Cum sunt controlați românii de ANAF pe rețelele sociale. Lucian Heiuș: ”Avem un soft”. Președintele ANAF, Lucian Heiuș, a explicat în stilul caracteristic, cum sunt românii monitorizați pe rețelele sociale.
”Noi facem controale de acest gen de mai mult timp. Începând din vară, am intensificat aceste controale a veniturilor pe care le obțin persoanele fizice și pe care nu le declară. Pornind de la un fenomen care s-a simțit foarte mult în societate, chiar o frustrare pentru că existau multe persoane care, prin averea pe care o afișau, sfidau oamenii care își achită impozitele și taxele.
Pot să vă spun că în luna octombrie am identificat o persoană fizică la care diferența dintre venitul pe care l-a declarat în ultimii cinci ani și averea pe care a acumulat-o a fost de peste 20 de milioane de lei. Este vorba despre o persoană din Satu Mare. Iar impozitul pe care l-am calculat și pe care trebuie să îl recuperăm este de 2,6 milioane de lei”, a explicat președintele ANAF.
”Legat de rețelele sociale, poate discutăm despre alt gen de controale. În ultima perioadă au apărut profesii noi, prin care anumite persoane obțin venituri prin activitatea pe care o desfășoară pe aceste rețele sociale. Venit care trebuie să fie declarat și care trebuie să fie impozitat. Și aici vorbim despre o sferă foarte largă. De la influenceri până la diverse alte activități pe care le prestează diverse persoane pe toate aceste platforme sociale.
Avem un soft care ne pune la dispoziție care cont, al cărei persoane, este mai accesat, pentru că în funcție de numărul de accesări atât îți vin și veniturile din partea acestor platforme. În funcție de accesările pe care le are o persoană care are deschis un cont acolo primește și o anumită sumă de bani”, a mai spus Lucian Heiuș.