”Liberalul” Lucian Bode, își face curaj imperativ înainte de alegeri: ”PNL trebuie să câştige toate rândurile de alegeri şi să dea preşedintele”.
Lucian Bode: ”Coaliţia de guvernare asigură stabilitatea de care avem nevoie în România. Nu este o coaliţie bazată pe simpatii politice sau pe prietenii, este una pur pragmatică. PNL trebuie să câştige toate rândurile de alegeri şi să dea preşedintele.”
Secretarul general al PNL, Lucian Bode, a declarat, sâmbătă, la Câmpulung, în judetul Argeş, că actuala coaliţie de guvernare nu a fost formată pe simpatii politice sau prietenii, ci este una pur pragmatică ce asigură stabilitatea României. Bode a adăugat că, în anul 2024, PNL trebuie să se organizeze astfel încât să câştige toate rândurile de alegeri.
”La nivel naţional suntem parte a unei coaliţii care a ţinut România pe linia de plutire în toţi aceşti ani extrem de grei. Am reuşit să ţinem ţara stabilă şi deşi am fost sub presiunea vremurilor şi a contextelor regionale complicate, am reuşit să construim, să facem investiţii şi să dezvoltăm România în ciuda tuturor crizelor suprapise, în cei trei ani şi jumătate liberală, cu prim-ministru liberal, având parte de o criză sanitară, pandemică, de o criză energetică, de o criză economică şi acum de o criză de securitate la frontierele României”, a declarat Lucian Bode.
Secretarul general al PNL s-a referit şi la una dintre investiţiile aproape finalizate în Argeş.
”Dar aş reveni la ceea ce cred eu că am reuşit în aceşti trei ani şi jumătate, să modernizăm România şi să construim. Venim de la o vizită la un pod la Dâmbovicioara, peste râul Dâmboviţa, unic în România, aşadar faceţi istorie pentru că acest obiectiv odată dat în folosintă va fi cel mai lung pod, în arc, din România, cu o lungime de 173 de metri. Dar nu caracteristicile tehnice sunt importante.
Când supun că reconstrum România, spun că în 2020 dumneavoastră aţi fost cei care aţi solicitat acest obiectiv, ţinând cont de faptul că podul monument istoric are limite de tonaj şi era nevoie de această investiţie, iar în 2020 liberalii au aprobat indicatorii tehnico economici, au găsit finanţare, aproape 10 milioane de euro, din fonduri europene, iar la începutul anului, în februarie 2021, acest contract de execuţie a fost semnat. Aşadar să nu vă fie ruşine să spuneţi tuturor că dacă acest obiectiv se dă în folosinţă la sfârşitul lunii, este meritul politicilor liberale de la nivel de judeţ şi de la nivel naţional”, a declarat Bode.
Lucian Bode a spus că actuala coaliţie de guvernare este creată pentru a asigura stabilitatea de care România are nevoie.
”Revenind la coaliţia de guvernare, ea asigură stabilitatea de care avem nevoie în România şi acest lucru nu cred că îl poate nega nimeni. Nu este o coaliţie bazată pe simpatii politice sau pe prietenii, este una pur pragmatică. Asta nu ne împiedică să ne manifestăm ca liberali şi să ne apărăm principiile şi valorile, să corectăm ce avem de corectat în actul de guvernare şi să susţinem măsuri liberale cu argumente”, a spus Bode.
De asemenea, Lucian Bode s-a referit şi la adversarii politici şi a arătat că PNL este şi va rămâne cel mai mare partid de dreapta.
”Când contatăm că unele obiceiuri nu mor peste noapte, trebuie să luăm atitudine şi să le combatem. Nu a fost uşor şi nici nu va fi uşor să stăm în această coaliţie, dar trebuie să ţinem cont că traversăm vremuri complicate în care românii vor să trăiască în linişte şi să aibă parte de un trai decent, să ştie că este cineva responsabil la conducerea ţării.
Românii nu vor nici circul AUR, nici circul USR, nu vor scandal, nu vor ură şi dezbinare în societate, vor responsabilitate şi un plan de viitor concret din partea noastră. Iar viitorul ni-l construim noi. Noi, liberalii, suntem cel mai mare partid de dreapta şi vom rămâne aşa şi după alegeri. Indiferent cât se chinuie unii să zică că fac un aşa-zis pol de dreapta, când în formula aceea pui un partid progresist de aventurieri politici la pachet cu două formaţiuni de buzunar poţi spune cel mult că faci un vehicul de salvare al unor lideri care rămân fără loc de muncă, dar în niciun caz o construcţie politică serioasă”, a precizat Bode.
În opinia lui Lucian Bode, PNL trebuie să câştige în 2024 toate rândurile de alegeri.
”Tot ceea ce facem acum trebuie să plece de la premisa că PNL trebuie să câştige toate rândurile de alegeri şi să dea preşedintele României în anul 2024. Este un obiectiv ambiţios, însă PNL are toate atuurile de a realiza acest lucru. Deăinde de noi cum ne organizăm şi cum ne prezentăm în faţa electoratulu. Alegerile din 2024 nu vor fi doar o probă a maturităţii politice, ci mai ales un test de organizare şi coeziune.
Pentru PNL, obiectivul de a câştiga alegerile este complet justificat şi legitim. Vă îndemn să ieşiţi la luptă, la toate nivelurile, să vă faceţi auziţi mai clar şi mai răspucat şi să impuneţi punctul de vedere în ochii electoratului. Va urma o peroadă care ne va pune la încercare rezilienţa politică şi ne va testa convingerile fiecăruia este ceva aşteptat în preajma unei perioade electorale, însă riscurile unui decont electoral nefast de mai târziu, poate fi prevenit încă de acum, printr-o organizare internă eficientă şi printr-o ofertă politică serioasă, cu un program politic şi candidaţi serioşi, alături de menţinerea unităţii partidului ”, a mai spus Lucian Bode.