Bolojan: Cererea de suspendare a preşedintelui este o acţiune de imagine. Odată ce ai un calendar stabilit, a mai bate toba, fără niciun efect, constaţi că sunt acţiuni exclusiv politice, fără legătură cu interesul ţării, ci un calcul politic conjunctural.
Preşedintele PNL, Ilie Bolojan, consideră că iniţiatorii cererii de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis au făcut doar o acţiune de imagine. ”Odată ce ai un calendar clar stabilit, a mai bate doar toba, fără niciun fel de efect, nu te poate duce decât în direcţia să constaţi că sunt nişte acţiuni exclusiv politice şi nu au nicio legătură nici cu interesul ţării noastre, ci doar cu un calcul politic conjunctural”, a afirmat el.
Ilie Bolojan a fost întrebat, miercuri, într-o conferinţă de presă, dacă el crede că preşedintele Klaus Iohannis trebuie să explice de ce au fost anulate alegerile prezidenţiale.
”Cred că acest tip de întrebări care revin la fiecare conferinţă de presă nu-şi mai au rostul la răspuns. Este o modă astăzi şi sună bine să-l critici în permanenţă pe preşedinte, având în vedere cota scăzută de încredere.
Aşa cum am mai spus, cred că toate instituţiile care au competenţe în a clarifica aceste aspecte cu cât explică mai clar aceste lucruri, cu cât vin cu date suplimentare, cu atât dezinformările, cu atât suspiciunile şi discuţiile inutile care au loc nu vor mai avea consistenţă şi vor fi reduse la un nivel rezonabil”, a precizat preşedintele PNL.
El a fost întrebat despre demersul de suspendare a lui Klaus Iohannis.
”Cred că în această perioadă ceea ce vedeţi sunt, de fapt, acţiuni politice de precampanie, care nu au decât un scop exclusiv politic şi nu au nicio legătură cu realitatea. Gândiţi-vă, de exemplu, că s-au depus semnăturile pentru cererea de suspendare.
Deşi regulamentul este foarte clar că aceste cereri de suspendare se depun la ambele camere ale Senatului, s-au depus doar la Camera Deputaţilor. Or, e o chestiune de neştiinţă sau e o chestiune efectiv de imagine”, a afirmat Ilie Bolojan.
El a mai fost întrebat cum se poziţionează PNL faţă de cererea de suspendare a preşedintelui Klaus Iohannis.
”Cererea de suspendare este o acţiune de imagine exclusivă, gândită de cei care au depus-o. Ea este iraţională în sensul în care, chiar dacă s-ar derula toată procedura, alegerile prezidenţiale care ar trebui organizate s-ar ţine după data de 4 mai. Prin urmare, din acest punct de vedere, odată ce ai un calendar clar stabilit, a mai bate doar toba, fără niciun fel de efect, nu te poate duce decât în direcţia să constaţi că sunt nişte acţiuni exclusiv politice şi nu au nicio legătură nici cu interesul ţării noastre, ci doar cu un calcul politic conjunctural. Haideţi să recunoaştem această chestiune”, a declarat preşedintele PNL.
USR va vota propunerea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis inițiată de formațiunile extremiste. Demersul tot nu reușește să adune suficient de multe voturi ale parlamentarilor astfel încât să aibă succes, câtă vreme coaliția de la guvernare are majoritate în Legislativ. Iar analiștii spun că imaginea USR va fi grav afectată de asocierea cu AUR, POT și SOS România.
Deputații și senatorii USR nu au semnat propunerea de suspendare a președintelui Klaus Iohannis, dar sunt gata să o voteze când ajunge în plenul reunit.
Radu Miruță, deputat USR: ”Vă spun o decizie care nu are vreo îndoială și nu e doar cu privire la mine. E o decizie politică pentru toți parlamentarii USR, cei 60 de parlamentari USR, 59. Absolut toți parlamentarii USR, ca decizie, dacă vreți disciplină de partid, votează pentru ca domnul Iohannis să plece acasă.”
Radu Oprea, șeful cancelariei premierului: ”Este o chestiune populistă. Avem o certitudine: domnul președinte Klaus Iohannis pleacă sigur pentru că avem dată a alegerilor fixată.”
Reacția AUR despre suspendarea lui Iohannis: ”Nu e niciun demers de campanie electorală”
Alianța pentru Unirea Românilor susține că președintele este ilegitim, câtă vreme mandatul i s-ar fi încheiat oficial în 21 decembrie, dacă am fi avut alegeri validate. Liderii AUR admite că este greu să ajungem cu adevărat la suspendarea lui Klaus Iohannis.
Claudiu Târziu, președintele Consiliului Național de Conducere al AUR: ”Nu e niciun demers de campanie electorală. Acest proces poate să nu meargă până la capăt, dar românii au nevoie să vadă că există politicieni responsabili care înțeleg bine starea gravă în care se află România.”
În cazul în care totuși propunerea ar fi adoptată de Parlament, ar urma să se organizeze un referendum în 30 de zile. Dar deja s-a stabilit că noile alegeri prezidențiale au loc în 4 mai.