Acasă Declarații Nelu Tătaru: ”Am ajuns ciuma Europei”

Nelu Tătaru: ”Am ajuns ciuma Europei”

0
0
931

Nu nu, nu domnule ministru al nesănătății, nu am ajuns ”ciuma” Europei, lăsați subtilitățile cu trimitire subliminală spre alte vremuri, am ajuns virusații și codașii Europei. Și de ce am ajuns codașii Europei? Păi am ajuns astfel, din cauza prostiei, incompetenței, obtuzității, lipsei unei viziuni pe termen lung și a unei ambiții prostești și falimentare a guvernului din care vremelnic faceți parte.

Trăim un moment dificil. Dacă era să fim numai noi, spuneam că suntem subiectivi. Dacă ne uităm în toată Europa şi în toată lumea, nu avem cum să mai fim subiectivi. Alţii sunt obiectivi cu noi şi aţi văzut că au nişte reguli pe care ni le-au impus. Strigăm că am ajuns ciuma Europei. Cum am ajuns ciuma Europei? Nerespectând nişte reguli sau instigând să nu respectăm nişte reguli. Sistemul medical gestionează în acest moment situaţia, chiar dacă mai transferăm un pacient de la o Terapie Intensivă suprapopulată către o altă Terapie Intensivă. În zilele următoare, vom detaşa personal în anumite spitale care sunt suport COVID şi au o lipsă de personal. Rămâne, totuşi, ca fiecare dintre noi să respectăm nişte reguli, o conduită şi să fim complianţi la tot ce înseamnă episod pandemic, pentru a putea să ne gândim şi la o perioadă în care putem să ne desfăşurăm activitatea cvasi-normală”, a spus Nelu Tătaru.

Ministrul Sănătăţii s-a referit şi la focarele de infectare cu noul coronavirus din unităţile medicale, făcând apel la personalul medical să fie precaut şi să evalueze zilnic situaţia, deoarece “cei care dau sănătate trebuie să fie valizi în acest moment”.

Avem în ţară, în acest moment, multe focare care s-au constituit în unităţi medicale şi trebuie să avem corpul medical valid. Cei care dau sănătate trebuie să fie valizi în acest moment. (…) Precauţiile, anchetele epidemiologice în desfăşurare şi acel serviciu care ar trebui să existe în fiecare spital şi care trebuie să evalueze în fiecare zi ce se întâmplă, atât ca infecţie asociată actului medical, cât şi contextul pandemic în care ne desfăşurăm activitatea”, a mai spus Tătaru.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații
Comments are closed.

Vezi Și

”Ostașul” Nicolae Ciucă, este deja presat să își dea demisia după scorul dezastruos din primul tur al prezidențialelor, a început ”Noaptea cuțitelor lungi în PNL”

Facebook 17 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email ”Ostașul” Nicolae Ciucă, este deja …