Ministresa ”liberală” a Justiţiei, Alina Gorghiu a declarat, vineri la Arad, că România are nevoie de stabilitate pentru a atinge obiectivele şi reformele din PNRR, atragerea fondurilor europene şi aderarea României la Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE). Senatoarea PNL a adăugat că, partidul din care face parte a arătat responsabilitate în anii în care a fost la guvernare şi a oferit asigurări că liberalii nu vor fi parte la niciun fel de criză politică şi guvernamentală.
”România are nevoie de stabilitate pentru atingerea obiectivelor care ţin de reformele angajate prin PNRR, care ţin de atragerea fondurilor europene, şi aderarea OCDE, un proiect de ţară important la care toţi suntem aliniaţi. Există voinţă pentru a atinge obiectivele de reformă asumate”, a afirmat Alina Gorghiu, într-o conferinţă de presă susţinută vineri la Arad.
Ea a adăugat că ”PNL a arătat responsabilitate în toţi aceşti ani cât a fost la guvernare, am asigurat o stabilitate a guvernării în ultimi şi au fost perioade mult mai dificile decât cea prin care trecem acum, dar vă asigur de la Arad că nu vom fi parte la niciun fel de criză politică şi guvernamentală”.
Senatoarea PNL a mai spus că liberalii resping acest lucru şi mulţi colegi din partid resping unele declaraţii privind ieşirea de la guvernare a formaţiunii.
”Capitalul politic al PNL înseamnă maturitate şi responsabilitate, noi nu vom fi niciodata la originea unei crize politice. Cataloghez ca neinspirate puţinele declaraţiile pe tema ieşirii de la guvernare. Respingem acest lucru şi mulţi liberali resping declaraţiile unora cu privire la ieşirea de la guvernare şi generarea unei crize politice”, a completat Gorghiu.
Ministrul Justiţiei și senatoarea PNL Alina Gorghiu i-a propus preşedintelui PSD Marcel Ciolacu şi social-democraţilor să reanalizeze posibilitatea comasării celor patru rânduri de alegeri care vor avea loc anul viitor.
Senatoarea PNL i-a propus premierului şi liderului PSD Marcel Ciolacu, cât şi social-democraţilor să reanalizeze posibilitatea de comasare a alegerilor.
”Sunt discuţii şi preşedintele PSD Marcel Ciolacu va putea să reanalizeze, alături de PSD, soluţia de comasarea a alegerilor. Sunt optimistă că preşedintele PSD şi colegii săi încă mai pot analiza aceasta opţiune. Încă se mai poate discuta acest subiect şi fac această propunere pentru că cea mai bună soluţie pentru România este să ne axăm pe reforme şi mai puţin pe sfera electorală. Obiective precum măsurile de echilibrare a bugetului şi pentru aplicarea PNRR nu se pot atinge prin patru campanii electorale, ci printr-o guvernare stabilă”, a explicat Alina Gorghiu.
În cadrul unei conferințe de presă susținută, vineri, la Arad, ministrul Justiției, Alina Gorghiu a declarat, în premieră că ordonanța ”austerității” ar putea să genereze disfuncționalități majore în activitatea sistemului de justiție și a asigurat că va exista o „analiză nuanțată în ceea ce privește măsurile care se vor lua pe sistemul de justiție”.
Declarația Alinei Gorghiu vine ca urma a întâlnirii pe care aceasta a avut vineri dimineața cu judecătorii și procurorii arădeni.
”A fost o întrebare legată de, și vreau să vă spun în premieră reacția Ministerului Justiției, a fost o întrebare constantă a celor de aici, că sunt judecători, procurori, avocați – de ce nu? – legată de modul în care măsurile de echilibrare bugetară, această ordonanță pe care o vedeți dezbătută în spațiul public de câteva zile, ar putea să afecteze domeniul justiției și vreau să fac câteva precizări astăzi în premieră. Am transmis opinia mea domnului ministru al Finanțelor, am și avut o discuție cu ministrul Finanțelor, domnul Lucian Boloș, pe concluziile pe care noi le-am sintetizat ca urmare a discuțiilor avute în tot acest timp cu CSM, cu Parchetul General, DNA și cu ÎCCJ și am ajuns împreună cu ministrul Finanțelor la concluzia că, aceste propuneri inițiale ar fi putut să genereze disfuncționalități majore în activitatea întregului sistem de justiție, de aceea i-am asigurat pe toți – ca urmare a acestui dialog constructiv pe care l-am avut – că va exista o analiză nuanțată în ceea ce privește măsurile care se vor lua pe sistemul de justiție”, a precizat ministrul Justiției în cadrul conferinței de presă.
”Liberala” Alina Gorghiu, a vorbit la Arad, în curtea lui Falcă și despre efectele concrete pe care măsurile le-ar putea avea asupra actului de justiție.
”La nivelul instanțelor judecătorești avem vacante 1.127 de posturi de judecător, din totalul de 5.065 de posturi, iar la nivelul parchetelor din România avem vacante 903 posturi de procuror, dintr-un total de 3.040. Per total, la nivelul sistemului judiciar, sunt vacante 22,25 de procente din posturile de judecător și aproximativ 30 de procente din posturile de procuror. Însă un număr semnificativ de instanțe și parchete din România funcționează, la momentul acesta, cu mai puțin de jumătate din personalul aferent schemelor de personal actual care și așa sunt subdimensionate. Posturile actuale, posturile vacante actualmente în sistemul de justiție, vreau să porniți de la premisa că nu reprezintă un surplus de care instuțiile menționate s-ar putea dispensa, ci constituite expresia multiplelor crize prin care s-a trecut în acest sistem, dacă noi am renunța la aceste posturi vacante, vă dau un exemplu, încărcătura pe instanță, pe fiecare parchet ar fi mult mai mare și consecințele le puteți imagina fără să facem foarte multe dezbateri pe acest subiect: un termen mult mai mare în care se poate identifica o soluție în dosar, foarte multe dosare prescrise, fie în faza de urmărire penală, fie în faza de judecată, închiderea unor parchete sau închidere unor judecătorii care ar însemna îngrădirea accesului liber la justiție. Este foarte greu, asta am tras concluzia și aici la Arad, pentru un procuror – de exemplu – să-și prioritizeze activitățile fiind singur într-un parchet. Ce alege? Să facă o cercetare la fața locului la un omor sau să organizeze un flagrant la o infracțiune de corupție sau să susțină în fața unui magistrat o propunere de arestare? Toate întâmplându-se probabil, de multe ori, în același timp”, a explicat ministrul Justiției.