De Ziua Națională a României, Marcel Ciolacu, despre Dosarul Vaccinurilor, Legea Pensiilor, Alegerile Prezidențiale din 2024, covrigăria din Buzău și multe altele.
Marcel Ciolacu, despre alegerile prezidențiale și candidații PSD care au pierdut aceste alegeri: ”Nu o să fac greșelile celorlalți. Nu au luat decizia corectă la momentul potrivit”.
Premierul Marcel Ciolacu a vorbit vineri seară, la România TV, despre candidatura la prezidențiale și ceilalți social-democrați care au pierdut alegerile la cel mai înalt nivel în statul român: ”Nu o să fac greșelile celorlalți (…) Nu au luat decizia corectă la momentul potrivit”, a transmis Ciolacu, făcând referire la scenariul în care și-ar anunța intenția să se înscrie într-o cursă internă.
Ciolacu a ținut să precizeze că fiecare organizație va alege candidatul înscris în cursa internă pe care îl consideră cel mai potrivit pentru prezidențiale, dar discuțiile despre acest tur de alegeri vor începe după europarlamentare.
Întrebat dacă, în cazul în care își va depune dosarul, crede că vor mai fi și alți social-democrați care se vor înscrie în cursa internă de nominalizare a candidatului PSD la prezidențiale, Marcel Ciolacu a răspuns: ”Sunt ferm convins”
Ciolacu a mai dat asigurări că România va avea un președinte de stânga începând cu anul 2024 și că ”toate soluțiile sunt social-democrate”:
”Nu o să fac greșelile celorlalți candidați. Nu au luat decizia corectă la momentul potrivit. Faptul că nu ai câștigat înseamnă că nu ai luat decizia corectă. Cu certitudine ce vă pot spune este că România va avea un președinte de stânga. Uitați-vă la provocările pe care le avem după criza energetică, pandemie, criza de securitate după războiul din Ucraina. Toate soluțiile sunt social-democrate, toate implicațiile au un fundament social democrat”, a declarat Marcel Ciolacu vineri seară.
Liderul PSD mizează totul pe cartea câştigului la viitoarele alegeri şi spune că, în caz de eşec, va renunţa la funcţii şi se va întoarce la viaţa de dinainte de politică şi la prieteni.
”Pot sa va zic cu rautate? Va intoarceti la covrigarie la Buzau? Ce faceti?”, a comentat Victor Ciutacu, iar Ciolacu a răspuns: ”Nu mi-e rusine de nimic din ce am facut. Am avut un magazin, apoi 6-7, am cumparat toata concurenta si m-am plictisit si le-am inchiriat si m-am apucat din politica. Dam, am trait din chirii, dar ce este rau? Nu imi e rusine de nimic, nu am nevoie de pensie speciala, la fiecare final de mandat mi-am dat demisia sa nu am pensie speciala. Am muncit de la 19 ani. Eu si familia mea avem din ce trai. Nu suntem nici bogati, nici saraci, ne permitem un concediu, un costum. Nu am ceas de 30 de mii de euro, nimeni din familia mea nu are ceas de 30 de mii. Dar nu imi trebuie, ce sa fac cu el? Cel mai frumos ceas al meu il am de la Angel Tilvar, e un ceas sport, e 700 de lei…Eu vreau sa fiu fericit, nu poti sa fi fericit daca esti frustrat si daca ai asteptari mai mari de la cei din jur. Eu nu am asteptari.
Marcel Ciolacu, despre George Simion: ”Nu merită sa fie în turul doi pentru cea mai înaltă funcţie în statul român”.
Liderul PSD a evitat să spună dacă el va fi candidatul social-democrat pentru Cotroceni, dar a spus că nu se teme de o eventuală confruntare cu liderul AUR.
Într-un amplu interviu acordat lui Victor Ciutacu, premierul Marcel Ciolacu a vorbit şi despre potenţialii adversari politici la alegerile de anul viitor.
Întrebat despre un posibil tur doi la prezidenţiale cu George Simion, Marcel Ciolacu a fost categoric: ”Nu mă sperie nimic, dar nu cred ca Simion merita sa fie in turul 2 pentru cea mai inalta functie in statul roman. Nu trebuie sa faci orice sa castigi, asta e un principiu al meu. Nu ma sperie deloc Victor daca el creste, eu nu am dusmani politici, Simion e un adversar politic. Cum se manifesta in acest moment nu il califica pentru a se inscrie in ultima etapa pentru ca romanii sa decida cine e presedinte. 7 zile in politica e mult. Churchill a pierdut alegerile in 7 zile dupa ce a fost singurul om politic care a spus ca e exclus sa negocieze cu Hitler, a pierdut alegerile in 7 zile pentru ca poporul a fost de acord ca a contat foarte mult in timp de razboi si au dorit alt premier pe timp de pace. Noi, poporul, consideram ca trebuie altcineva.
”Dacă pierzi un rand de alegeri, voi pleca din functia de presedinte PSD. In aceeasi zi!”.
Marcel Ciolacu a admis ca isi joacă viictor politic daca puierde alegerile: ”Categoric. In primul si in primul rand, daca pierzi un rand de alegeri, voi pleca din functia de presedinte PSD. In aceeasi zi! Dar e un gest de normalitate, Victor! PSD a consacarat executiile nocturne… Democratia asa se construieste, e o democratie tanara. Odata cu aceasta coalitie, cu acest schimb de premieri in mod natural, e prima data, din punctul meu de vedere cand am intrat intr-o democratie consolidata. Acest lucru trebuie sa se vada si in interiorul unor partide. cum sa mai raman la partid daca am pierdut alegerile? La partid ramai cat castigi. E important sa fii primul clasat, Victor, dar poti sa nu faci o majoritate in guvern. Am 56 de ani, nu trebuie neaparat sa fiu sef de partid sau premier. Nu trebuie sa fii numai sef toata viata. Totul e ciclic, nu exita urcus fara coboras. Dar nu am pretentii sa ma caute lumea peste cativa ani cum ma cheama astazi. Dar este normal, dar ce vreti ? Sa devin un frustrat nefericit? Prefer sa raman cu prietenii mei, asta e”.
Premierul Marcel Ciolacu a precizat că în perioada în care românii au stat închişi în case, în perioada pandemiei de Covid, în România s-au întâmpat ”cele mai mari grozăvii” şi că în tot acest timp s-a furat. Ciolacu a afirmat că cei de la DNA i-au atras atenţia că pune presiune, când a solicitat adevărul în acest caz, dar a precizat că există un raport al Curţii de Conturi care arată prejudiciul imens.
”Nu am comentat niciodată o decizie a unui magistrat, nu am comentat niciodată o decizie a CCR. Dacă dorim să avem un stat de drept şi să respectăm anumite reguli, în toate ţările democratice se respectă aceste reguli. Ştiam cu toţii, am fost ţinuţi în casă, 30-60 de zile şi în această perioadă s-au întâmplat cele mai mari grozăvii din România. Nu aş începe cu furturile şi incapacitatea guvernamentală. Aduceţi-vă aminte că oamenii nu au avut acces la sistemul public de sănătate. Nu au avut nicio coerenţă în administrarea unei astfel de situaţii. Părerea mea e că a fost mult amatorism, multă prostie şi furau în timp ce ei se întâlneau. Aduceţi-vă aminte celebre poze chiar din Palatul Victoria. Există un raport al Curţii de Conturi în ceea ce priveşte vaccinurile, în ceea ce priveşte măştile, neconforme, luate la nişte preţuri astronomice. Eu cred că avem cu toţii o datorie de a afla adevărul care convine unora, nu convine altira, ar nu poţi să schimbi adevărul”, a declarat Marcel Ciolacu.
Premierul a spus că cei responsabili ar fi trebuit să plece din spaţiul public.
”Din punctul meu de vedere ar fi trebuit să plece de mult din spaţiul public, chiar dacă au furat, chiar dacă nu au furat. Am avut o mortalitate pe primul lor în lume în timpul pandemiei. De acel lucru nu mai vorbeşte nimeni. Acolo ar fi trebuit în primul rând cercetat ce s-a întâmplat. Există şi omor din culpă din deciziile pe care le-ai luat. Când vrei să fii ministru, premier, trebuie să îţi asumi şi acest lucru. Nu poţi să ieşi acum, e ridicolă atitudinea lor în acest moment, cu dosare politice. Mă bucur că în perioada în care ştiţi că am avut cazul Buzatu, m-aţi văzut pe mine spunând că e făcătură? Mă bucur că atâta timp cât sunt prim-ministrul Justiţia e independentă şi funcţionează. A început o urmărire penală. Au mai existat cereri în Parlament de ridicare a imunităţii. Toate au fost votate. Trebuie să facem o diferenţă foarte clară între declaraţiile politice şi ceea ce înseamnă urmărirea penală pentru fapte”, a afirmat Ciolacu.
Marcel Ciolacu a adăugat că cei de la DNA i-au atras atenţia că pune presiune când se exprima în spaţiul public cerând adevărul despre perioada pandemiei de Covid.
”Mi s-a spus de la DNA că pun presiune şi din acel moment m-am oprit în spaţiul public de a solicita să se afle cât mai repede adevărul. Dar repet, este un raport al Curţii de Conturi unde spune că sute de milioane de euro s-au furat în acea perioadă.În ceea ce priveşte vaccinurile, cum poţi să justifici această achiziţie? Sute de milioane şi noi suntem… Ne-am fi vaccinat timp de 10 ani de cţte 10 ori fiecare român. E ilogică comanda. (…) Presupun că se vor afla multe lucruri, dar să ieşi public şi să spui că e ceva dirijat politic, trebuie să mergi la DNA să dai explicaţii”, a declarat Marcel Ciolacu.
Întrebat de ce crede că tocmai cei de la USR sunt cei care contesta, Ciolacu a spus despre aceştia că sunt ” nişte oameni falşi care s-au trezit la guvernare şi au omorât oamenii”.
”Când eu vă spuneam că sunt nişte oameni falşi care s-au trezit la guvernare şi au omorât oamenii fără să aibă acces. Au furat de peste tot şi cum au apucat. Nu au lăsat nimic în urma lor, decât nişte imagini că s-a mers cu o rangă şi s-a rupt un chioşc la Metrorex, Niciun kilometru de autostradă, zero la fonduri europene. Despre ce vorbim? Să nu credeţi că am uitat acele imagini (cu înmormântarea oamenilor în saci negri de plastic – n.r.). Trezim nişte amintiri ca toţi oamenii care au trecut prin acel calvar. A fost o peroadă inumană, ca să fiu cât mai exact”, a adăugat Ciolacu.
Premierul Marcel Ciolacu, președintele Partidului Social Democrat (PSD), a vorbit, vineri și despre subiectul Legii pensiilor, proaspăt promulgată de către președintele Klaus Iohannis. Marcel Ciolacu a detaliat principalele aspecte ale noii legi și a subliniat importanța implementării acesteia.
Marcel Ciolacu a spus că noua Lege a pensiilor, care intră în vigoare la 1 ianuarie anul viitor, aduce o serie de modificări semnificative. Printre acestea, liderul PSD a evidențiat indexarea cu inflație, un element inclus și în noul buget. Totodată, Marcel Ciolacu a precizat că, până la data de 1 septembrie, vor avea loc recalculări pentru a asigura aplicarea corectă a noilor prevederi.
”Anul viitor, deja noua Lege a pensiilor a fost promulgată, intră în vigoare de la 1 ianuarie. Primul lucru indexarea cu inflația este și în noul buget și până la 1 septembrie se fac recalculări. Am avut întâlniri cu ministrul și sindicaliștii, de la 1 septembrie se vor face plățile conform recalculării pe principiile stabilite cu Banca Mondială și Comisia Europeană. Pensiile mai mici vor crește mai mult. Se închid 99% din inechități și mi se pare corectă abordarea. M-am săturat să citesc că gradul de sărăcie cel mai mare e la noi. E unul din indicatorii cei mai importanți, când se calculează indicele de sărăcie”, a spus Marcel Ciolacu.
Întrebat dacă majorările au legătură cu campania pentru prezidenţiale, Ciolacu a spus: „Dacă rămânem și calculăm totul în logica electorală, ajungi să pierzi tot, dacă ești hotărât și iei deciziile corecte, e un calendar stabilit cu Comisia Europeană, nimic nu se face întâmplător. Avem echipe tehnice, negocieri cu Comisia, avem sute de jaloane. Eu am discuții cu comisarii, de fiecare dată. Când am fost la Malaga, am vorbit cu comisarul pe economie, o voi avea și pe această lună cu închiderea deficitului”, a spus premierul.
”Preşedintele” Klaus Iohannis a transmis ministrului Justiţiei, Alina Gorghiu, cererea de urmărire penală a lui Vlad Vasile Voiculescu şi cererea de urmărire penală a Ioanei Mihăilă, foşti miniştri ai Sănătăţii, în dosarul în care sunt acuzaţi de abuz în serviciu, privind achiziţia de vaccinuri, din perioada pandemiei de COVID-19.
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost înştiinţat cu privire la formularea acestor cereri, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
DNA a solicitat Senatului şi Preşedinţiei avizarea cercetării fostului premier Florin Cîţu şi a foştilor miniştri ai Sănătăţii Vlad Voiculescu şi Ioana Mihăilă, ambii fiind la USR la momentul comiterii faptelor. Procurororii îi acuză de abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave în legătură cu achiziţiile de vaccinuri din pandemie, prejudiciul depăşind un miliard de euro.
Plenul Senatulului a votat, miercuri, cu 90 de voturi pentru, 2 voturi contra şi 3 nu au votat, ridicarea imunităţii senatorului PNL Florin Cîţu, în urma solicitării Parchetului General privind dosarul achiziţiei de vaccinuri din perioada pandemiei.
USR a anunţat că sesizează Comisia Europeană privind acţiunile unor procurori DNA, care subminează separaţia puterilor în stat, principiile democraţiei şi coeziunea europeană, atragând atenţia asupra acţiunilor îngrijorătoare şi nejustificate ale unui procuror, respectiv ale procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) din România, de a pune sub acuzare foşti miniştri pentru participarea României la achiziţia de vaccinuri anti-COVID-19, în ciuda lipsei unor dovezi sau suspiciuni rezonabile de corupţie.
Premierul Marcel Ciolacu va efectua, în perioada 2 – 7 decembrie, o vizită la Washington și New York, în Statele Unite ale Americii, în cadrul căreia se va întâlni, printre alții, cu secretarul de stat Antony Blinken și cu secretarul Apărării, Lloyd Austin.
Duminică, 3 decembrie, Marcel Ciolacu va vizita Muzeului Memorial al Holocaustului din Washington, urmată de o recepție cu membri ai comunității românești din zona Washington-Virginia-Maryland.
Luni, premierul Ciolacu va depune o coroană la Cimitirul Eroilor Arlington din Washington, urmată de o întrevedere cu Lloyd Austin, secretarul Apărării.
Tot luni, Marcel Ciolacu se va întâlni cu secretarul de stat Antony Blinken, și cu secretarul pentru Energie Jennifer Granholm.
Marți, premierul are programată o întâlnire cu reprezentanții companiei Lockheed Martin, urmată de întrevederea cu conducerea Comitetului pentru forțe armate din Camera Reprezentanților, copreședinții Mike Rogers și Adam Smith.
De asemenea, Marcel Ciolacu are programate discuții cu co-președinții Comitetului pentru relații externe din Senatul SUA, senatorii Ben Cardion și James Risch.
Ziua de marți include și o întâlnire cu reprezentanții companiei Google, precum și cu conducerea United States Energy Association (USEA).
Miercuri, la New York, Marcel Ciolacu se va întâlni cu Ronald S. Lauder, președintele Consiliului Evreiesc Mondial, precum și cu Antonio Guterres, secretarul general al Națiunilor Unite.
De asemenea, premierul are programată o întâlnire cu Dennis Frances, președintele Adunării Generale ONU.
Programul vizitei includea inițial și o întrevedere cu vicepreședintele SUA, însă aceasta nu va mai avea loc, în condițiile în care Kamala Harris participă la conferință ONU privind schimbările climatice de la Dubai.