![](https://www.criticmedia.ro/wp-content/uploads/2025/02/kelemen-hunor-presedintele-udmr-crin-antonescu-e-o-alegere-corecta-850x491.jpg)
Kelemen Hunor, președintele UDMR, cel care a venit cu propunerea fostului lider PNL, e convins de alegerea făcută: ”Crin Antonescu e „o alegere corectă, orice schimbare în interiorul coaliției înseamnă că va câștiga Georgescu”
Orice fel de schimbare în interiorul coaliției de guvernare, referitoare la candidatul la prezidențiale, înseamnă că va câștiga Călin Georgescu, a avertizat, sâmbătă, președintele UDMR, Kelemen Hunor.
„Eu am avut mai multe propuneri. Eu eram îngrijorat în acel moment când noi formam coaliția să nu facem greșelile coaliției lor de anul trecut, când am avut mai mulți candidați. Pur și simplu era pentru mine foarte clar că, dacă intrăm într-o astfel de coaliție, trebuie să avem un singur candidat, trebuie să avem alegeri cât mai repede și trebuie un candidat care poate să fie credibil într-o zonă destul de largă, fiindcă nu ești candidatul unui partid. (…) Eu am lansat câteva nume.
E adevărat că am vorbit cu fiecare înainte, că nu-mi permit să arunc numele unuia sau altuia. Mai puțin cu Daniel David. (…) Paleologu, Funeriu, Crin Antonescu, am vorbit și de Nicușor Dan. Și am discutat în coaliție toate aceste variante. Și un consens cât de cât s-a conturat în jurul domnului Antonescu”, a declarat Kelemen Hunor.
El a adăugat că liderul PSD, Marcel Ciolacu, a vrut să fie trecut și numele candidatului în protocolul coaliției, ca să nu existe surprize mai târziu, cu condiția să fie validat în forurile fiecărei formațiuni politice, ceea ce s-a întâmplat.
„Din punctul meu de vedere, da, este o alegere corectă și abordarea mea în continuare este că Antonescu poate și trebuie să intre în turul 2 și poate câștiga turul 2. (…) Niciodată nu m-a mințit, niciodată nu a fost extremist, irațional. Crin Antonescu e un om care are idei, care știe să vorbească, simte societatea, deci are această empatie de a simți societatea, știe ce înseamnă să fii om sărac, să pleci de jos.
Și are principii clare și valori foarte clare. E un patriot, dar niciodată nu exagerează. În 2016 s-a retras din politică. Eu așa înțeleg, nu că s-a dus să doarmă la Bruxelles. El și-a asumat o retragere. (…) El n-a vrut să revină în politică și acest lucru trebuie spus, nu a fost ambiția lui Antonescu să revină în politică. El a fost rugat să revină în politică”, a detaliat președintele UDMR.
În opinia sa, Crin Antonescu, Nicușor Dan și Elena Lasconi „ar trebui să se lupte cu Călin Georgescu, nu între ei”.
„Georgescu este rivalul. Între ei n-au de ce să se lupte. Ei nu sunt competitori în sensul că ‘trebuie să câștige dintre noi trei cineva’. Nu. Ei trebuie să aibă o ofertă și sper că Antonescu va avea o ofertă mai atractivă decât Georgescu pentru oameni raționali, pentru oameni care nu acceptă acest obscurantism nou'” a punctat liderul UDMR.
Întrebat dacă o parte din PNL l-ar putea susține pe Nicușor Dan, Kelemen Hunor spune că ‘în fiecare partid s-ar putea să fie altfel de abordări care nu influențează în niciun fel abordarea liderilor’, dar consideră că ‘orice alt scenariu pentru coaliție înseamnă o provocare inutilă și cu riscuri mari’.
„Deci orice fel de schimbare de acum înainte în interiorul coaliției înseamnă că va câștiga Georgescu, fiindcă oamenii spun: „Nu vă mai jucați cu societatea”. Deci ceea ce au făcut ei anul trecut trebuie să fie o învățătură pentru toată lumea. Nu poți să mergi în două direcții aceeași coaliție și după aceea să te trezești că n-a intrat în turul doi niciunul dintre candidații coaliției”, a arătat Kelemen Hunor.
Potrivit acestuia, s-au făcut multe greșeli ”strategice și tactice” anul trecut.
„Au făcut foarte multe greșeli strategice și tactice anul trecut. Au făcut eforturi uriașe din punct de vedere bugetar să susțină creșterea pensiilor, salariilor și investițiile. Dar asta, după rezultatele de anul trecut, ne arată că nu poți să câștigi tu voturile prin investiții, prin bani, prin creșterea salariilor, dacă nu există suficientă încredere în tine ca lider.
Deci cu banii nu ai să câștigi niciodată alegerile sau doar cu banii. Deci dacă nu reușești să creezi emoții pozitive, să crești încrederea în tine, atunci gata, s-a dus. Fiindcă ăsta este rezultatul anului trecut. Degeaba încercăm să ocolim acest subiect. Trebuie să vorbim sincer. Nu au reușit, fiindcă au făcut greșeli majore și cu comasarea alegerilor și cu mutarea datei alegerilor și cu renunțarea la candidatul unic și cu această ambiție că intrăm amândoi și o să iasă unul dintre noi și tot bine o să fie. Asta nu se poate. Oamenii nu pot fi păcăliți”, este de părere liderul UDMR.
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că ar fi fost ideal pentru coaliţia de guvernare şi pentru candidatul comun la prezidenţiale, Crin Antonescu, dacă preşedintele Klaus Iohannis ar fi demisionat din funcţie, iar în locul său ar fi urcat preşedintele Senatului Ilie Bolojan. Liderul UDMR este de părere că va fi o stare permanentă de tensiune în societate până la alegerile prezidenţiale din luna mai.
Liderul UDMR Kelemen Hunor a fost întrebat, de ce nimeni din coaliţia de guvernare nu are curaj să-i spună preşedintelui Klaus Iohannis să demisioneze.
”Eu am spus public de câteva ori, nu e vorba de a avea sau a nu avea curaj. De câte ori am fost întrebat, am spus că ar fi fost corect, ar fi fost ideal, ar fi fost bine să se retragă după ce preşedintele Senatului a fost ales. Cu Klaus Iohannis nu m-am întâlnit în acest an, ultima dată ne-am întâlnit la consultări, încă nu era ales Ilie Bolojan în funcţia de preşedinte al Senatului, dar şi în acea perioadă eu spuneam că asta ar fi varianta bună, corectă, şi în continuare susţin acest lucru.
Dar faţă-n faţă noi nu ne-am văzut, nu ne-am întâlnit, nu aveam cum să-i spun fiindcă nu am avut ocazia. Dacă ne-am întâlni să discutăm, asta aş spune în continuare: fără nicio supărare, asta ar fi variantă bună, corectă în acest moment (demisia – n.r.). Ne-ar ajuta pe toţi”, a declarat Kelemen.
Liderul UDMR a mai fost întrebat cât de mult îl încurcă Klaus Iohannis pe Crin Antonescu, candidatul la prezidenţiale susţinut de coaliţia de guvernare.
”Permanent va fi această tensiune până la alegeri. Oamenii înţeleg greu de ce au fost anulate alegerile, fiindcă au fost puţine explicaţii. Oamenii spun: ”Iohannis a rămas după alegeri acolo”. Nu era obligatoriu. CCR a zis, pe acel alineat 2 din Constituţie, că preşedintele îşi termină mandatul în momentul în care depune jurământul noul preşedinte.
Da, dar asta nu înseamnă că tu trebuie să stai până atunci. CCR a dat această decizie, dar asta nu înseamnă că nu există şi altă soluţie. O soluţie politică corectă, constituţională, nu ai fi creat nicio instabilitate, nicio problemă pentru instituţiile statului, pentru că preşedintele Senatului, ocupând interimar această funcţie poate să conducă statul român 90 de zile exact aşa cum conduce preşedintele României, cu două-trei chestiuni mai puţine”, a spus Kelemen.
Opoziția vrea să-l suspende
Partidele de opoziţie, în primă fază AUR, SOS România şi POT, ulterior şi USR, au strâns semnăturile necesare pentru suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, însă majoritatea parlamentară formată din PSD, PNL, UDMR şi minorităţile naţionale au blocat demersul penru a treia oară în decurs de o săptămână. În cazul – puţin probabil – în care propunerea de suspendare va ajunge pe ordinea de zi a plenului, e nevoie de o majoritate parlamentară ca demersul să fie adoptat.
În cazul în care se va forma o majoritate de conjunctură pentru suspendarea preşedintelui, Guvernul trebuie să organizeze un referendum pentru demiterea lui Klaus Iohannis. Însă toată procedura ar dura mai bine de trei luni, timp în care România va organiza oricum alegeri prezidenţiale. Primul tur de scrutin este programat pe data de 4 mai, iar finala prezidenţială va avea aloc pe 18 mai. Ulterior, preşedintele Iohannis va părăsi Palatul Cotroceni.
Iohannis respinge varianta demisiei
Președintele Klaus Iohannis a respins în mai multe ocazii scenariul plecării de la Cotroceni înainte de alegerile prezidențiale din mai. Cel mai recent a făcut-o lunea trecută, la Bruxelles.
”Este o temă vehiculată din motive populiste și electoraliste. Funcționăm după Constituție. Atunci când am fost ales, peste 6 milioane de români mi-au dat votul ca să fac lucrurile ca la carte. Cartea este Constituția. În Constituție scrie că trebuie să stau până predau mandatul președintelui nou ales. Acum trebuie să ne pregătim pentru noi alegeri. România trebuie să aleagă un nou președinte. Nu văd, sincer, o utilitate în discuții prelungite despre dacă trebuia să stau sau nu.
Candidații și cei interesați de România să poftească în față să spună ce vor să facă pentru România, cum vor ei să ducă mai departe România și la ce trebuie să se aștepte românii de la ei”, a declarat Iohannis.
![](https://www.criticmedia.ro/wp-content/uploads/2025/02/kelemen-hunor-presedintele-udmr-crin-antonescu-e-o-alegere-corecta.jpg)