Acasă Declarații Prezidențiabilul Mircea Geoană: ”Există o campanie împotriva mea de linşaj mediatic, programatic, pe bani publici, finanţată de partidele din această ţară”

Prezidențiabilul Mircea Geoană: ”Există o campanie împotriva mea de linşaj mediatic, programatic, pe bani publici, finanţată de partidele din această ţară”

0
0
6

Geoană, după ancheta privind legăturile unui coordonator al campaniei sale cu un om de afaceri rus, propagandist al Moscovei: Există o campanie împotriva mea de linşaj mediatic, programatic, pe bani publici, finanţată de partidele din această ţară.

Mircea Geoană anunţă, la depunerea candidaturii sale pentru funcţia supremă în stat, referindu-se la ancheta jurnalistică privind legăturile unui coordonator al campaniei sale, fostul primar de sector Rareş Mănescu, cu un om de afaceri rus, propagandist al Moscovei, că s-a adresat instituţiilor statului român specializate şi structurilor aliate care se ocupă de aceste subiecte pentru a investiga, până la ultimul detaliu, ceea ce a numit ”operaţiunea de compromitere” care îl vizează şi care este, conform lui Geoană din„ manualul de operare al FSB”.

El susţine că şi pe plan intern ”există o campanie de linşaj mediatic, programatic, pe bani publici, finanţată de partidele din această ţară”, campanie care îl vizează. El preia şi acuzaţii apărute în presă la adresa unuia din jurnaliştii Context.ro, site care a publicat ancheta.

Un coordonator al campaniei lui Mircea Geoană este partener de afaceri cu un propagandist rus care a fost în Crimeea de cel puţin 10 ori după anexarea ilegală din 2014, dezvăluie o investigaţie internaţională. Jurnaliştii reţelei The Organised Crime and Corruption Reporting Project, din care face parte şi Context.ro, au relatat că Rareş Mănescu, fostul primar al Sectorului 6, a înfiinţat o firmă alături de omul de afaceri rus Aleksei Kozlov, în timp ce se ocupa de campania lui Geoană pe când acesta era încă adjunct la NATO.

Ancheta jurnalistică arată o serie de ramificaţii care duc chiar şi la un mercenar care a luptat în Donbas de partea ruşilor. Kozlov are şi o identitate secretă, cu ajutorul căreia a făcut propagandă pentru Rusia, susţin ”jurnaliştii”.

”Este şocant că NATO a trecut cu vederea peste astfel de lucruri când numeşte persoane pentru roluri atât de importante”, iar ”românii trebuie să ţină cont de acest lucruri când votează luna viitoare”, a transmis opozantul rus Mihail Hodorkovski într-un mesaj publicat pe X după apariţia anchetei.

Mircea Geoană, candidat la alegerile prezidențiale, a declarat joi seară, lîntrebat despre donația pe care au făcut-o Rareș și Ramona Mănescu către Fundația soției sale în 2023, că a fost „un gest făcut de oameni onorabili”. ”Dacă asta este o problemă și este o acuză din partea presei, înseamnă că suntem pe două planete diferite”, spune Geoană. El precizează că în prezent nu ține legătura cu familia Mănescu.

Mircea Geoană, candidat independent la alegerile prezidențiale și fost secretar general adjunct la NATO, a explicat joi seara, de ce a mers la Moscova în anul 2009, afirmând că a fost „o vizită normală, exploratorie”.

Geoană a declarat că, a avut motive pentru care nu a dezvăluit călătoria sa în Rusia și a explicat care era relația NATO cu Moscova la vreme respectivă, în 2009.

”2009, anul de grație 2009. În 2008, Putin vine la summit-ul NATO la București, primit de Băsescu și de toți liderii NATO. Rusia este în relație cu NATO, partener strategic în 2009. În 2007 cred că a început această relație. Parteneri strategic. Vine Medvedev, noul președinte la început de 2009. Da, a făcut rocadă. Deci, 2009 este primul an de mandat al lui Medvedev, o figură mai deschisă către Occident, chiar decât Putin, în condițiile în care tot Occidentul era în relație.

Merkel a trădat interesele Germaniei, vorbind cu Putin și cu Rusia? Occidentul, americanii au o problemă cu Rusia în 2008 și 2009? Avem astăzi o problemă cu Rusia. Deci această încercare de a translata o vizită normală, exploratorie al unui potențial viitor președinte la un vecin important, cu care Occidentul avea o relație constructivă și de parteneriat vi se pare o problemă?

De ce este o problemă? M-am dus cum se duce orice om care vrea să conducă o țară, se duce într-o vizită exploratorie. Se vede cu adjunctul, consilierul de securitate național lui Medvedev și discută despre lucruri legate de relația bilaterală pentru a fi sigur că această relație se poate dezvolta în condiții normale pentru 2008,” a declarat Mircea Geoană.

Candidatul la alegerile prezindențiale a precizat că și-a plătit singur vizita și a mers cu un avion de linie.

Fostul secretar general adjunct al NATO s-a arătat deranjat că este chestionat despre un eveniment petrecut în urmă cu 15 ani.

”Vin după 5 ani la NATO, vin după după cea mai importantă poziție a unui român și a unui est-european la NATO și veniți cu bazaconii din 2009, când Rusia era partener strategic cu Europa, că cineva se duce să vorbească în mod normal cu acești oameni”, a reacționat el.

De asemenea, Geoană a precizat că odată cu vizita sa la Moscova s-a deschis și subiectul recuperării tezaurului românesc.

„Acest om, Mircea Geoană, a fost ca ministrul de externe, cel care a făcut comisia pentru recuperarea tezaurului de la Moscova. Ce s-a întâmplat în 2009 este un lucru normal. A fost o vizită la Moscova, una singură, exact documentată și vorbită cu ministrul de externe. Nu este nimic de ascuns. Statul român este suficient de vigilent să știe ce îi fac demnitarii săi de rang înalt. Eu am fost diplomat, ambasador și ministru de externe. Eu știu cum se joacă jocul și sunt lucruri care se fac publice și lucruri care nu se fac publice,” a precizat Geoană.

Întrebat dacă cei de la NATO au întrebat despre această vizită, Geoana a răspuns: „Niciodată. Păi, cum să mă întrebe? Pentru că dumneavoastră întrebați obsesiv despre ceva de acum 15 ani de zile, înseamnă că este relevant pentru NATO? Nu. Ca dovadă că am fost angajat la NATO și pentru că am trecut prin toate filtrele de verificare pe care și le poate imagina cineva.”

Încarcă mai mult

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

După ce Ciucă, i-a cerut lui Lasconi să se retragă, Rareş Bogdan sare în apărarea ostașului: ”Exclus un tandem Ciucă-Lasconi, nu a fost în stare să asfalteze o stradă”

Facebook 10 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email După ce Ciucă, i-a cerut lui Lascon…