Acasă Declarații ”Ostașul” gângurit Ciucă, înfierează printre multe altele, ”dorința Rusiei”: ”Se încearcă foarte mult ca în turul doi să intre liderul PSD şi liderul AUR”

”Ostașul” gângurit Ciucă, înfierează printre multe altele, ”dorința Rusiei”: ”Se încearcă foarte mult ca în turul doi să intre liderul PSD şi liderul AUR”

0
0
50

”Ostașul” gângurit Ciucă, înfierează printre multe altele, ”dorința Rusiei”: ”Se încearcă foarte mult ca în turul doi să intre liderul PSD şi liderul AUR”.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a susţinut, marţi, că se fac demersuri astfel încât în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale să se confrunte liderii PSD, Marcel Ciolacu, şi AUR, George Simion. Potrivit lui Ciucă, o astfel de situaţie nu este doar „dorinţa” PSD, ci şi a Rusiei.

„Noi putem să vedem ce s-a întâmplat după decizia Curţii Constituţionale de eliminare, la masa verde, a unui contracandidat pe linia de electorat a Partidului AUR. În acest moment, se încearcă foarte mult ca în turul doi să intre liderul PSD şi liderul AUR. Este opţiunea şi dorinţa PSD, ştiind că doar în această formulă ar putea să câştige. Din păcate, după toate cele ce vedem că s-au întâmplat şi în Republica Moldova, nu este doar dorinţa lor, este şi dorinţa Rusiei, motiv pentru care consider că cetăţenii României trebuie să fie cât se poate de atenţi la ceea ce ne dorim în continuare”, a afirmat Ciucă, într-o declaraţie acordată presei.

Întrebat ce informaţii are în legătură cu faptul că ar exista „ingerinţe străine” şi în alegerile din România, Ciucă a spus că Rusia aplică instrumente specifice războiului hibrid în ţările din Europa de est.

„Dacă ne uităm la ce s-a întâmplat în Republica Moldova, vedem că au fost anchete de presă care au argumentat foarte bine ceea ce s-a întâmplat în Republica Moldova. Au ilustrat foarte clar cum s-au cumpărat voturile celor care au fost îndemnaţi să voteze împotriva referendumului. Ca atare, acest set de instrumente specifice războiului hibrid pe care Rusia l-a practicat în Republica Moldova le aplică oriunde are interes, în mod special în ţările din Europa de est şi nu numai. S-a văzut că şi în celelalte ţări europene au avut loc astfel de acţiuni, motiv pentru care nu cred că ne mai trebuie alte argumente”, a explicat preşedintele PNL.

Întrebat dacă are informaţii concrete referitoare la faptul că s-ar „forţa” un tur al doilea al alegerilor prezidenţiale între Marcel Ciolacu şi George Simion, liderul PNL a invocat decizia CCR.

„Este în momentul de faţă o evidenţă ceea ce s-a forţat la nivelul deciziei CCR. Ca atare, mai mult de atât nici nu cred că avem nevoie (ca dovadă)”, a menţionat el.

Ciucă a reiterat că îşi doreşte o coaliţie a forţelor de dreapta după alegeri şi a precizat că a discutat cu liderul UDMR, Kelemen Hunor.

„Am discutat cu domnul preşedinte Hunor, pentru că nu ne mai întâlnisem de ceva timp. L-am sunat săptămâna trecută, când a fost ziua domniei sale, l-am felicitat şi am stabilit să ne vedem şi să stăm de vorbă împreună”, a spus el.

Întrebat dacă PNL va rămâne în opoziţie, în cazul în care forţele de dreapta nu vor reuşi să formeze o majoritate, Ciucă a replicat: „Urmează să luăm o decizie în acest sens”.

Nicolae Ciucă, despre intrarea în Opoziţie, în cazul în care PNL nu va reuşi o coaliţie de dreapta, după alegeri: Urmează să luăm o decizie în acest sens. Vrem să intrăm la guvernare cu toate forţele de dreapta care vor intra în Parlament.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi despre scenariul unei intrări în Opoziţie, în cazul în care PNL nu va reuşi să strângă o coaliţie de dreapta, după alegeri, că urmează ca partidul să ia o decizie în acest sens, el precizând că PNL vrea să intre la guvernare cu toate forţele de dreapta care vor intra în Parlament.

”Am discutat cu domnul preşedinte Kelemen Hunor pentru că nu ne mai întâlnisem de ceva timp. L-am sunat săptămâna trecută când a fost ziua domniei sale, l-am felicitat şi am stabilit să ne vedem şi să stăm de vorbă împreună”, a spus preşedintele PNL, despre discuţiile pe care le-a avut cu preşedintele UDMR, luni.

Ciucă a fost întrebat dacă ia în considerare să intre la guvernare cu UDMR după alegeri.

”Luăm în considerare să intrăm la guvernare cu toate forţele de dreapta care vor intra în Parlament”, a spus Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă PNL va rămâne în opoziţie, în cazul în care nu va reuşi să facă o coaliţie de dreapta după alegeri, Nicolae Ciucă a răspuns: ”Urmează să luăm o decizie în acest sens”.

Ciucă, apel către Lasconi: Să înțeleagă că 8% înseamnă mult mai puțin decât 30% și să se retragă. Votanții USR știu să facă diferența între valoarea fiecăruia dintre noi.

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat, marți seara, la RTV, că președinta USR, Elena Lasconi, trebuie să înțeleagă că „8% în alegerile locale înseamnă mult mai puțin decât 30%” și că de aceea face un apel public către aceasta să se retragă din cursa pentru prezidențiale.

”Doamna să înțeleagă că 8% în alegerile locale înseamnă mult mai puțin decât 30%, așa că fac apel public să se retragă și să vină să susțină… Trebuie să înțeleagă care e valoarea cifrelor”, a spus Ciucă.

”Sunt convins că votanții USR înțeleg ce spun și știu să facă diferența între valoarea fiecăruia dintre noi și cum putem fiecare să compatibilizăm cu responsabilitățile funcției de președinte”, a mai afirmat liderul PNL.

”Polarizarea dreptei nu ne ajută cu nimic. Înțeleg că sunt orgolii”, a insistat Nicolae Ciucă.

Liderul PNL a făcut aceste afirmații în contextul în care a fost întrebat despre declarațiile sale privind intenția realizării unei guvernări de dreapta după alegeri.

Întrebat cu ce este diferit USR de acum față de USR-ul pe care PNL l-a împins să plece de guvernare, Nicolae Ciucă a precizat că „nu mai sunt cei de la REPER, au alt leadership” și există „au alt liant – PNL”.

Ciucă, despre plata locurilor eligile la parlamentare: Nu este vorba de a plăti un loc de parlamentar, ci de contribuţia legală pe care fiecare dintre noi putem să o aducem, financiar, pentru a susţine campania. Ulterior se decontează de către AEP.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat marţi, despre plata locurilor eligile la parlamentare, că nu este vorba de a plăti un loc de parlamentar, ci de contribuţia legală pe care fiecare dintre candidaţi o poate aduce, financiar, pentru a susţine campania şi care ulterior se decontează de către AEP.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a fost întrebat dacă la PNL se plătesc locurile eligibile la alegerile parlamentare, după scandalul declanşat de unii deputaţi AUR.

”Nu este vorba de a plăti un loc de parlamentar, ci este vorba de contribuţia legală pe care fiecare dintre noi putem să o aducem din punct de vedere financiar, pentru a susţine campania, fapt care ulterior se decontează de către AEP”, a explicat Nicolae Ciucă.

Întrebat dacă există o anumită sumă impusă, Ciucă a precizat că ştie că este o limită maximă şi în funcţie de aceasta fiecare dă cât poate.

Doi deputaţi şi un senator şi-au dat luni demisia din AUR, pe fondul neînţelegerilor privind listele la parlamentare.

Deputatul Ringo Dămureanu a declarat în plen că s-au cerut 60.000 de euro pentru candidatură, pentru locuri eligibile şi a cerut demisia din funcţia de preşedinte al AUR a lui George Simion, pe care l-a numit ”impostor politic”.

Ciucă, după validarea de către instanţă a candidaturii Dianei Şoşoacă la Senat: Din toate punctele tehnice de vedere privind candidatura unui cetăţean român, nu este corect ca el să fi fost exclus de la masa verde pentru a candida la preşedinţia României.

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că validarea de către instanţa de judecată a candidaturii Dianei Şoşoacă pentru un mandat de senator ”înseamnă că, din toate punctele tehnice de vedere privind candidatura unui cetăţean român, nu este corect ca el să fi fost exclus de la masa verde pentru a candida la preşedinţia României”.

”A existat astăzi o decizie a Tribunalului prin care Diana Şoşoacă a fost validată candidat la Senat. Ca atare, asta înseamnă că, din toate punctele tehnice de vedere privind candidatura unui cetăţean român, nu este corect ca el să fi fost exclus de la masa verde pentru a candida la preşedinţia României în favoarea unui candidat care se înscrie pe aceeaşi linie de electorat. Şi atunci am spus foarte clar că, din păcate, este o strategie greşită, o linie pe care Marcel Ciolacu şi PSD şi-au asumat-o atunci când au considerat că doar cu George Simion în turul doi poate să câştige alegerile prezidenţiale”, a afirmat Nicolae Ciucă, marţi seară, la România TV.

Preşedintele PNL este de părere că trebuie ca oamenii să ştie că ”nu există altă variantă decât cea a unei libertăţi a democraţiei prin care oamenii să poată să decidă corect, fără să fi fost impietaţi de un anume demers, cum a fost cel de la Curtea Constituţională” prin care Diana Şoşoacă a fost scoasă din cursa prezidenţială.

Întrebat dacă, în relaţia cu preşedintele PSD, a observat că acesta a avut acţiuni de susţinere a intereselor Rusiei în România, Ciucă a răspuns că ”Marcel Ciolacu a avut acţiuni de susţinere a propriului său interes”.

Ciucă a declarat că ”nu este lipsit de relevanţă cu cine câştigă” Marcel Ciolacu alegerile prezidenţiale, dacă acest lucru se va întâmpla. El a spus că un eventual transfer de voturi dinspre PSD către candidatul AUR în primul tur al alegerilor prezidenţiale ”nu este vorba despre o abordare ilegală, dar este vorba despre o acţiune împotriva democraţiei şi a moralităţii”.

”Dorinţa de a intra cu George Simion în turul doi este şi dorinţa Rusiei, pentru că intrarea lui George Simion în turul doi înseamnă un AUR mai puternic”, a punctat Ciucă.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

După ce Ciucă, i-a cerut lui Lasconi să se retragă, Rareş Bogdan sare în apărarea ostașului: ”Exclus un tandem Ciucă-Lasconi, nu a fost în stare să asfalteze o stradă”

Facebook 8 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email După ce Ciucă, i-a cerut lui Lasconi…