Acasă Declarații Geoană îl contrazice pe generalul Gheorghiţă, care a spus că, românii trebuie să fie pregătiți pentru război: ”Nu vedem un risc pentru România”

Geoană îl contrazice pe generalul Gheorghiţă, care a spus că, românii trebuie să fie pregătiți pentru război: ”Nu vedem un risc pentru România”

0
0
212

Mircea Geoană îl contrazice pe șeful Armatei, care a spus că românii trebuie să fie pregătiți pentru război: Nu vedem un risc pentru România

Secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, spune că Alianța nu vede ”un risc la adresa securității României”. Declarația vine după ce șeful Armatei, generalul Gheorghiță Vlad, a spus că populația României „trebuie să se îngrijoreze” și că românii ar trebui să fie instruiți și pregătiți în cazul unui război.

Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, a declarat după întâlnirea consilierilor pentru securitate naţională din ţările membre ale Alianţei Nord- Atlantice, în contextul discuţiilor privind stagiul militar voluntar, că nu vedem un risc la adresa securităţii României sau a ţărilor aliate dar vedem, în schimb, nevoia de a investi mai mult în ceea ce înseamnă robusteţe militară, rezilienţă economică. ”Haideţi să fim extrem de clari: liderii noştri militari sunt plătiţi şi au jobul să se pregătească pentru scenariul cel mai negativ posibil. Obligaţia noastră, a liderilor politici, este să evităm ca aceste scenarii să se întâmple”, a completat Geoană.

”Știu că și acasă este o conversație destul de amplă cu privire la ceea ce spun liderii noștri militari și ceea ce spunem noi, liderii politici. Haideți să fim extrem de clari: liderii noștri militari sunt plătiți și au jobul să se pregătească pentru scenariul cel mai negativ posibil. Obligația noastră, a liderilor politici, este să evităm ca aceste scenarii să se întâmple”, a spus Geoană, după întâlnirea consilierilor pentru securitate națională din țările membre NATO.

”Deci nu vedem un risc la adresa securității României sau a țărilor aliate. Vedem, în schimb, nevoia de a investi mai mult în ceea ce înseamnă robustețe militară, reziliență economică și, în general, o societate capabilă să facă față unor șocuri care nu sunt neaparat militare, ci pot veni din foarte multe alte direcții”, a spus Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO a menţionat că ”nu vedem un risc la adresa securităţii României sau a ţărilor aliate”.

”Vedem, în schimb, nevoia de a investi mai mult în ceea ce înseamnă robusteţe militară, rezilienţă economică şi, în general, o societate capabilă să facă faţă unor şocuri care nu sunt neaparat militare, ci pot veni din foarte multe alte direcţii”, a spus Mircea Geoană.

Discuţia referitoare la stagiul militar a fost redeschisă după ce şeful Statului Major al Apărării, generalul Gheorghiţă Vlad, a afirmat că se doreşte introducerea unui serviciu militar voluntar, care vizează tinerii între 18 şi 35 de ani, care doresc să îmbrace haina militară.

El a menţionat că trebuie găsite instrumentele necesare pentru a avea o populaţie pregătită. ”Este un moment T0 în care toate naţiunile europene trebuie să se gândească la pregătirea populaţiei şi nu vreau să dau un mesaj alarmist, dar este o realitate în care trăim”, a argumentat el.

Preşedintele Comisiei de apărare din Senat, senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc, a declarat marţi, după întâlnirea cu conducerea MApN, că nu există niciun motiv de panică, pentru că nu se va da nicio lege, nu va face niciun român stagiu militar obligatoriu şi nu vom fi luaţi cu arcanul sa mergem în armată.

”Vorbim despre un proiect de lege la care lucrează Ministerul Apărării, care vorbeşte, într-adevăr, despre un stagiu militar voluntar sau pregătire militară voluntară. Termenii, condiţiile le vom vedea cu toţii în momentul în care acest proiect de lege primeşte toate avizele instituţionale”, a spus senatoarea Nicoleta Pauliuc.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, miercuri, despre afirmaţiile şefului Statului Major al Armatei, privind legea stagiului militar voluntar, că este corectă abordarea, dar nu trebuia dată cu toporul în contextul unui război de la frontieră, că aoleu, vine războiul peste noi. ”Nu vine niciun război”, a spus şeful Executivului, el precizând că România nu a fost niciodată mai sigură cum este azi.

Declarațiile generalului Gheorghiță Vlad, făcute în urmă cu o săptămână, au stârnit controverse în România.

El a spus că legea privind pregătirea populației pentru apărare ar trebui modificată, astfel încât românii să fie instruiți și pregătiți în cazul unui război.

”Federația Rusă a devenit o problemă pentru ordinea mondială, pentru democrație. În fapt, este un război al Rusiei cu lumea democrată. Nu este un război cu Ucraina. Da, populația României, la fel ca întreaga populație din Uniunea Europeană, din Europa, trebuie să se îngrijoreze și trebuie să adoptăm măsurile corespunzătoare pentru a fi pregătiți”, a spus generalul.

Mesajul său este similar cu apelurile recente lansate de ministrul suedez al apărării civile sau de șeful Comitetului Militar NATO, care au avertizat despre necesitatea de pregătire a populației civile în caz de război.

România nu are niciun risc să fie angajată într-un război, a fost însă reacția premierului Marcel Ciolacu.

”România nu a fost niciodată mai sigură din acest punct de vedere ca astăzi. Faptul că facem parte din NATO e un lucru foarte important şi vedeţi ce desfăşurare de forţe şi de militari din toată Europa şi, mai ales, din SUA, sunt pe teritoriul României şi Poliţie aeriană. Deci, haideţi să stăm liniştiţi că România nu va intra în niciun război”, a spus premierul.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

”Ostașul” Nicolae Ciucă, este deja presat să își dea demisia după scorul dezastruos din primul tur al prezidențialelor, a început ”Noaptea cuțitelor lungi în PNL”

Facebook 17 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email ”Ostașul” Nicolae Ciucă, este deja …