Acasă Declarații Ministrul Agriculturii Adrian Oros: ”Eu nu vin cu bani de acasă”

Ministrul Agriculturii Adrian Oros: ”Eu nu vin cu bani de acasă”

0
0
558

Eu nu vin cu bani de acasă, câți bani s-au prevăzut în buget, atâta cheltuim” a găsit de cuviință să precizeze Ministrul Agriculturii liberal, Adrian Oros, într-o conferință de presă organizată Joi la Ministerul agriculturii.

Săptămâna viitoare, vom şti mai multe despre fiecare proiect acceptat, pentru că noi am intrat cu vreo 10 proiecte, le-am înaintat Comisiei. Rămâne o prioritate pentru noi infrastructura de gestionare a apei (…) pentru că împreună cu cei de la Mediu vom gestiona acest program. Este alocată o sumă de 4 miliarde de euro. De asemenea, pentru prevenirea deşertificării şi combaterea eroziunii solului vom lucra tot cu cei de la Mediu pe un program de prevenire a deşertificării şi împădurire de aproximativ 1 – 1,5 miliarde de euro„, a declarat Adrian Oros, într-o conferinţă de presă.

El a menţionat că rămân de interes şi proiectele care vizează realizarea centrelor de depozitare, colectare şi distribuţie a produselor agricole, centrele integrate de prelucrare primară a lânii şi reforma structurală a tuturor liceelor agricole.

Rămân de interes pentru noi acele centre integrate de colectare, depozitare şi distribuţie a produselor şi mergem în continuare pe această idee, deşi am văzut că cei de la Rezervele Statului au prins un grant într-un program separat privind depozitele destinate Rezervelor Statului. Apoi centrele integrate de colectare şi prelucrare primară a lânii, este un proiect pe care o să îl derulăm împreună cu Ministerul Economiei tot prin PNRR. De asemenea, reforma structurală a tuturor liceelor agricole şi aici am prins şi fermele didactice, care vor fi minimum 5 pentru fiecare liceu agricol care intră într-un program de învăţământ dual şi fermele didactice să beneficieze de acest program, astfel încât să avem finanţat până în 2026 un program destul de serios şi bine conturat. Acesta îl derulăm împreună cu cei de la Ministerul Învăţământului„, a explicat Oros.

Alte proiecte incluse în PNRR, prezentate de ministrul Agriculturii, vizează consolidarea capacităţii instituţionale a Băncilor de Resurse Genetice Vegetale Suceava şi Buzău, precum şi dezvoltarea lanţului valoric naţional al sectorului de cânepă.

Sunt şi alte programe mai mici sau mai mari care sunt împreună cu alte ministere, în general cu Ministerul Economiei, dar neavând un rezultat final în negocierile cu Comisia, pentru că aproape în fiecare zi fiecare minister discută fişele cu reprezentanţii Comisiei şi în momentul în care voi avea un rezultat final pentru fiecare proiect gestionat de Ministerul Agriculturii şi împreună cu celelalte ministere am să vă prezint o situaţie detaliată inclusiv sume„, a adăugat Adrian Oros.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații
Comments are closed.

Vezi Și

”Ostașul” Nicolae Ciucă, este deja presat să își dea demisia după scorul dezastruos din primul tur al prezidențialelor, a început ”Noaptea cuțitelor lungi în PNL”

Facebook 21 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email ”Ostașul” Nicolae Ciucă, este deja …