Acasă Declarații Retard prezidențial, Iohannis ”contrazice” Austria după blocarea aderării Schengen: ”România nu este o țară de origine sau de tranzit în migrația ilegală”

Retard prezidențial, Iohannis ”contrazice” Austria după blocarea aderării Schengen: ”România nu este o țară de origine sau de tranzit în migrația ilegală”

0
0
406

Retard prezidențial. Klaus Iohannis ”contrazice” Austria după blocarea aderării Schengen: ”România nu este o țară de origine sau de tranzit în migrația ilegală”.

Cred că este clar pentru noi toți că granițele Uniunii trebuie să fie suficient de puternice, astfel încât să păstrăm controlul, și trebuie, bineînțeles, să putem să garantăm securitatea internă a Uniunii. În prezent, aceasta înseamnă că pe la graniță are voie să treacă cel care îndeplinește condițiile. Că nu este întotdeauna așa am constatat însă din 2015, iar după aceea au existat în mod repetat discuții pe această temă.

Cred că România face o figură foarte bună în apărarea și organizarea graniței externe, iar noi avem o graniță externă foarte lungă. România nu este o țară de origine a migrației ilegale și, ca să o spunem drept, nici o țară de tranzit pentru migrația ilegală. Dar tema ne preocupă foarte mult și luăm măsuri să îmbunătățim permanent posturile de frontieră externe, să le întărim, să le digitalizăm și să apărăm întreaga graniță externă cât mai bine. Facem acest lucru și cred că este foarte corect ca Uniunea Europeană să contribuie corespunzător la acoperirea costurilor acestei protecții a frontierei.

Au existat în ultima vreme niște discuții mai agitate despre finanțarea UE și ce să se facă cu aceasta la granițele externe. Fac parte dintre cei care sunt de părere că nu trebuie să înălțăm ziduri, ci să întărim granițele mai inteligent, adică prin supraveghere cu tehnologie înaltă, cu personal bine pregătit și dotat, cu un flux de informații foarte eficient și cu o bună cooperare cu statele vecine, dar și cu țările de origine ale migranților – cred că nu trebuie să uităm asta”, a declarat președintele Klaus Iohannis, la conferința de presă comună de luni seară cu premierul Marelui Ducat al Luxemburgului, Xavier Bettel.

”Preşedintele” Klaus Iohannis a declarat, întrebat, luni la prima ediţie a Forumului Băncii Europene de Investiţii de la Luxemburg, dacă Europa şi România în special dau semne de oboseală, în condiţiile în care a trecut un an de când Rusia a început agresiunea în Ucraina, că este evident că felul în care este gestionat războiul este ”unul complicat pentru economiile ţărilor noastre şi pentru cetăţenii noştri”, însă lumea trebuie să înţeleagă că aceasta este calea corectă de acţiune, deoarece ”Ucraina nu luptă doar pentru Ucraina, luptă şi pentru noi”, iar ucrainenii ”nu îşi apără doar libertatea lor, o apără şi pe a noastră”.

Nu. Ştiu că sunt multe discuţii despre acest subiect, dar sper să nu fie atâtea discuţii încât să devină realitate, oboseală războiului. Este foarte evident că felul în care gestionăm războiul este unul complicat pentru economiile ţărilor noastre şi pentru cetăţenii noştri, iar acest lucru necesită anduranţă şi putere. Trebuie să ne convingem cetăţenii că aceasta este calea corectă de acţiune pentru că Ucraina nu luptă doar pentru Ucraina, luptă şi pentru noi. Ei nu îşi apără doar libertatea lor, o apără şi pe a noastră, iar toate aceste lucruri trebuie explicate”, a precizat Klaus Iohannis, întrebat luni la Luxemburg dacă simte vreun semn de oboseală în Europa şi în special în România, la un an de la începerea războiului din Ucraina.

Şeful statului a adăugat că cetăţenii trebuie să primească explicaţii precise cu privire la ceea ce se întâmplă, în contextul în care stresul este amplificat şi prin multiplele informaţii difuzate pe canelele de televiziune şi radio despre război.

Pe de altă parte, trebuie realizat într-un mod fezabil pentru cetăţenii noştri. Trebuie să le explicăm de ce facem acest lucru, cum o facem, dar trebuie să vedem şi faptul că sunt sub o presiune şi stres uriaşe. Dacă porneşti televizorul sau radioul, apar ştiri care provoacă stres şi trebuie să faci faţă acestor lucru, însă cred că avem ceea ce ne trebuie ca să putem face faţă”, a completat preşedintele Iohannis.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații
Comments are closed.

Vezi Și

După ce a dat mâna cu Ciucă ostașul și a fost ignorat de Iohannis, Ciolacu, la ceremonia de Ziua Armatei: ”România nu va fi atrasă în niciun război”

Facebook 2 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email După ce a dat mâna cu Ciucă ostașul …