Acasă Declarații Chiar dacă Parlamentarii, au adoptat deja proiectul de lege, Marcel Ciolacu, a dat asigurări, că salariile demnitarilor nu vor fi majorate

Chiar dacă Parlamentarii, au adoptat deja proiectul de lege, Marcel Ciolacu, a dat asigurări, că salariile demnitarilor nu vor fi majorate

0
0
953

Parlamentarii, au adoptat un proiect de lege prin care sunt majorate indemnizațiile tuturor demnitarilor, de la subprefecți la președintele României, deşi salariile acestora erau îngheţate prin legea salarizării. Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut miercuri că a fost o „decizie pur tehnică” și că astăzi coaliția ar urma să decidă că nu se vor mări salariile pentru demnitari, în cazul în care legea aprobată ieri de Camera Deputaţilor va fi promulgată. El a spus că se va da o Ordonanţă de prorogare a acestui termen privind majorarea salariilor demnitarilor.

Fără altă dezbatere, printr-o simplă notă explicativă care corectează o eroare materială, parlamentarii au decis ca toți demnitarii, primarii, prefecții, miniștrii și președintele țării să primească măriri de salariu.

Parlamentarii anunțaseră cu puțin timp în urmă că demnitarii nu vor primi salarii mărite pentru că au deja destui bani.

Dar apoi, fără nicio altă dezbatere, parlamentarii au decis ca bugetarii să primească măriri de salariu între 880 și 1.400 de lei.

Aceste salarii cresc în timp ce România trece deja printr-o criză economică, iar statul a ajuns la împrumuturi mari ca să susţină toate cheltuielile cu pensiile şi salariile.

Deşi PSD şi PNL au zis că strâng cureaua şi demnitarii nu vor primi salarii mărite că ei au destui bani, pe şest, fără dezbatere le-au dat măriri la toţi.

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, va avea un salariu mai mare începând de la 1 iulie, în baza unui proiect de lege care va trece prin Camera Deputaților, în cursul acestei săptămâni.

Astfel, salariile primarilor din România vor creşte până la 23.000 de lei brut, de luna viitoare, ceea ce înseamnă şi cu mii de lei în plus faţă de cât sunt acum.

Salariile primarilor cresc, în timp ce trecem printr-o criză economică. Deocamdată nu se ştie de ce cresc aceste salarii, mai ales că aleşii din coaliţia de guvernare au încercat să facă această modificare pe şest în Parlamentul României, însă nu le-a ieşit.

În prezent, veniturile primarilor sunt calculate în funcție de salariul minim pe economie. Salariile edililor locali au fost plafonate la salariul minim pe economie aflat în plată în 2019, 2.080 lei net.

Deputatul Cristian Seidler (USR), membru în comisia de muncă din Camera Deputaţilor, a declarat, că în Parlament a trecut un proiect de lege prin care toţi demnitarii, de la prefect la preşedintele României, primesc între 880 de lei şi 1.410 lei brut lunar în plus la salariu, deşi salariile demnitarilor erau îngheţate prin legea salarizării.

Prin nota de corectare a erorii materiale pentru un proiect de lege adoptat săptămâna trecută în plenul Camerei Deputaţilor, citită marţi în plenul aceleiaşi camere, se includ, de fapt, printre cei care beneficiază de creşterea indemnizaţiilor atât preşedintele României, membrii Parlamentului, cât şi cei care ocupă funcţii de demnitate publică numită – membrii Guvernului, Avocatul Poporului, prefecţii etc, conform USR.

Exista o îngheţare a salariilor demnitarilor. Noi demnitarii suntem plătiţi în baza legii salarizării, un coeficient în dreptul fiecărei funcţii, care se înmulţea cu salariul mediu pe economie. Îngheţarea era la 2.080 de lei a salariului mediu. Astăzi, prin citirea în plen a unei erori materiale (..) creşterea, care s-a discutat pentru profesori, de exemplu, de o pătrime din diferenţa faţă de valoarea pe care trebuiau să o aibă, practic toţi demnitarii, de la prefect, la preşedintele României, primesc între 880 de lei şi 1.410 lei brut lunar, în plus”, a spus Seidler.

USR a anunţat că va ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege.

Pe de altă parte, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a dat asigurări miercuri că salariile demnitarilor nu vor fi majorate, aceasta fiind cel mai probabil decizia coaliţiei de guvernare, adăugând că „demnitarii trebuie să strângă cureaua”.

Este o corectură (la Camera Deputaţilor – n.r.). L-am chemat de dimineaţă pe liderul de grup, a venit şi liderul de grup de la PNL şi preşedintele comisiei. E vorba – toţi demnitarii, inclusiv primarii, sunt prinşi pe anexa nr. 9. Cu certitudine, astăzi, în coaliţie, vom lua decizia. Dacă legea va trece de Curtea Constituţională, se va proroga termenul de aplicare pentru demnitari, altfel legea ar fi fost neconstituţională şi ar fi fost respinsă la CCR, fiindcă se intervenea pe anexa 9. Eliminai absolut tot, nu mai putea fi pusă în aplicare Legea 153 cu acea pătrime pentru toată lumea, deci a fost o decizie pur tehnică. Am vrut să o ştiu şi eu exact, de ce s-a făcut acea erată, am înţeles-o, şi astăzi din coaliţie vom ieşi cu o decizie: că nu se vor mări salariile pentru demnitari. În cazul în care va fi promulgată legea, se va da o ordonanţă de prorogare a acestui termen”, a declarat Ciolacu la Palatul Parlamentului.

Potrivit acestuia, „este o lege pe care trebuie să o respectăm cu toţii”.

Eu cred, că noi, demnitarii, trebuie, în acest moment, să strângem cureaua şi să participăm la acest efort comun. Restul sunt legi pe care trebuie sa le respectăm, fiindcă trecem printr-o situaţie destul de dificilă toată lumea”, a motivat liderul PSD.

Pe de altă parte, el consideră normale măririle salariale şi de pensii, în contextul inflaţiei şi al scumpirii preţurilor.

Astăzi aţi văzut că am mărit şi tichetele pentru zona privată. Există resurse pentru aceşti bani. Am văzut că şi în Germania s-au mărit pensiile. Cumva suntem condamnaţi să murim cu toţii pentru că nu avem economia Germaniei? Guvenul trebuie să găsească resursele necesare, în primul rând creşterea economică să se vadă cumva şi în buzunarele românilor. (…) Sunt ferm convins că trebuie venit iarăşi cu un pachet social şi economic pentru perioada următoare”, a spus Ciolacu.

Vă repet, astăzi, în coaliţie, vom ieşi cu o decizie că nu se vor mări salariile pentru demnitari, în cazul în care legea va fi promulgată. se va da Ordonanţă de prorogare a acestui termen”, a anunţat Marcel Ciolacu. USR a anunţat marţi că va ataca la Curtea Constituţională proiectul de lege adoptat de către Parlament prin care au fost majorate indemnizaiile tuturor demnitarilor şi anume pentru Preşedintele României, membrii Legislatului, membrii Guvernului, Avocatul Poporului, prefecţi, subprefecţi etc.

Deputatul Cristian Seidler (USR), membru în comisia de muncă din Camera Deputaţilor, a declarat, marţi, că în Parlament a trecut un proiect de lege prin care toţi demnitarii, de la prefect la preşedintele României primesc între 880 de lei şi 1.410 lei brut lunarîn plus la salariu, deşi salariile demnitarilor erau îngheţate prin legea salarizării.

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că nu știe despre măsurile pregătite de Guvern pentru creșterea TVA la băuturi carbogazoase sau creșterea prețului la țigări.

Le voi vedea și eu în ședința coaliției. Nu am știință despre aceste propuneri, dar sunt mai multe propuneri și cred că este corect să luăm o decizie în coaliție și pe urmă vom discuta. Vom discuta ulterior cu patronatele, cu sindicatele și apoi vom lua deciziile finale.”, a spus Marcel Ciolacu.

Fostul deputat Iulian Iancu a fost validat, miercuri, de comisiile parlamentare de specialitate pentru funcţia de membru în Comitetul de Reglementare al ANRE. Au fost 27 de voturi în favoarea candidaturii lui Iulian Iancu, propus de PSD pentru această funcţie. S-au înregistrat 6 voturi ”împotrivă”. Marcel Ciolacu, președintele PSD, susține că Iancu nu lucrează pentru un stat străin, asta după ce USR a făcut astfel de acuzații.

În acest moment nu am știință că domnul Iulian Iancu a lucrat sau lucrează pentru un stat străin. Legea offshore e foarte bună pentru România”, a spus miercuri Marcel Ciolacu.

USR acuza PSD că propune un om promovat de ruși. ”Iulian Iancu a fost intens promovat de propaganda rusească din România şi autor al legii offshore care a blocat timp de 3 ani începerea exploatării gazelor din Marea Neagră, acţiune care a accentuat dependenţa României de gazul rusesc. În 2019, preşedintele Klaus Iohannis i-a refuzat numirea în funcţia de vicepremier pentru teme economice acuzându-l că periclitează „decizii asumate, în numele statului român, în baza parteneriatului strategic cu statele occidentale”. Acum, în 2022, în plină criză energetică şi cu un război în plină desfăşurare la graniţele României, Iulian Iancu a devenit bun? Interesele cui le va servi el la conducerea ANRE?”, arăta USR într-un comunicat. Candidatura lui Iulian Iancu urmează să fie supusă votului plenului reunit al Parlamentului.

Încarcă mai mult
Load More In Declarații
Comments are closed.

Vezi Și

”Ostașul” Nicolae Ciucă, este deja presat să își dea demisia după scorul dezastruos din primul tur al prezidențialelor, a început ”Noaptea cuțitelor lungi în PNL”

Facebook 17 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email ”Ostașul” Nicolae Ciucă, este deja …