Nicolae Ciucă, întrebat dacă este posibilă o înfruntare între el şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă: ”Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe”.
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, afirmă că discuţiile despre candidaţii la alegerile prezidenţiale vor avea loc, între PNL şi PSD, după alegerile din data de 9 iunie. Ciucă admite că, dacă cele două mari partide vor avea candidaţi separaţi, ”se poate întâmpla” ca unul dintre candidaţii PSD sau PNL să intre în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale împotriva preşedintelui AUR.
Întrebat dacă este posibilă o înfruntare între Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă, Ciucă răspunde: ”Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe”.
Întrebat, joi seară, într-o emisiune televizată, dacă este pregătit să încheie o înţelegere cu preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, liderul PNL, Nicolae Ciucă, a afirmat că o decizie în acest sens va fi luată după alegerile din 9 iunie.
”Vă rog să acceptaţi cât de poate de onest şi acum să vedem rezultatele de pe 10 iunie şi după aceea discutăm”, a declarat Nicolae Ciucă.
De asemenea, întrebat dacă este posibilă înfruntare între Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu la alegerile din toamnă, Ciucă răspunde: ”Poate fi o ipoteză, orice scenariu pe masa politicii trebuie să existe dar eu cred că – şi cred asta din convingere – că românii se uită la tot ceea ce s-a întâmplat bun, la ceea ce nu s-a întâmplat, în această perioadă în România, analizează şi văd că totuşi şansa unei stabilităţi politice este cea care poate să asigure echilibru economic”.
Totodată, chestionat dacă stabilitatea politică poate implica şi un candidat comun la preşedinţie, Ciucă a răspuns: ”Ne mai gândim”.
Liderul PNL este de părere că ”se poate întâmpla” ca un candidat al PSD sau al PNL, care intră separat în cursa electorală, să intre în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale împotriva preşedintelui AUR, George Simion.
Preşedintele PNL mărturiseşte că ”întotdeauna a fost pregătit” pentru un moment în care să iasă din politică, el adăugând că va ”rămâne un slujbaş credincios ţării” şi va face orice i se va cere pentru ţară.