După ce azi, toate partidele parlamentare au fost la Palatul Cotroceni la mascarada consultărilor, pentru că încă nu cade zarul majorității așa cum își dorește domnia sa magraonul, Klaus Iohannis, nepreședintele României, alege să aștepte cu desemnarea unui premier și să prelungească această criză politică adăugată peste o criză sanitară, socială și economică în care România deja se află în ultimele luni. Căci nepreședintelui, nu îi pasă de România și de români, ci de propriul partid, propriile orgolii și propria putere și influență.
Preşedintele Klaus Iohannis şi-a prezentat, luni seara, concluziile după ce în cursul zilei a avut consultări cu partidele care au trecut pragul electoral şi au intrat în Parlament.
„Prima rundă a adus la un schimb de opinii bun, însă pot spune că nu sunt întrunite condiţiile pentru desemnarea unui candidat pentru a forma noul guvern. Este nevoie de cel puţin încă o rundă de consultări, până lucrurile se cristalizează„, a declarat preşedintele.
Iohannis a mai spus că, dat fiind că sunt întrunite condiţiile constituţionale, a decis să convoace noul Parlament în data de 21 decembrie anul curent.
În urmă cu o săptămână, Iohannis îşi exprima public preferinţa pentru o coaliţie de centru-dreapta PNL-PSDPLUS-UDMR, care, în opinia sa, urma să se „cristalizeze” foarte repede.
Ce spunea Iohannis acum o săptămână: „PSD poate rămâne în afara actului de decizie politică”
Realitatea din teren a infirmat, însă, anticipările preşedintelui.
PNL, USRPLUS şi UDMR nu s-au înţeles la negocierile de la finele săptămânii trecute. Motivul principal de blocaj este faptul că PNL vrea să nominalizeze atât premierul (în persoana lui Florin Câţu), cât şi preşedintele Camerei deputaţilor, ultima funcţie fiind râvnită atât de Ludovic Orban, fostul premier, cât şi de Dan Barna, liderul USR.