După ce a fost făcută ”Coana Leana”, după ce i-a răspuns lui Ciucă, ofticoasa Elena Lasconi îi răspunde și lui Victor Ponta: ”Cred că își dorește o mângâiere pe cap din partea lui Ciolacu”.
Președinta USR, Elena Lasconi, a reacționat, în cadrul unui interviu televizat, la adresa lui Victor Ponta, afirmând că a jignit peste un milion de femei din România care poartă numele Elena și că fostul premier „își dorește o mângâiere pe cap” din partea prim-ministrului. Totul a pornit după ce lidera USR a criticat întâlnirea de luni seară care i-a adus la aceiași masă pe premierul Marcel Ciolacu, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, și fostul premier, iar Ponta a lansat mai multe acuzații la adresa sa.
”Eu sincer m-am bucurat într-un fel, pe de altă parte m-am întristat. Vreau să îi mulțumesc domnului Ponta pentru că prezența domniei sale m-a mânat în această luptă, apoi a urmat Dragnea și așa am decis să intru în politică și chiar îmi doresc foarte mult să îi mulțumesc pentru felul în care a comunicat cu românii în perioada în care era prim-ministru. Dar m-a întristat un lucru, și anume faptul că a jignit peste un milion de femei din România care poartă numele Elena și într-un fel a luat în derâdere un simbol al creștinătății din România și al creștinătății în general, Sfânta Elena”, a declarat Elena Lasconi.
Președinta USR a mai spus că fostul premier ”își dorește o mângâiere pe cap” din partea prim-ministrului.
”Cred că fostul prim-ministru ar trebui să folosească energiile astea ca să facă lucruri pentru România dar nu a reușit să livreze și cred că a fost amendat și atunci când a fost în cursa pentru prezidențiale de poporul român pentru aroganța și stilul zeflemitor. Nu vreau să comentez prea mult, cred că este un moment în care își dorește o mângâiere pe cap din partea domnului Ciolacu, să mai rămână la masă”, a afirmat Elena Lasconi.
Fostul premier Victor Ponta îi răspunde Elenei Lasconi, după ce aceasta a criticat apariţia sa la o masă la restaurant alături de Marcel Ciolacu şi Mircea Geoană, numind-o pe actuala preşedintă a USR ”încă o “Coana Leana”” care a apărut în politică românească.
Ponta mai afirmă despre Lasconi că ”pupă cruci dar se dă woke”, nu face nimic ca primar dar dă mereu vina pe alţii. ”Vrea să fie o scandalagioaica care o face pe Şoşoacă să pară o “Lady”!”, Conchide Ponta.
”Încă o “Coana Leana” a apărut în politică românească – că să continue “blestemul Elenelor”! De 100 de ani în politica din România ne “ajută” o Elena ! Nu o cunosc personal pe Elena Lasconi – credeam că e doar un alt demagog oarecum clasic, pupă cruci dar se da woke, nu face nimic ca primar dar dă mereu vina pe alţii, vorbeşte despre orice dar nu se pricepe la nimic, încă o “telepromptistă” în politică , nimic special! Acum am ocazia să descoper că vrea să fie o scandalagioaica care o face pe Şoşoacă să pară o “Lady”! ”, a scris Ponta pe Facebook.
El continuă în acelaşi registru ironic, făcând referire la activitatea jurnalistică a lui Lasconi, iar apoi la faptul că aceasta nu a reuşit să se întâlnească nici măcar cu ”ostaşul Ciucă”, dar şi la colegii de aprtid ai actualului lider USR.
”Dragă Elena – ştii bine că am fost la ziua jurnalistului Marius Tucă ( adică jurnalist adevărat , nu că tine care prezentai ştiri pe plajă)! Ştii bine că oamenii politici inteligenţi şi educaţi pot să stea la o masă fără să îşi ridice poalele în cap ( văd că tu nu ai reuşit să ajungi la masă nici măcar cu “ostaşul” Ciucă) . Ştii bine că oamenii din gaşca ta userista au făcut mai multe combinaţii decât toţi politicienii în ultimii ani şi s-au pricopsit cu nişte milioane bune în această perioada! Dacă vrei să arăţi altfel decât “fatalaii” pe care i-au bătut tu la USR şi vrei la masă “celor mari” comportă-te că o “doamna”!”, încheie Ponta.