Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, miercuri, că pensia minimă va creşte, la fel ca şi punctul de pensie.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a susţinut miercuri o conferinţă de presă la Neptun, în care a anunţat măsurile pe care cabinetul său le va propune în coaliţie pentru a ajuta categoriile vulnerabile să depăşească criza economică.
Marius Budăi a anunţat creşterea veniturilor minime, fie că este vorba despre salariu sau de pensie, dar şi creşterea punctului de pensie, dar şi premii pentru elevii şi profesorii care fac performante la olimpiadele internaţionale.
Ministrul Muncii anunţă că PSD va propune în coaliţie majorarea salariului minim până la 3000 de lei, majorarea pensiei minime la 1.100 de lei şi a valorii punctului de pensie la 1.745 de lei
”Atentia principala a fost in primul rand catre cei care muncesc si catre parintii si bunici. Vom propune majorarea salariului minim pana la 3.000 de lei, 2.800 vor fi taxati, iar 200 de lei raman netaxati. Toate acestea de la 1 ianuarie, acum se gandesc bugetele, acum trebuie sa avem aceste discutii.
Încercam sa nu mai existe saracie in munca. Intr-o luna de zile, 100.000 de contracte part-time au fost transformate în contracte cu normă întreagă.
Vrem sa avem un consiliu tripartit, apoi sa avem discutii corecte si oneste cu reprezentantii sindicatelor.
Vom propune majorarea pensiei minime de la 1.000 de lei la 1.100 de lei. Vom propune cresterea punctului de pensie de la 1586 la 1745.
Vom propune prime pentru elevii si profesorii medaliati la olimpiadele internationale. PSD vrea ca elevii care câştigă medalii olimpice să fie premiaţi cu până la 10.000 de euro. Propunerea va merge în coaliţie,” a anunţat Marius Budăi, ministrul Muncii.
Marius Budăi a anunţat, într-o conferinţă de presă, la Neptun, că PSD îşi doreşte acordarea unor premii de excelenţă pentru elevii şi profesorii care au obţinut medalii la olimpiadele internaţionale. De asemenea, în funcţie de performanţă, şi profesorii vor fi recompensaţi.
”Vom propune, de asemenea, şi pentru profesori, pentru că trebuie să îi premiem şi pe ei, o să aibă premii în valoare de 2.500 de euro, 4.000 de euro şi 5.000 de euro, în funcţie de medalie”, a mai spus ministrul.
”O altă prioritate sunt transpuneri de doua directive importante, promovate cand PSD era la guvernare, echilibrul intre viata profesionala si cea privata, dar si transparentizarea conditiilor de munca.
Vrem sa infiintam un mecanism de finantare pentru sistemul de ingrijire de lunga durata a persoanelor varstnice, astfel mai bifam si un jalon din PNRR.”, a spus Marius Budăi.
„Vom propune majorarea pensiei minime de la 1000 de lei la 1100.
1,3 milioane de seniori încasează pensia minimă.
De asemenea, vom propune în coaliţia de guvernare creșterea punctului de pensie, o prioritate pentru noi și pentru toți seniorii României, de la 1.586 de lei la 1.745 de lei„, a spus Marius Budăi.
Potrivit ministrului Muncii, impactul bugetar, cu tot cu majorarea pensiei minime, este de 11 miliarde de lei.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a anunţat, miercuri, că PSD va propune în coaliţie creşterea salariului minim la 3000 de lei.
„Noi, PSD, vom propune în coaliţia politică majorarea salariului minim până la 3.000 lei cu păstrarea acelui mecanism de netaxarea a unei valori de 200 de lei. Dar valoarea va fi obligatorie.
Acest lucru înseamnă că 2800 de lei vor fi taxaţi, iar 200 de lei rămân în continuare netaxaţi„, a spus Budăi.
Întrebat dacă aceste măsuri vor fi susţinute în coaliţie de PNL, Marius Budăi a declarat că este încrezător că va găsi înţelegere la partenerii de guvernare.
”Fișa postului unui guvern este sa aiba grija de cetateni. Depunem un juramant. Cu siguranta aceste masuri vin cu un impact, unul pozitiv pentru viata parintilor si bunicilor nostri, deci nu vom renunta la aceste masuri. PSD cand a intrat la guvernare a avut ca linie rosie un pachet social. Acum venim cu al doilea si sunt sigur ca vom gasi intelegere la partenerii de guvernare. Marcel Ciolacu a spus ca nu putem lasa tara neguvernata, dar avem unele conditii, iar aici ma intorc la fisa postului, viata oamenilor.”, a completat ministrul Budăi.
Ministrul Muncii susţine că măsurile anunţate sunt unele absolut necesare pentru categoriile vulnerabile.
”Este propunerea PSD si sunt sigur ca vom gasi intelegere. Aceste masuri sunt o necesitate, nu un moft. Pana si Banca Mondiala a recunost, tarziu, dar a recunoscut, că austeritatea impusă în timpul crizei din 2010 a fost o greseala.”, a mai declarat Marius Budăi.
Ciucă, întrebat despre propunerile PSD privind majorarea pensiilor şi salariilor: În funcţie de evoluţia colectărilor la buget, vom discuta în coaliţie şi vom ajunge la o concluzie
Premierul Nicolae Ciucă a anunţat, miercuri, în şedinţa de Guvern, că în cursul zilei urmează să primească planul de iarnă de la Ministerul Energiei, iar joi, în Comitetul ministerial, vor fi analizate concluziile analizei privind modificările la OUG-ul prin care se compensează preţurile la energie. Şeful Executivului a anunţat că Ordonanţa va intra în şedinţa de Guvern de mâine, care are pe agendă acest act normativ.
”Astăzi urmează să primesc planul de iarnă de la Ministerul Energiei şi mâine, în Comitetul ministerial, să avem elementele de analiză şi desigur să avem concluziile analizei privind întreg procesul prin care vom aduce modificări la OUG-ul prin care compensăm preţurile la energie”, a spus premierul în deschiderea şedinţei de Guvern. Şeful Executivului a arătat că este convins de faptul că ministrul Energiei a finalizat toate etapele de elaborare a acestui plan pentru iarnă şi ”vor avea spre analiză planul şi finalizate elementele de analiză pentru a lua o decizie pe modificarea Ordonanţei”.