Marcel Ciolacu din Washington: ”Din anul 2025 vom putea călători în SUA fără vize. Va fi un efort comun, am făcut apel şi la diaspora şi o să se implice foarte mult şi românii şi statul român şi statul american.”
”E o consolidare a Parteneriatului strategic, am vorbit foarte mult de eliminarea vizelor şi lucrul acesta mai mult ca sigur anul viitor va fi anunţat, şi din anul 2025 vom putea călători în Statele Unite fără vize. Va fi un efort comun, am făcut apel şi la diaspora şi o să se implice foarte mult şi românii şi statul român şi statul merican astfel încât să îndeplinim această condiţie”, a precizat premierul Ciolacu în SUA.
Şeful Executivului a arătat că în cadrul vizitei oficiale în SUA a avut întâlniri şi cu secretarul Departamentului de stat, secretarul Apărării, la secretarul pe energie, şi urmează întâlniri cu unele dintre cele mai importante companii din Statele Unite.
”O să am întâlniri şi la Congresul Statelor Unite cu preşedinţii de comisie. Sunt ferm convins că la sfârşit vom trage cu toţii o concluzie. Oricum, din punctul meu de vedere dar şi din punctul de vedere al părţii americane, este o vizită care se va termina şi cu concluzii clare”, a spus premierul.
Apar primele ”rezultate” ale vizitei premierului Marcel Ciolacu în Statele Unite ale Americii. În cea de a treia zi a vizitei sale oficiale, șeful Executivului a anunțat că a discutat cu politicienii americani despre regimul vizelor pentru cetățenii români.
De asemenea, prim-ministrul a ținut să precizeze chiar de pe holurile Capitoliului faptul că Congresul SUA a inclus în bugetul apărării de anul viitor pentru prima dată în istorie și securitatea la Marea Neagră.
În cadrul întâlnirilor sale cu congresmanii americani, premierul României a abordat și tema ridicării vizelor pentru cetățenii români. Oficialul a anunțat care sunt pașii pe care România îi mai are de parcurs în vederea eliminării vizelor pentru cetățenii români.
”Pentru ridicarea vizelor am vorbit cu fiecare congresman în parte și absolut toată lumea ne susține, mai avem de îndeplinit un criteriu tehnic și aici va trebui să facem un efort dacă vrem cu adevărat să închidem această discuție la finalul anului 2024 și să fie pusă în aplicare în anul 2025”, a mai spus premierul.
Cât despre o posibilă rechemare a ambasadorului român în SUA, Andrei Muraru, Marcel Ciolacu a subliniat că nu a discutat cu preşedintele Klaus Iohannis despre acest aspect.
”Cred că vorbim prea mult despre acest subiect şi despre un personaj care a fost depăşit de calitatea diplomatică pe care a avut-o (…) Contextul nu este unul fabvorbail şi nu vreau să vorbesc despre diplomaţia română care îşi face datoria peste tot, pentru o excepţie sau pentru un moment emoţional al unui domn ambasador. De obicei, în viaţă, ca de multe ori, şi în politică şi în diplomaţie, când urci sărind anumite etape la un nivel prea mare, vine un moment când te faci de râs”, a mai spus șeful Guvernului.
Marcel Ciolacu, întâlnire de gradul zero cu reprezentanții gigantului Google! ”Un data center în România. Suntem cei mai îndreptățiți să avem acest lucru”. Premierul României, Marcel Ciolacu, a anunțat marți, la Capitoliu, că în cursul zilei de miercuri se va întâlni cu reprezentanții gigantului american Google.
”Un data center în România. Cred ca suntem cei mai îndreptățiți să avem acest lucru. Microsoft cred că are aproape 5.000 de angajați în România, Google vreo 500. Cunoaștem cu toții ce înseamnă un data center pe teritoriul României? Extraordinar de mult!”, a declarat Marcel Ciolacu.
Anual, veniturile Google în Romania sunt estimate în piață la 75-100 milioane de euro, în principal din publicitate.
Mai mult, în cadrul întâlnirilor sale cu congresmanii americani, premierul României a abordat și tema ridicării vizelor pentru cetățenii români. Oficialul a anunțat care sunt pașii pe care România îi mai are de parcurs în vederea eliminării vizelor pentru cetățenii români.