Acasă Declarații Turistul Klaus Iohannis, în corzi, ofuscat că a fost țepuit de la Bruxelles, se dă exemplu: ”Instituţiile europene trebuie conduse de persoane curate ca lacrima”

Turistul Klaus Iohannis, în corzi, ofuscat că a fost țepuit de la Bruxelles, se dă exemplu: ”Instituţiile europene trebuie conduse de persoane curate ca lacrima”

0
0
409

Turistul Klaus Iohannis, în corzi, ofuscat că a fost țepuit de la Bruxelles, se dă exemplu: ”Instituţiile europene trebuie conduse de persoane curate ca lacrima”.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, că instituţiile europene trebuie să fie conduse de persoane ”curate ca lacrima”, deci ”pachetul de nominalizări de personalităţi care, până la urmă, vor ajunge în aceste funcţii, trebuie să fie un pachet impecabil, puternic, de încredere maximală negociat la sânge, dar ţinând cont de toate pretenţiile naţionale şi politice şi până acolo mai e cale lungă”. Potrivit News.ro, el a mai spus că s-a asigurat ca România să fie tratată corect la negocieri.

”Instituţiile europene trebuie conduse de persoane alese corect, cu participarea tuturor statelor membre, tuturor familiilor politice, dar persoane care sunt dincolo de orice bănuială, persoane care sunt foarte respectate, asupra cărora nu poate plana nicio îndoială sau cum se spune la noi – să fie curaţi ca lacrima.

De ce e important? Fiindcă altfel ce încredere ar avea cetăţeanul european că respectivele persoane în funcţiile extrem de importante pe care le au vor conduce UE aşa cum ne dorim cu toţii.

Deci pachetul de nominalizări de personalităţi care, până la urmă, vor ajunge în aceste funcţii, trebuie să fie un pachet impecabil, puternic, de încredere maximală negociat la sânge, dar ţinând cont de toate pretenţiile naţionale şi politice şi până acolo mai e cale lungă”, a afirmat Klaus Iohannis, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele Italiei Sergio Mattarella, susţinută miercuri la Palatul Cotroceni.

Întrebat dacă nu este de acord cu fostul premier António Costa, care are nişte probleme în justiţie, pentru funcţia de preşedinte al Consiliul European şi dacă e de părere că România a fost tratată corect la aceste negocieri, Iohannis a spus că nu s-a referit la persoane şi nici nu ar putea face acest lucru, din postura unui şef de stat, însă a subliniat că România e tratată corect la negocierile pentru funcţiile de conducere ale instituţiilor europene.

Acesta este unul din criteriile relevante şi m-am bucurat că nu numai eu am subliniat importanţa echilibrului geografic, cum îl numim. Deci, asta nu e o problemă. Şi România este tratată corect, m-am asigurat de acest lucru.

Nu m-am referit, evident, la persoane, nici n-aş putea din calitatea de Preşedinte al României de la un pupitru oficial, dar cred că răspunsul meu a fost mai mult decât v-aţi aşteptat şi cu siguranţă v-aţi dat seama că este vorba de valori şi principii în care credem noi, în România, şi pe care dorim să le vedem implementate şi respectate”, a explicat şeful statului.

Liderii UE nu au reuşit să o susţină luni seară pe Ursula von der Leyen pentru un nou mandat de preşedinte al Comisiei Europene, în ciuda asigurărilor date în ultimele zile de Emmanuel Macron şi de Olaf Scholz că se apropie de un acord, au declarat pentru POLITICO trei diplomaţi europeni.

”Nu există niciun acord în această seară”, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, luni seara târziu, după cina liderilor.

Un diplomat european a declarat sub acoperirea anonimatului că, deşi negociatorii au căzut de acord asupra a trei nume, liderii vor continua discuţiile la o dată ulterioară, probabil la următoarea lor întâlnire, din 27-28 iunie.

În urma alegerilor europene, a apărut un consens timpuriu ca Ursula von der Leyen să primească un al doilea mandat de preşedinte al Comisiei Europene, în timp ce portughezul António Costa ar fi urmat să fie preşedinte al Consiliului European, malteza Roberta Metsola să rămână la şefia Parlamentului European, iar Kaja Kallas din Estonia să preia la şefia politicii externe.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

”Ostașul” Nicolae Ciucă, este deja presat să își dea demisia după scorul dezastruos din primul tur al prezidențialelor, a început ”Noaptea cuțitelor lungi în PNL”

Facebook 17 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email ”Ostașul” Nicolae Ciucă, este deja …