Fostul ministru al Sănătăţii, remaniat cu scandal de Florin Cîţu, nu a pierdut prilejul de a-l ataca după o zi cu multe cazuri de Covid; „Vine valul #echipeicâștigătoare!”.
Vlad Voiculescu a simţit nevoia de ironii după ce România şi-a dublat într-o singură zi cazurile de Covid. Grupul de Comunicare Strategică a anunţat marţi 3.929 de noi cazuri de infectare cu coronavirus. În ultimele 24 de ore, 96 de persoane au decedat. La ATI sunt internaţi 675 de pacienţi cu COVID-19, numărul lor fiind în creştere. 155 de copii cu COVID-19 sunt în spital, 10 dintre ei fiind la ATI.
”Vine valul #echipeicâștigătoare!
Aproape patru mii de cazuri noi (3.929) raportate azi. Asta este.
– mai mult decât dublu față de numărul de ieri
– cel mai mare număr din ultimele șase luni și
– aproape de vârful atins anul acesta doar pentru câteva zile în Aprilie
În ultimele 24 de ore au murit 96 de persoane, iar numărul pacienților aflați la ATI a urcat la 675. Zece dintre ei sunt copii.
”Valul care va lovi probabil România mai rău decât orice altă țară din Europa este rezultatul unor acțiunilor concrete:
1. Relaxările urgentate în luna mai a acestui an ca să dea bine politic pentru președinte și premier (în vederea congresului PNL, altfel nu există vreo explicație!), atunci când vaccinarea abia prinsese viteză; ce s-a întâmplat imediat după anunțul relaxărilor, vaccinarea în România abia a mai șchiopătat.
La ATI sunt 675 de pacienţi infectaţi
2. O campanie de vaccinare militarizată care a prioritizat “esențialii”, i-a ignorat cu bună știință pe cei vulnerabili; nicăieri în Europa (poate cu excepția Bulgariei) nu sunt atâția bătrâni și bolnavi nevaccinați ca în România și a cărei comunicare a fost marcată fie de manifestările “wow” ale domnului premier superman, fie de milițienismele aferente unei campanii conduse de MAPN, MAI și alte grade.
Când o spuneam la începutul anului diverse goarne și “analiști” îmi reproșau că eu și USR PLUS vrem să “politizăm” campania de vaccinare! Uitându-vă înapoi astăzi, realizați care au fost de la început intențiile echipei Iohannis-Cîțu și de ce a fost luată vaccinarea din responsabilitatea Ministerului Sănătății?
Am și o provocare pentru voi: identificați în grafic impactul singurei campaniei “Ce conține vaccinul” pe graficul de mai jos! Succes!”, a scris Vlad Voiculescu pe Facebook.