Acasă Declarații Iohannis, lovitură după ”consultările” de la Cotroceni: ”Dacian Cioloș, desemnat candidat la funcție de premier, după negocierile de la Cotroceni”

Iohannis, lovitură după ”consultările” de la Cotroceni: ”Dacian Cioloș, desemnat candidat la funcție de premier, după negocierile de la Cotroceni”

0
0
843

”Președintele” Klaus Iohannis face declarații, luni seara, după negocierile de la Cotroceni, în vederea desemnării candidatului pentru funcţia de prim-ministru.

Klaus Iohannis l-a desemnat luni seară pe Dacian Cioloș drept candidat la funcția de premier. Nominalizarea a venit la finalul consultărilor de la Cotroceni între șeful statului și reprezentanții partidelor parlamentare.

Deputatul George Simion, copreşedinte AUR, a declarat luni că i-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să-i ceară demisia lui Florin Cîţu din funcţia de premier interimar.

USR i-a transmis preşedintelui Klaus Iohannis propunerea ”foarte serioasă” de premier şi un program de măsuri, iar şeful statului a spus că va analiza ”foarte serios” această propunere, a declarat, luni, preşedintele Uniunii Salvaţi România, Dacian Cioloş.

Am transmis că USR are o propunere, atât de program de măsuri imediate, pe care am avut ocazia să le dezvoltăm şi să le prezentăm domnului preşedinte, avem şi o propunere de premier în persoana preşedintelui USR şi am spus că această propunere este una foarte serioasă. Suntem gata să ne asumăm acest rol. Domnul preşedintele ne-a confirmat ceea ce a rezultat şi din concluziile prezentate de celelalte partide care au participat la consultări până acum că nu a primit nicio altă propunere de premier, că pare că partidele fug de această responsabilitate. I-am spus că noi avem această propunere foarte fermă şi foarte serioasă. Domnul preşedinte a spus că va analiza această propunere foarte serios. Evident, de acum înainte mingea e în terenul domnului preşedinte. Decizia este la dânsul. Dânsul va spune ce anume şi cum anume decide să lucreze în continuare”, a afirmat Cioloş, după consultările de la Cotroceni.

Dacian Cioloş a adăugat că şeful statului s-a declarat surprins neplăcut de faptul că nu au existat discuţii între partide până acum.

Ne-a spus că este surprins neplăcut că nu au existat discuţii între partide până acum. Am spus că noi am fost deschişi pentru discuţii cu partenerii noştri de coaliţie, o coaliţie care este, din punctul nostru de vedere, încă în vigoare pentru că ea nu a fost denunţată până acum de niciunul dintre cei trei parteneri şi că noi rămânem deschişi la discuţie, dar de data asta şi cu o propunere foarte fermă atât de viziune despre ceea ce trebuie făcut, cât şi cu o propunere de premier”, a arătat Dacian Cioloş.

Întrebat cu cine va face majoritate în cazul în care preşedintele îl va nominaliza ca premier, în condiţiile în care liberalii au anunţat că nu îl vor susţine, Cioloş a răspuns: ”Deocamdată intrăm în zona speculaţiilor. Deci, dacă domnul preşedinte va face această propunere şi va lua în considerare propunerea noastră, de mâine începând o să avem discuţii cu partenerii noştri din coaliţie şi abia după aceea vom vedea care sunt deciziile, pentru că, în mod clar şi cert, prioritatea noastră este această discuţie cu partenerii de coaliţie. Daţi-mi voie să nu comentez doar declaraţii atâta vreme cât noi nu ne-am văzut în jurul aceleiaşi mese ca să discutăm pe lucruri concrete”.

Dacian Cioloş a spus că USR a fost deschis la discuţii şi negocieri cu partenerii de coaliţie şi până acum.

Noi am avut această intenţie şi până cum. I-am dat un semn preşedintelui PNL pentru a avea această discuţie, probabil că PNL nu a fost pregătit până acum pentru această discuţie, probabil că măcar de acum înainte să fie pregătiţi şi, da, să stăm de vorbă. Noi suntem deschişi de la început, noi am spus foarte clar care este viziunea noastră, intenţiile noastre”, a adăugat Cioloş.

Liderul Uniunii Salvaţi România a menţionat că şeful statului nu a spus deloc că nu doreşte USR la guvernare.

A avut în introducere o menţiune la aceasta, dar nu a stat prea mult pe acest subiect. I-am explicat domnului preşedinte că ceea ce s-a întâmplat a fost pentru că, din păcate, nu am putut să funcţionăm cu decizii în cadrul coaliţiei şi cu asta a fost de acord şi dânsul că din păcate nu au fost decizii pe subiecte importante. Intenţia noastră este să fim de acum înainte mult mai circumspecţi şi să fim mult mai clari şi precişi pe ceea ce credem noi că trebuie făcut şi în felul acesta să putem să reconstruim încrederea între noi, în măsura în care vom reuşi să refacem această coaliţie. România trebuie guvernată de un guvern care să îşi asume aceste responsabilităţi imediate. Aici am fost de acord cu domnul preşedinte că prioritatea este un guvern în funcţie şi nu alegeri anticipate. (…) Nu ne-a spus deloc (că nu doreşte USR la guvernare – n.r.), dimpotrivă discuţia a fost că va analiza propunerea pe care am făcut-o şi că va veni cu un răspuns în următoarele ore”, a adăugat Dacian Cioloş.

Întrebat dacă exclude o discuţie şi cu PSD, liderul USR a răspuns: ”Până nu avem o discuţie cu partenerii noştri nu facem alt pas”.

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a anunţat luni că social-democraţii au depus plângere penală împotriva guvernanţilor pentru modul în care Executivul condus de premierul interimar Florin Cîţu a alocat bani din Fondul de rezervă către anumite primării.

Hai să lămurim cu rectificarea bugetară (…) este pe lege, nu a făcut-o Cîţu după capul lui, cum am păţit acum. Acolo e o lege şi este o schemă de calcul, deci nu poţi să invoci rectificarea, e un drept legal, banii îi primeşti în funcţie de anumiţi parametri. Cum a împărţit banii – îl anunţ pe domnul Cîţu că am depus plângerea penală, fiindcă în fundamentarea Ministerului Dezvoltării scrie pentru ce trebuie daţi aceşti bani, scrie municipiul Motru, ce situaţie are municipiul Motru, cât de greu îi e municipiului Motru, de aceea trebuie o hotărâre de Guvern pentru împărţirea acestor bani. Vreau să vă spun că municipiul Motru, cu toate că e în fundamentare, ca un exemplu de localitate care trebuie salvată, ca şi comunitate, a primit zero lei. (…) A fost depusă plângerea penală”, a declarat Marcel Ciolacu, într-o conferinţă de presă.

Întrebat dacă plângerea a fost depusă la DNA sau la Parchetul General, el spus: ”Toţi primarii din ţară ai PSD vor face plângere în contencios”.

Referindu-se la liderul PNL, Ciolacu a punctat că nu poate comunica cu un om politic care îşi justifică deciziile prin jigniri. ”Domnul Cîţu, după cum vedeţi, la jignirile pe care le aduce autorităţilor PSD, cred că este exclus un dialog. Continuă să îşi justifice deciziile prin jigniri. Îmi pare rău, eu nu pot comunica cu un astfel de om politic”, a spus Marcel Ciolacu.

Dacian Cioloș a declarat că este o onoare să fie propus ca premier al României și ca principalul scop este scoaterea țării din criza politică.

Președintele Klaus Iohannis mi-a cerut în această seară să formez un nou guvern. Este o onoare și o mare responsabilitate pentru care suntem pregătiți, așa cum am și anunțat încă de la plecarea USR din guvern. Suntem gata să ne asumăm responsabilitatea guvernării și să pornim negocierile cu celelalte partide. Obiectivul nostru este să scoatem România din criză și pentru asta e nevoie de multă responsabilitate din partea tuturor forțelor politice.

Vom avea o ședință de Birou Național pentru stabilirea echipei de negocieri și a mandatului de a forma cât mai rapid un guvern. Liniile principale sunt gestionarea pandemiei, explozia prețurilor la energie și reformele din PNRR.”, a declarat Dacian Cioloș.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații
Comments are closed.

Vezi Și

”Ostașul” Nicolae Ciucă, este deja presat să își dea demisia după scorul dezastruos din primul tur al prezidențialelor, a început ”Noaptea cuțitelor lungi în PNL”

Facebook 17 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email ”Ostașul” Nicolae Ciucă, este deja …