Acasă Declarații După prinderea lui Cherecheș de Poliția Germană, Predoiu se umflă în pene: ”Felicit şi mulţumesc poliţiştilor şi partenerilor instituţionali interni și externi”

După prinderea lui Cherecheș de Poliția Germană, Predoiu se umflă în pene: ”Felicit şi mulţumesc poliţiştilor şi partenerilor instituţionali interni și externi”

0
0
260

UPDATE: Cătălin Predoiu, despre rănile de pe fața lui Cătălin Cherecheș! ”Dacă omul a fugit, s-o fi lovit în această fugă”.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, intervine în scandalul fugii din România a primarului din Baia Mare, Cătălin Cherecheș. Oficialul a subliniat că în ciuda acestui incident frontierele țării noastre sunt printre cele mai protejate din Uniunea Europeană. Mai mult, șeful de la Interne a vorbit și despre misterul rănilor de pe fața edilului fugar.

După ce primarul din Baia Mare a reușit să fugă din România cu ajutorul unor acte false pe care le-a procurat cu ajutorul unui văr, chiar înainte să fie condamnat, Cătălin Predoiu a afirmat că acesta este un caz izolat care nu reprezintă o evaluare a sistemului.

Un caz izolat nu reprezintă o evaluare pe tot sistemul. Astfel de situații au loc în toate statele Uniunii Europene. Sunt persoane care reușesc uneori să scape controlului de la frontieră (…)Pe de altă parte, evaluarea performanțelor unei frontiere se face în ceea ce privește trendurile mari, privindd migrația ilegală, fluxuri mari de migranți, transporturi mari. Din această perspectivă, o spun cu toată responsabilitate, e un lucru pe care îl recunosc și colegii noștri, miniștri din alte țări, România este o țară cu performanțe dacă nu de top 3, de top 5 la protecția frontierelor în Europa, cel puțin. Frontierele României sunt printre cele mai protejate din frontierele Uniunii Europene (…) Poate fi paradoxal să spun lucrul acesta după un astfel de caz, dar notorietatea lui nu înlătură singularitatea lui. Un caz e astfel de notorietate nu presupune că sunt multe astfel de cazuri. Dimpotrivă, în ceea ce privește stoparea migrației ilegale, România exportă bune practici”, a declarat ministrul Cătălin Predoiu.

Cât despre rănile de pe fața primarului Cherecheș, prins marți seara în Germania, ministrul de Interne a spus că este vorba despre o vătămare în cursul încercării de a scăpa de legitimare.

În seara de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării polițienești internaționale și a schimbului de date și informații, dintre Poliția Română și autoritățile din Germania, Ungaria, Austria și Italia, a fost localizat, depistat și reținut, de către polițiștii bavarezi și BKA, în Augsburg, un bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, urmărit internațional”, au precizat reprezentanții IGP.

După prinderea ”fugarului” Cherecheș de către Poliția Germană, ministrul de Interne, ”liberalul” Cătălin Predoiu, se umflă în pene: ”Felicit şi mulţumesc poliţiştilor şi partenerilor instituţionali interni și externi”. Urmează, Gorghiu.

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a ținut să mulțumească tuturor autorităților și organelor de poliție care s-au implicat în prinderea fugarului Cătălin Cherecheș.

Felicit şi mulţumesc poliţiştilor şi partenerilor instituţionali interni și externi, români și germani, care au cooperat direct şi permanent pentru capturarea condamnatului penal Cherecheș Cătălin. De asemenea, mulţumesc poliţiştilor maghiari, austrieci şi italieni împreună cu care s-a cooperat şi lucrat pe parcursul acestei operaţiuni poliţieneşti internaţionale. Nu în ultimul rând, mulţumesc jurnaliştilor care au înţeles în aceste zile că trebuie să limităm comunicarea pe acest caz, pentru a proteja operaţiunea de localizare şi capturare”, a scris Predoiu pe Facebook.

Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv vineri la 5 ani de închisoare şi dat în urmărire internaţională după ce a fugit din ţară, a fost depistat de poliţişti în Augsburg, Germania. Cătălin Cherecheș era dat în urmărire internațională, iar Poliția Română a fost nevoită să coopereze cu autoritățile din Germania, Ungaria, Austria și Italia pentru a-i da de urmă.

Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare condamnat la 5 ani de închisoare cu executare și dat dispărut de mai multe zile, a fost prins în Germania, în orașul Augsburg. Din primele informații obținute de reporterii Observator, Cherecheș s-ar fi opus imobilizării, fiind rănit în zona feței. În zilele următoare, o instanță din Germania va valida mandatul de arestare. Dacă Cherecheș va colabora, atunci va fi predat în regim de urgență autorităților române. În cazul în care va constesta decizia de extrădare se va urma procedura clasică: o instanță germană va decide dacă și când va fi extrădat. Această hotărâre poate fi atacată cu apel. În cazul în care Cătălin Cherecheș nu va colabora, instanța din Germania va avea la dispoziție 30 de zile în care să ia o decizie. În total, extrădarea ar putea dura până la 180 de zile.

Fostul primar al municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost reținut marți seara de poliție, în orașul german Augsburg. Cherecheș a trecut granița în Ungaria vineri dimineață, la ora 07:49, prin vama Petea, folosind o carte de identitate aparţinând unei rude.

În seara de 28 noiembrie 2023, în urma cooperării poliţieneşti internaţionale şi a schimbului de date şi informaţii, dintre Poliţia Română şi autorităţile din Germania, Ungaria, Austria şi Italia, a fost localizat, depistat şi reţinut, de către poliţiştii bavarezi şi BKA, în Augsburg, un bărbat, de 45 de ani, din Baia Mare, urmărit internaţional”, anunţă, marţi seară, Poliţia Română.

Sursa citată a precizat că acesta a fost depistat de partenerii externi, pe baza informaţiilor oferite de Poliţia Română.

Potrivit ultimelor informații, Cherecheș încerca să părăsească Germania. A mers cu o mătușă cu mașina, cu aproximativ 200 de km pe oră. Cei doi au ajuns la o gară și încercau să scape de autovehicul, și eventual să ia un taxi. Moment în care a fost prins de polițiștii bavarezi.

Acesta a fost depistat de partenerii externi, pe baza informațiilor oferite de Poliția Română. Instanța competentă a emis pe numele bărbatului un mandat de executare a pedepsei închisorii de 5 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată. Mulțumim partenerilor interni și externi, pentru sprijinul acordat în prinderea acestuia. În continuare, se derulează activități procedurale specifice, pentru aducerea bărbatului în țară”, transmite Poliția Română.

Cătălin Cherecheș a trecut granița în Ungaria vineri dimineață, la ora 07:49, prin vama Petea, jud. Satu Mare, au declarat sâmbătă reperezentanții Poliției de Frontieră într-o conferință de presă. Primarul din Baia Mare a ieșit din țară cu doar câteva ore înainte ca judecătorii să-l condamne definitiv la 5 ani de închisoare pentru luare de mită.

Cherecheş a ieşit din ţară prin frontiera cu Ungaria prin PTF Petea la ora 07,49 folosind o altă identitate aparţinând unei rude, o persoană de sex masculin. La ora menţionată, la controlul de frontieră efectuat pe teritoriul maghiar, s-a prezentat un autovehicul înmatriculat în România, în care se aflau două persoane, conducătorul auto care figura în regim de taxi şi un pasager pe scaunul din dreapta”, a declarat sâmbătă inspectorul general al IGPF, Victor-Ştefan Ivaşcu, într-o conferinţă de presă.

Polițiștii nu l-au găsit acasă pe primarul Băii Mari, vineri dimineață, după ce condamnarea la 5 ani de închisoare a rămas definitivă. El a fost dat în urmărire națională și ulterior s-a emis și un mandat european de arestare pe numele său, după apariția unor informații potrivit cărora el fugise deja din țară. Este de menționat că primarul din Baia Mare se afla sub măsura controlului judiciar, măsură stabilită de judecători, astfel că el nu avea voie să părăseacă țara fără încuviințarea instanței. Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, a fost condamnat definitiv vineri de Curtea de Apel Cluj la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită.

Cătălin Cherecheș, primarul din Baia Mare, a fost condamnat la cinci ani de închisoare cu executare pentru luare de mită în formă continuată. Curtea de Apel Cluj a respins, vineri, apelul primarului şi a menţinut sentinţa dată în februarie 2022 de Tribunalul Cluj, fiind modificate doar câteva dispoziţii privind pedeapsa complementară.

Din completul de la Curtea de Apel Cluj a făcut parte şi judecătoarea Georgiana Rodica Farcaş Hîngan, pe care soacra lui Cherecheş a încercat să o mituiască, pentru a obţine o condamnare mai uşoară sau chiar achitare. Cu o zi în urmă de aflarea sentinței, edilul a cerut strămutarea procesului de la Cluj la o altă instaţă competentă.

Cătălin Cherecheş este acuzat de luare de mită în formă cotinuată. Procurorii DNA au reuşit să-l prindă în flagrant în aprilie 2016, când a luat 70.000 de lei pentru o numire în cadrul clubului de fotbal orăşenesc. Patru luni mai târziu era plasat în arest la domiciliu, iar în decembrie a fost eliberat. Cherecheş se întoarce în Primăria Baia Mare pe 10 mai 2017.

În februarie 2022, primeşte sentinţa în primă instanţă 5 ani de închisoare cu executare. În urmă cu o lună, soacra edilului încearcă să-i obţină o pedeapsă mai blândă şi negociază o mită de 50.000 de euro cu mama judecătoarei din dosar.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

”Ostașul” Nicolae Ciucă, este deja presat să își dea demisia după scorul dezastruos din primul tur al prezidențialelor, a început ”Noaptea cuțitelor lungi în PNL”

Facebook 21 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email ”Ostașul” Nicolae Ciucă, este deja …