Acasă Dorel Barna are nevoie de ”servitori” ca să-i ridice ochelarii de pe jos în Parlament

Barna are nevoie de ”servitori” ca să-i ridice ochelarii de pe jos în Parlament

0
0
1,079

Prezent în Camera Deputaților, Dan Barna și-a scăpat, la un moment dat, ochelarii, însă nu s-a ridicat să-i recupereze. În schimb, o colaboratoare a chemat un angajat al Camerei să facă acest lucru. Dan Barna i-a indicat cu degetul unde i-au căzut ochelarii.

Totul s-a întâmplat, luni, în Camera Deputaților, în timp ce acesta urmărea, din banca rezervată Executivului, discursul președintelui PSD, Marcel Ciolacu.

Lui Dan Barna îi pică ochelarii din mână. Nu s-a clintit. Pe lângă dânsul, reprezentantul de la acest birou al plenului… Se uită, face semn, cheamă ajutoare. Dacă era o doamnă, în fustă, aș fi zis nu se cade să se aplece. Dar big-boss (n.r. marele șef) nu clintește, nu mișcă. Vine angajatul, aici clintește domnul Barna și îi arată unde căzură ochelarii. Și domnul ridică ochelarii pe care îi pune domnului Barna pe pupitru”, a explicat Oana Zamfir întreg momentul.

”Doamne, iartă-mă… Doi pași făcea și îi ridica”, a mai spus Oana Zamfir.

Este o întâmplare absolut banală. Ascultându-l pe domnul Ciolacu, mi-au căzut ochelarii de pe pupitru și i-am lăsat acolo, gândindu-mă că o să-i iau în momentul în care se vor termina intervențiile, că mi se părea ciudat să mă ridic atunci. Am spus că oricum nu trec pe acolo parlamentari. Dar colega de alături a observat și a avut inițiativa să-i facă semn unui coleg din staff-ul Camerei (n.r. Camera Deputaților), pe care l-a rugat să vină să ridice ochelarii. Omul a venit, m-a întrebat unde sunt și i-am spus că sunt acolo, jos, în față. I-a luat, mi i-a dat, i-am mulțumit. Subiect încheiat”, a declarat Dan Barna.

Nu aveam nevoie permanent de ei. Stăteau pe pupitru, au alunecat… Chiar m-am gândit să nu-i uit și să plec fără să-i iau”, a mai spus Dan Barna.

Gâlceava ochelarului cu lumea

Știrea cu cea mai mare tracțiune despre ziua de ieri de la prezența premierului în Parlament pe tema bugetului pare să fie că mi-au căzut ochelarii de pe pupitru. Și întrucât sunt întrebat ce s-a petrecut acolo, relatez toată tărășenia.

Subsemnatul, acuzat public de delict de caracter, declar următoarele:

Ieri, în jurul orelor 17:20 mă aflam, neînsoțit, în banca alocată membrilor Guvernului din Plenul Camerei Deputaților. În dreapta mea se afla Premierul Florin Cîțu, iar în stânga o colegă, să-i spunem M. Prezența noastră era legată de o solicitare a PSD de a prezenta noua colecție de cartoane și butaforii colorate sub pretextul unei discuții, pretins serioase, despre buget. La momentul în care urmau să se petreacă faptele prezentei mărturisiri la microfon se afla Marcel Ciolacu.

Discurs plictisitor, conținut puțin. Neglijent, stângaci și neatent mi-am așezat ochelarii aiurea pe aparatul de vot, iar ei au decis să facă o tumbă până jos.

„Ok”, mi-am zis. „Acolo să stați, dar să nu uit totuși să vă iau când se vor termina discursurile.” Colega M. însă, om simțitor și atent, observase și ea tumba ochelarilor și fără să i-o fi cerut, cu gândul amabil să mă ajute, l-a chemat pe colegul nostru Valentin, aflat în zonă, să-i recupereze. Omul a venit, m-a întrebat unde sunt și aici am săvârșit delictul moral pentru care fac prezentul autodenunț: i-am arătat cu mâna pe unde căzuseră ochelarii. I-a ridicat, mi i-a dat, i-am mulțumit, ne-am zâmbit și a plecat.

Înțeleg totuși că nu am făcut chiar bine și îmi pare rău de gestul meu. Le mulțumesc însă lui Valentin și M pentru că au dovedit că sunt oameni.” a mai catadicsit Barna să dea cu bâta în tău.

Încarcă mai mult
Load More In Dorel
Comments are closed.

Vezi Și

Elena Lasconi, cercetată de Parchetul European, un candidat complet nepregătit, se face de râs grav de tot, Articolul 5, ”încălcare” și ”activare”

Facebook 21 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Elena Lasconi, cercetată de Parchet…