Klaus Iohannis ”președintele” tuturor românilor, în limba germană de la Cotroceni, alături de preşedintele german, Frank-Walter Steinmeier: „Cred că lucrurile se mișcă!„.
Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier, a efectuat, miercuri, o vizită la București și a purtat discuții cu Iohannis.
„Ce se poate face (în privința deblocării aderării României la Schengen) este ceea ce s-a făcut și în trecut. Cancelarul federal, miniștrii de Interne și Externe vor aduce argumente în fața Austriei și Olandei„, a răspuns președintele german.
„În privința aderării României, sprijinul acordat țării noastre a fost foarte mare, cu excepția unei singure țări. Toate celelalte s-au pronunțat în favoarea aderării României, iar unele, printre care și Germania, au făcut-o cu mare entuziasm.
I-am mulțumit președintelui Steinmeier pentru acest lucru și sunt convins că sprijinul din partea Germaniei va continua. Ceea ce așteptăm să se întâmple este ca discuțiile politice să continue. Se va încerca să fie convinși cei care încă nu cred că spațiul Schengen va deveni mai puternic prin aderarea României, nu mai slab.
Am înțeles că subiectul migrației ilegale îi preocupă pe foarte mulți europeni. Împreună cu Germania, cu alți parteneri și cu Comisia Europeană, încercăm să găsim soluții.
În cadrul discuțiilor de astăzi, am discutat despre migrație și există evoluții pozitive (…) Există un proiect pilot la granița româno-sârbă, pe care l-am elaborat împreună cu Comisia Europeană și care se derulează cu bune rezultate. A existat un summit pe tema migrației. Cred că lucrurile se mișcă și există deja rezultate pozitive„, a spus, la rândul său, în limba germană, președintele român.
În cadrul unei vizite efectuate, luna trecută, în România, ministrul austriac de Interne Gerhard Karner a refuzat să facă o prognoză asupra momentului când Viena va renunța la veto-ul privind aderarea țării noastre la spațiul de liberă circulație.
Karner a făcut declarații de presă la București alături de omologul român, Lucian Bode.
Ministrul austriac a estimat România a făcut progrese, dar „mai e cale lungă până la intrarea în spațiul Schengen„.
La rândul său, ministrul român a spus că procesul de intrare a României în Schengen trebuie să se finalizeze în cursul acestui an.
Klaus Iohannis a declarat, miercuri, în declaraţiile de presă comune cu preşedintele Republicii Federale Germania, Frank-Walter Steinmeier, pe care l-a primit la Palatul Cotroceni, că speră că prin demersurile de susţinere a efortului european comun de consolidare a securităţii interne şi a protecţiei frontierelor externe ale Uniunii Europene vor reuşi să finalizeze aderarea României la Schengen, pentru că locul nostru, fără nicio îndoială, este în Schengen.
”Domnule Preşedinte federal, îmi face o deosebită plăcere să vă primesc din nou aici, la Palatul Cotroceni, de data aceasta în cadrul vizitei de stat în România. Bine aţi venit! Vizita dumneavoastră şi contactele româno-germane intense din ultima perioadă evidenţiază caracterul privilegiat, cu valenţe strategice, al relaţiilor dintre ţările noastre. Avem un dialog politic consistent în plan bilateral şi european, o cooperare economică solidă şi legături interumane puternice, datorită comunităţii româneşti din Germania şi minorităţii germane din România”, a spus sasul din deal, în discurs.
Klaus Iohannis a arătat că ”aceste comunităţi reprezintă puntea vie de legătură dintre societăţile noastre, iar contribuţia lor la dezvoltarea relaţiei româno-germane este extrem de importantă în plan cultural, social, economic şi nu numai”.
”Germania este, de mulţi ani, primul partener comercial al României, anul trecut înregistrând schimburi bilaterale de peste 40 de miliarde de euro. Peste 25.000 de companii cu participaţie germană şi peste 5,5 miliarde de euro aport de capital social fac din Germania al doilea mare investitor în economia românească. Salut faptul că domnul Preşedinte Steinmeier este însoţit în România şi de o delegaţie de oameni de afaceri şi mă bucur că vor aborda împreună cu autorităţile române noi proiecte de dezvoltare a cooperării economice şi sectoriale româno-germane, adaptate nu numai realităţii geopolitice actuale, dar şi celei a economiei viitorului, marcate de transformarea digitală şi de tranziţia verde”, a precizat şeful statului.
Klaus Iohannis a mai afirmat că ”anul acesta doreşte să reconfirme, împreună cu Preşedintele Steinmeier, interesul comun pentru intensificarea relaţiilor excelente dintre ţările noastre, atât la nivel bilateral, cât şi în cadrul Uniunii Europene şi al NATO”.
”Numai împreună vom putea să întărim unitatea europeană în aceste vremuri tulburi, marcate de agresiunea rusă din Ucraina, de schimbări geopolitice şi de urmările multiplelor crize din anii trecuţi. Am analizat astăzi, împreună cu domnul Preşedinte Steinmeier, situaţia de securitate din regiunea Mării Negre. Am evaluat ameninţările şi am concluzionat că împreună – România, Germania şi ceilalţi aliaţi din cadrul NATO – suntem puternici şi putem să asigurăm securitatea ţărilor noastre.”, a spus ”președintele tuturor românilor”.
Werner a mai arătat că, i-a mulţumit, în acest context, Preşedintelui Germaniei pentru susţinerea de către Germania a consolidării Flancului Estic al NATO şi pentru participarea la structurile aliate din România.
”Am stabilit să intensificăm colaborarea noastră în cadrul Uniunii Europene şi al NATO, pentru a face faţă provocărilor actuale, nu numai celor în materie de securitate, dar şi celor în plan economic şi social. În cadrul dialogului nostru am evidenţiat sprijinul multidimensional acordat Ucrainei de cele două state şi am discutat, totodată, dificultăţile majore cu care se confruntă, în prezent, Republica Moldova, în contextul războiului. Împărtăşim viziuni similare cu privire la necesitatea mobilizării de sprijin activ şi puternic pentru Chişinău, inclusiv la nivelul Uniunii Europene, pentru a consolida rezilienţa acestei ţări în faţa provocărilor complexe cu care se confruntă”, a spus Iohannis.
Scrâșnitorul a menţionat că, a abordat în cadrul discuţiilor şi politica de extindere a Uniunii Europene, rezultând sprijinul comun al României şi Germaniei pentru avansarea procesului atât în privinţa Balcanilor de Vest, cât şi în privinţa Partenerilor noştri Estici.
”Am pus accentul în cadrul discuţiilor pe sprijinul ferm al României pentru avansarea parcursului european al Republicii Moldova şi al Ucrainei, ca state candidate la aderare. Am avut cu domnul Preşedinte Steinmeier şi un schimb de opinii cu privire la stadiul proiectelor din cadrul Iniţiativei celor Trei Mări şi am prezentat priorităţile şi obiectivele Summitului pe care îl voi găzdui la Bucureşti, în luna septembrie, urmat şi de Forumul de Afaceri al Iniţiativei”, a spus preşedintele.
Klaus Iohannis a mai afirmat că nu în ultimul rând, a discutat şi subiectul aderării României la spaţiul Schengen.
”I-am transmis domnului Preşedinte aprecierea pentru susţinerea fermă şi activă a Germaniei în acest dosar. Sper că prin demersurile noastre de susţinere a efortului european comun de consolidare a securităţii interne şi a protecţiei frontierelor externe ale Uniunii Europene vom reuşi să finalizăm aderarea României la Schengen, pentru că locul nostru, fără nicio îndoială, este în Schengen” a arătat Iohannis.