Acasă Declarații Jucătorul Rareș Bogdan, despre terenul de golf comandat de turistul Iohannis, la vila Neptun: ”E o pajiște cu trei găuri, așa pot să îmi fac și eu în curte”

Jucătorul Rareș Bogdan, despre terenul de golf comandat de turistul Iohannis, la vila Neptun: ”E o pajiște cu trei găuri, așa pot să îmi fac și eu în curte”

0
0
52

Jucătorul Rareș Bogdan, despre terenul de golf comandat de turistul Iohannis, la vila Neptun: ”E o pajiște cu trei găuri, așa pot să îmi fac și eu în curte”

Imaginile cu găurile de golf din jurul vilei de protocol de la Neptun au consternat opinia publică din România în ultimele zile. Având în vedere că președintele Klaus Iohannis este un împătimit al acestui sport, majoritatea vocilor au agreat ideea că acestuia i s-a construit special un teren de golf unde să se delecteze. Despre acest lucru a fost întrebat, miercuri, și europarlamentarul liberal Rareș Bogdan.

Europarlamentarul Rareș Bogdan, prim-vicepreședinte PNL, a declarat că la vila de protocol a președintelui Klaus Iohannis de la Neptun nu e amenajat un miniteren de golf, cum a apărut informația în spațiul public, ci doar ”o pajiște cu 3 găuri”.

”Nu poți să spui că e o pajiște lângă un lac cu trei găuri făcute, că și-a făcut cineva teren de golf. Eu sunt un jucător de golf foarte bun. Am fost pe multe terenuri de gof din lumea asta. N-are nicio legătură cu un teren de golf. E o pajiște cu trei găuri. Așa pot să fac și eu”, a declarat Rareș Bogdan.

”Eu sunt un jucător de golf foarte bun. Nu am fost la vila de la Neptun, dar să spui la o pajiște din jurul unui lac, ce se află acolo de 40 de ani, că e ”teren de golf“…Eu am fost pe multe terenuri de golf din lumea asta. Nu poți să spui că e un teren de golf. E o pajiște cu trei găuri. La fel pot să fac și eu în curte“, a spus europarlamentarul PNL.

”Nu este o aroganță (n.r. că la Neptun s-a construit un teren de golf), domnule Rareș Bogdan?“, a întrebat o jurnalistă.

”Nu! E o chestiune pe care am mai văzut-o. Atunci când un președinte ajunge în ultimele luni de mandat, devine o țintă pentru foarte multe supărări pe care le-a creat de-a lungul timpului diverselor grupări. În momentul ăsta, eu cred că se exagerează foarte mult cu ceea ce se întâmplă. Nu suntem în SUA, în Japonia ori Germania, unde sunt milioane de jucători de golf. La noi probabil sunt 6.000 de jucători de golf. Nu poți să spui că o pajiște de lângă un lac, unde sunt 3 găuri, e teren de golf.“, a precizat Rareș Bogdan.

Despre posibilitatea ca actualul președinte al României să ocupe postul de premier, dacă Nicolae Ciucă va ajunge la Palatul Cotroceni, europarlamentarul PNL a spus că „nu s-a discutat această chestiune în Partidul Național Liberal și nici în dialogurile cu președintele“.

”Atunci când un președinte ajunge în ultimele luni de mandat, devine o țintă pentru foarte multe supărări pe care le-a creat de-a lungul timpului diverselor grupări. Cred că în momentul ăsta se exagerează foarte mult cu ceea ce se întâmplă și cu această discuție.” a mai spus ”liberalul”.

Premierul Marcel Ciolacu spune că, nu are cunoștință despre vreo amenajare specială la vila de protocol a președintelui Klaus Iohannis din Neptun. El a adăugat, că nu crede că șeful RAPPS s-a gândit să facă un teren de golf, fără să i se ceară acest lucru.

Grădina vilei de protocol a președintelui de la Neptun a fost dotată cu un miniteren de golf. Potrivit unor imagini publicate de site, trei găuri de golf sunt amenajate în jurul lacului din fața vilei.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

După ce Ciucă, i-a cerut lui Lasconi să se retragă, Rareş Bogdan sare în apărarea ostașului: ”Exclus un tandem Ciucă-Lasconi, nu a fost în stare să asfalteze o stradă”

Facebook 10 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email După ce Ciucă, i-a cerut lui Lascon…