guvernul României este obligat printr-o „hotărâre judecătorească definitivă, executorie, emisă la nivel internațional” să reia turul al doilea al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2024. În realitate, după cum a sugerat voalat chiar Georgescu, e vorba de o informație falsă care citează un demers juridic care nu poate răsturna decizia Curții Constituționale.
Maria Vasii, prezentată de televiziuni drept avocata lui Călin Georgescu, a intrat miercuri în direct la iRealitatea PLUS și a spus că face în premieră un anunț:
”În acest moment, am autorizarea să vă anunț: Avem o hotărâre judecătorească definitivă, executorie, emisă la nivel internațional, care obligă Guvernul României să reia turul doi al alegerilor prezidențiale”, a spus Vasii.
Vestea i-a luat prin surprindere și pe moderatorii televiziunii, care au descris informația prezentată de Maria Vasii drept „bomba momentului” și au cerut detalii.
”Înainte de toate, să îi dăm slavă lui Dumnezeu pentru că astăzi a onorat credința și răbdarea poporului român. Îi mulțumim lui Dumnezeu că a dat un cetățean român apt să conducă cu cinste, cu onoare poporul român creștin-ortodox. Acesta este domnul Călin Georgescu”, a continuat avocata.
Avocata a punctat, apoi, că este vorba de un cetățean român, rezident în Canada, care a „aplicat în procedura arbitrajului internațional, a beneficiat de o hotărâre judecătorească care poartă apostila definitivă și executorie în baza căreia Guvernul este obligat să reia de îndată și fără discuție turul doi al alegerilor prezidențiale”
”Această Hotărâre intră sub protecția acordului bilateral încheiat între România și Canada”, a mai subliniat Maria Vasii.
Informație falsă distribuită de susținătorii lui Georgescu
Deci, printre rânduri, Maria Vasii spune că o hotărâre emisă de un tribunal de arbitraj într-o cauză cu un cetățean român, fără să detalieze obiectul procesului, ar fi mai puternică (din punct de vedere juridic) decât decizia Curții Constituționale a României care a anulat turul al doilea.
În teorie, arbitrajul comercial rezolvă litigiile dintre persoane „în afară de acelea care privesc starea civilă, capacitatea persoanelor, dezbaterea succesorală, relațiile de familie, precum și drepturile asupra cărora nu pot să dispună”. Prin arbitraj pot fi soluționate ”orice litigii decurgând din sau în legătură cu un contract”. În plus, decizia CCR din 6 decembrie a rămas definitivă.
Informația lansată de Maria Vasii la Realitatea PLUS a fost preluată ulterior de susținătorii lui Călin Georgescu. În ultimele 24 de ore, doar pe TikTok, videoclipuri care citează ceea ce a anunțat Maria Vasii au strâns zeci de mii de vizualizări.
”Doamne ajută! Să fie turul 2! Călin Georgescu Președintele României” sau ”Felicitări…Wau” sau ”Nu cred…Dumnezeu este cu noi!” sunt câteva dintre comentariile lăsate de oameni la o altă postare de pe Facebook care conține același mesaj.
De asemenea, Vasii a adăugat: ”România este obligată să pună în executare de îndată și fără nicio discuție această hotărâre judecătorească”, declarație preluată rapid de susținătorii lui Georgescu pe platformele online. Mesajele, care includ fraze precum „Tribunalul Internațional a decis Reluarea turului 2! Decizia este definitivă și executorie!! România a câștigat”, au fost distribuite pe Facebook și TikTok, adesea însoțite de imagini generate cu Inteligență Artificială.
Informația a fost rapid preluată și răspândită pe rețelele sociale de susținătorii lui Călin Georgescu. ”Tribunalului Internațional a decis Reluarea turului 2! Decizia este definitivă și executorie!! România a câștigat”, este mesajul cel mai răspândit pe Facebook și TikTok, însoțit de multe ori de imagini generate cu ajutorul Inteligenței Artificiale. „Statul Roman e obligat să dea Ordonanță de Urgență privind reluarea turului 2 deoarece este prioritară, definitivă și executorie decizia”, e un alt mesaj răspândit pe grupurile de susținători ai lui Călin Georgescu.
Informația prezentată de avocata lui Călin Georgescu este una falsă, neexitând niciun „tribunal internațional” sau „curte de arbitraj” care să poată decide în legătură cu alegerile dintr-un alt stat, cu atât mai mult ”să oblige de îndată” Guvernul unei alte țări să organizeze un scrutin electoral. Iar un tribunal de arbitraj judecă spețe comerciale, nicidecum procese electorale.
Chiar candidatul Călin Georgescu a dezmințit, într-un mesaj publicat pe Facebook, așa-zisa decizie a unui tribunal din Canada care ar fi obligatorie pentru România.
”Dragii mei, declarația de astăzi a doamnei avocat Maria Vasii a reprezentat o interpretare pozitivă și menită să ne transmită o acțiune de încredere în propriile forțe ale cetățenilor români din diaspora și nu numai.
Acțiunea la care doamna avocat a făcut referire este una raportată la demersul unui bun român din diaspora care a considerat că este absolut justificat să-și caute dreptatea într-o instanță internațională, considerându-se dezamăgit de lipsa de verticalitate a instanțelor românești.
Demersul românului nostru din Canada este unul demn și de apreciat, dar în ceea ce ne privește pe noi, întregul popor român, rămânem încrezători în demersurile legale depuse la instanțele europene, întrucât suntem un stat membru UE și deciziile acestor instituții sunt cele care pot transmite o decizie concretă și absolut necesară cu privire la reluarea turului 2.
În același timp, avem aceeași încredere în partenerii noștri din SUA, parteneri care reprezintă garanția și simbolul democrației internaționale, parteneri care știm că vor fi mereu și indiscutabil cei mai aprigi susținători ai libertăților și drepturilor civile garantate de Constituție”, a scris Georgescu.
Fostul judecător al Curții Constituționale, Tudorel Toader, a explicat, că nu este posibil ca turul doi al alegerilor prezidențiale să fie reluat.
”Nu există procedura revizuirii deciziilor CCR sau a unei hotărâri cum a fost în acest caz. Nu există”, spune Tudorel Toader.
Avocata lui Călin Georgescu a mai transmis informații controversate, care au scopul să întrețină această stare de îndoctrinare a publicului lui Călin Georgescu, potrivit cărora procurorii americani anchetează alegerile din România, o informație, de asemenea, falsă.
”Vreau să vă informez, în limitele în care pot, pentru că am fost rugată să păstrez prudență, având în vedere că este o anchetă în desfășurare, că cei care s-au bazat pe procurorii din România, pe care i-au mituit oarecum cu aceste salarii uriașe, uneori nejustificate, nu mai au niciun sprijin în magistrații din România, pentru că sunt implicați oficiali din Statele Unite. Ancheta a fost preluată deja de către procurori din SUA. Veți avea o anchetă devastatoare. De mâine (luni, 10 februarie) acești anchetatori vor fi în București”, a declarat Maria Vasii, la aceeași televiziune.
Însă, toate aceste mesaje pe care avocata lui Călin Georgescu le transmite sunt preluate de către televiziunea la care sunt făcute și rostogolite ca adevăruri absolute. Oameni de bună credință la preiau și le răspândesc pe rețelele sociale creând o frenezie pe aceste rețelele despre reluarea turului doi și despre fel și fel de anchete internaționale sau despre „oameni” ai președintelui SUA Donald Trump care, sub diverse forme, l-ar susține pe Călin Georgescu.
Anunț desființat chiar de Călin Georgescu
Anunțul Mariei Vasii a provocat rumoare inclusiv în rândul juriștilor. Fost judecător și actual avocat, Toni Neacșu (invitat și de Realitatea PLUS în emisiuni), a demontat pe pagina personală de Facebook anunțul avocatei lui Georgescu.
”E o mediere de la noi, semnată de un mediator, între 2 persoane fizice din Vaughan, Canada, judecată în aceeași zi în care s-a făcut cererea, 13 ianuarie 2025. Pârâtul, cine o fi fost el, dar nicidecum Statul român, a fost de acord cu toate cererile reclamantului și deci cu reluarea turului 2, și s-a luat act de acest acord.
Deci 2 cetățeni hotărăsc ei că anularea alegerilor e nelegală, anulează hotărârea CCR și dispun reluarea turului 2. Era mai bine făcută hotărârea aia arbitrală din tribunalul arbitral din bucatărie de pe la Pitești care anula hotărârea CCR. Nu mai discut public despre așa ceva, îmi e jenă”, a subliniat fostul membru al Consiliului Superior al Magistraturii, într-un comentariu lăsat la o postare pe Facebook.
Inclusiv Călin Georgescu s-a dezis, voalat, de anunțul făcut de avocata lui.
”Declarația de astăzi a doamnei avocat Maria Vasii a reprezentat o interpretare pozitivă și menită să ne transmită o acțiune de încredere în propriile forțe ale cetățenilor români din diaspora și nu numai. Acțiunea la care doamna avocat a făcut referire este una raportată la demersul unui bun român din diaspora care a considerat că este absolut justificat să-și caute dreptatea într-o instanță internațională, considerându-se dezamăgit de lipsa de verticalitate a instanțelor românești”, a transmis Călin Georgescu marți seară.
