Acasă Declarații Amalia Bellantoni, fostă membră SOS și actual dușman înverșunat al Dianei Șoșoacă, reacționează: „Dacă e nevoie, depun altă contestație la CCR”

Amalia Bellantoni, fostă membră SOS și actual dușman înverșunat al Dianei Șoșoacă, reacționează: „Dacă e nevoie, depun altă contestație la CCR”

0
0
15

Amalia Bellantoni, fostă membră SOS și actual dușman înverșunat al Dianei Șoșoacă, reacționează: „Dacă e nevoie, depun altă contestație la CCR”.

Amalia Bellantoni, autoarea uneia dintre contestațiile depuse la CCR împotriva candidaturii prezidențiale a Dianei Șoșoacă, a explicat motivația demersului său, care a eliminat-o din competiție pe șefa formațiunii S.O.S. România.

Bellantoni a făcut parte din S.O.S. România până în vara acestui an.

„În contestația depusă, au fost enumerate toate principiile care au fost încălcate de către președintele partidului S.O.S. România, Diana Iovanovici Sosoacă. Am menționat și faptul că semnăturile aduse la Biroul Electoral Central au fost în fals.

Biroul Electoral Central a decis că nu este de competența sa să le verifice, îndemnându-mă spre o instituție superioară, și anume Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, unde am depus deja plângere penală. De asemenea, sunt motivate în drept toate aceste lucruri pe care le-am scris în contestație, legate de atitudinea xenofobă, discriminatorie, de trădare de țară (…), de nerespectare a legii (…)

După ce a fost aleasă europarlamentar, Diana Iovanovici Șoșoacă a decis să-i alunge (din partid) pe toți președinții de filială care au avut un rezultat bun la alegerile locale și europarlamentare. Evident, m-am împotrivit acestei decizii și, mai ales, deciziei prin care i-a pus pe liste doar pe acei oameni care au plătit cu bani grei locurile pentru alegerile parlamentare.

Această luptă a mea dureză de mai bine de trei luni, timp în care am depus plângeri peste plângeri la DNA, DIICOT, la Direcția Antifraudă, Autoritatea Electorală Permanentă, la toate instituțiile statului care au această calitate, de a o cerceta.

Vom face chiar o petiție în sensul acesta, pentru a i se ridica imunitatea europarlamentară. Pentru că Diana Iovanovici Șoșoacă și-a făcut un partid în vederea folosirii lui ca și persoană fizică”, a spus Bellantoni.

Amalia Bellantoni: „Dacă e cazul, fac o nouă contestație împotriva Dianei Șoșoacă”.

Ea a comentat și noul demers făcut de șefa formațiunii S.O.S. România, care și-a depus, din nou, dosarul de candidatură la BEC, după ce candidatura i-a fost invalidată de Curtea Constituțională.

„Este o situație hilară, în care un avocat, un absolvent al Facultății de Drept, trece peste decizia Curții Constituționale (…) Nu înțeleg cum Diana Iovanovici Șoșoacă, prin situația ei, repet, de senator ales de către români, de eurodeputat, în continuare nu respectă legea și face chiar o incitare la violență și la insubordonare constituțională (…) Eu zic întâi să așteptăm decizia BEC, dar consider că Biroul Electoral Central nu va putea să treacă peste o decizie a Curții Constituționale.

Și dacă, Doamne ferește, se va întâmpla acest lucru, va fi un caz istoric, nu numai în jurisprudența României ci și la nivel european, chiar internațional. Dacă, totuși, se va întâmpla acest lucru, evident că voi merge să depună o contestație nouă.

Vă dați seama de situația penibilă în care se află această individă, sper în curând să o putem numi chiar inculpată. O situația în care induce în eroare instituțiile statului, în care, efectiv, ia la mișto tot ce înseamnă sentințe judecătorești, sentințe ale Curții Constituțională”, a spus Amalia Belantoni.

Împotriva candidaturii Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale au fost depuse două contestații la Curtea Constituțională, una semnată de Mihai Gheorghe Ursa, cealaltă de către Amalia Bellantoni. Aceasta din urmă a fost până de curând membră a partidului condus de Șoșoască, SOS România, fiind chiar candidată din partea aceste formațiuni.

Amalia Bellantoni a figurat pe listele SOS România pentru alegerile europarlamentare, figurând pe poziția 12 a listei partidului. Totodată, ea a fost și candidata partidului la funcția de președinte al CJ Călărași.

Bellantoni a lucrat ca stewardesă la mai multe companii aeriene, profesie la care a renunțat după ce l-a cunoscut pe soțul ei, italianul Domenico Bellantoni. Cei doi au deschis un restaurant în București, el fiind bucătarul, ea ocupându-se de partea administrativă a afacerii.

Notorietatea publică a căpătat-o odată cu participarea la emisiunea ”Chefi la cuțite”, urmată apoi de invitații la mai multe emisiuni mondene ale posturilor de televiziune.

Amalia Bellantoni s-a înscris în SOS România, dar a fost exclusă după alegerile din iunie. După ruperea relațiilor cu Diana Șoșoacă, Bellantoni a acuzat-o de conducere dictatorială a partidului și de comiterea unor nereguli în ce privește finanțele partidului.

Bellantoni a încercat inițial să blocheze candidatura Dianei Șoșoacă la Biroul Electoral Central. ”Am un memoriu și o contestație pe care le vom prezenta BEC, prin care contestăm listele de semnături care vor fi depuse pentru candidatura Danei Șoșoacă, pentru că circa 80 sunt strânse în fals, adică sunt copii xerox care au fost aduse. Este opinia mea pentru că, în momentul de față, partidul SOS nu mai are niciun fel de membru activ, toți au fost destituiți. Chiar și consilierii aleși pe listele partidului SOS au fost înlăturați din funcții numai ca Diana Șoșoacă să vândă locurile care au avut succes pe alegerile locale pentru parlamentare”, declara Bellantoni, citată de Realitatea.net.

Într-un live pe pagina sa de facebook, imediat după anunțarea deciziei CCR, Bellantoni a spus: „România este salvată de cea mai falsă persoană, care a dus numele naționalismului în derâdere (…) Mulțumesc tuturor celor cu care am făcut echipă ca să luptăm împotriva acestui monstru. Nu m-am așteptat, dar pot să vă spun un singur lucru: voi deschide o șampanie.”

Judecătorii CCR au invalidat sâmbătă decizia Biroului Electoral Central privind candidatura Dianei Șoșoacă la alegerile prezidențiale. Curtea a admis, astfel, două contestaţii privind candidatura Dianei Şoşoacă. Ea acuză că scoaterea sa din cursă s-a făcut ”în folosul liderului AUR, George Simion, care are astfel șanse mai mari să intre în turul al doilea, iar Marcel Ciolacu ar avea un adversar mai accesibil în finala prezidențială”.

”Este inacceptabil, aveți dovada că sunt adevăratul patriot și suveranist din România. Simion e omul sistemului! (…) Marcel Ciolacu este cea mai mare nenorocire și cel mai mare trădător de țară pe care îl poate avea România, împreună cu George Simion”, a spus președinta SOS România.

Ea a făcut un apel către votanții săi să meargă la urne și să-și anuleze votul. Totodată, ea a anunțat că va candida la Senat la alegerile parlamentare. „Fac ceva pe mandatul UE și mă întorc în România”, a afirmat Diana Șoșoacă.

Ea a calificat decizia drept „cea mai mare mârșăvie a CCR”. „Curtea Constituțională trebuie desființată și aleasă de poporul român, pe criterii de patriotism și profesionalism”, a mai spus euroaprlamentarul SOS România.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

După ce Ciucă, i-a cerut lui Lasconi să se retragă, Rareş Bogdan sare în apărarea ostașului: ”Exclus un tandem Ciucă-Lasconi, nu a fost în stare să asfalteze o stradă”

Facebook 10 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email După ce Ciucă, i-a cerut lui Lascon…