
Actorul hashtagist Marius Manole, o susține pe Elena Lasconi: ”Aleg să merg cu cel nedreptățit, ce a făcut USR e mizerabil, pare un ordin”.
Actorul hashtag rezist Marius Manole, a transmis, marți, un mesaj video publicat pe rețelele de socializare ale Elenei Lasconi, în care își exprimă sprijinul ferm pentru aceasta în cursa prezidențială. Manole a criticat dur decizia USR de a-l susține pe Nicușor Dan, pe care o consideră ”mizerabilă” și ”nepermisă”.
Marius Manole, unul dintre cei mai apreciați actori din România, o susține deschis pe Elena Lasconi și critică dur decizia USR de a merge cu Nicușor Dan la prezidențiale.
Actorul Marius Manole a transmis un mesaj puternic pe rețelele sociale, exprimându-și dezamăgirea față de USR și sprijinul său ferm pentru Elena Lasconi, candidata care a ajuns în turul doi al alegerilor interne din partid. Actorul consideră ”nedreaptă” decizia USR de a-l susține pe Nicușor Dan, bazându-se pe sondaje.
El o consideră pe Lasconi una dintre cele mai importante figuri ale USR, care a contribuit esențial la rezultatele bune obținute de partid în alegerile anterioare. ”Să-l arunci la groapa de gunoi doar pentru că în sondaje pare jos, mi se pare o foarte mare nedreptate”, a adăugat actorul.
Manole a ținut să clarifice și zvonurile potrivit cărora ar fi fost plătit de USR. ”Acum aveți dovada clară că niciodată nu a fost așa. Dacă ar fi fost, eu aș fi plecat cu cei tari din USR, cu cei puternici. Dar în numele dreptății, eu aleg să merg cu cel nedreptățit. În numele dreptății, cu tot ce se poate întâmpla, eu aleg să merg cu Elena Lasconi, crezând în lupta ei, în ea și crezând că are o șansă”.
Actorul vede în decizia USR de a o lăsa pe dinafară dovada clară că Elena Lasconi deranjează sistemul. ”Dacă nu ar fi fost așa, nu ar fi luptat toate partidele să o scoată pe Elena Lasconi din cursa prezidențială (…) Sigur că tot sistemul a intrat în panică, pentru că vine această femeie care vrea să fie cinstită, care ține cu România, cu oamenii muncitori, cu oamenii care vor să facă bine, cu oamenii cinstiți”.
”Am fost întotdeauna un susținător USR. Am luptat pentru acest partid, am crezut în el, am fost prieten cu oameni din USR, am ieșit în stradă pentru USR, am stat în ploaie pentru USR. De data asta, ce a făcut USR, din punctul meu de vedere, e nepermis”, a spus actorul în vârstă de 42 de ani.
Marius Manole consideră că Elena Lasconi a fost una dintre principalele figuri politice care au adus partidului un scor remarcabil la alegerile parlamentare și i-au propulsat pe unii membri în poziții-cheie în Parlament. În acest context, decizia conducerii USR de a renunța la susținerea ei în favoarea lui Nicușor Dan este, în opinia sa, o ”mare nedreptate”.
”Să o arunci la groapa de gunoi doar pentru că în sondaje pare jos mi se pare o foarte mare nedreptate”, a adăugat actorul.
Totodată, Manole a ținut să respingă acuzațiile potrivit cărora ar fi fost plătit de USR, precizând că sprijinul său pentru Lasconi vine dintr-un sentiment profund de dreptate.
”Dacă ar fi fost așa, eu aș fi plecat cu cei tari din USR, cu cei puternici. Dar în numele dreptății, eu aleg să merg cu cel nedreptățit. În numele dreptății, cu tot ce se poate întâmpla, eu aleg să merg cu Elena Lasconi, crezând în lupta ei, în ea și crezând că are o șansă”, a declarat Manole.
Pentru actor, schimbarea de strategie a USR este un indiciu clar că Elena Lasconi reprezintă o amenințare reală pentru status quo-ul politic. ”Dacă nu ar fi fost așa, nu ar fi luptat toate partidele să o scoată pe Elena Lasconi din cursa prezidențială. Sigur că tot sistemul a intrat în panică, pentru că vine această femeie care vrea să fie cinstită, care ține cu România, cu oamenii muncitori, cu oamenii care vor să facă bine, cu oamenii cinstiți”, a subliniat el.
În ceea ce privește candidatura lui Nicușor Dan, Manole afirmă că aceasta a fost asumată unilateral și a dus la divizarea electoratului proeuropean. ”Discuția cu Nicușor e că n-a intrat Elena Lasconi peste Nicușor Dan. Nicușor Dan a intrat în această cursă fără să întrebe pe nimeni. E cel care a divizat electoratul proeuropean. A vrut să facă asta, a fost la impuse? Nu știm”, a spus actorul.
El consideră, de asemenea, că decizia de a-l susține pe Nicușor Dan pare ”un ordin” primit brusc, fără o dezbatere internă reală. ”Pare o directivă de undeva. Așa cred, așa simt.”
În finalul mesajului său, Marius Manole a reamintit scorul obținut de Elena Lasconi în turul al doilea al alegerilor interne, apreciind efortul aproape solitar pe care l-a dus pentru a ajunge în această fază a competiției. ”Să îi negi acestei femei care a luptat aproape singură să ajungă în turul 2, mie mi se pare mizerabil. Sistemul o vrea afară, o vrea scoasă din joc. Noi vrem ca Elena Lasconi să câștige jocul.”
De asemenea, Manole l-a criticat pe Nicușor Dan, spunând că el a fost cel care a intrat în cursa prezidențială fără consultări și că, prin această mișcare, a divizat electoratul proeuropean. ”Nicușor Dan a intrat în această cursă fără să întrebe pe nimeni. E cel care a divizat electoratul proeuropean. A vrut să facă asta, a fost la impuse? Nu știm”.
Actorul susține că decizia USR de a-l susține pe Nicușor Dan este ”foarte ciudată, pare un ordin, că de pe o zi pe alta s-a primit o directivă de undeva. Așa cred, așa simt”.
”Nu ne legăm de turul 2, unde a obținut un scor fabulos pentru un partid ca USR, dar să îi negi acestei femei care a luptat aproape singură să ajungă în turul 2, mie mi se pare mizerabil. Sistemul o vrea afară, o vrea scoasă din joc. Noi vrem ca Elena Lasconi să câștige jocul”, a adăugat Manole.
De asemenea, și actrița Lia Bugnar a luat atitudine, exprimându-și dezacordul față de direcția în care merge USR și criticându-l pe Nicușor Dan.
Aceasta a publicat un mesaj lung pe pagina sa de Facebook, în care rememorează începuturile pline de speranță și implicarea sa în campaniile lui Nicușor Dan. ”Voicu ne-a făcut pe toți să-l iubim pe domnu’ primar. Bine, pe vremea aia nu era primar, era doar un matematician care Sorbona ca să vină să se lupte pentru București, un nebun care dadea statul in judecata pentru tot felul de cladiri de patrimoniu, pentru locuri cu semnificatie istorica etc”, scrie Bugnar.
Ea povestește cum au strâns semnături cu zecile în curtea teatrului independent Green și cum credeau sincer că fac parte dintr-o schimbare reală. Însă, odată ajuns primar, realitatea a fost alta: ”Prima măsura pe care a luat-o a fost sa ia înapoi cele câteva locuri de parcare gratuite pe care Teatrul de Comedie, situat in Centrul Vechi, le primise pentru actori, nu de alta, dar plata parcării zilnice depășea leafa actorilor. (…) După care, spre stupoarea comuna, numele de care s-a înconjurat primarul in primărie pe parte de cultura erau foarte dubioase. Oameni numiți de el, nu moșteniți.” Bugnar afirmă că Voicu a încercat să-l sune pe primar, să-i ceară explicații. ”Numai că primarul nu a mai răspuns la telefon.”
Bugnar rememorează cum, pe patul de moarte, prietenul ei Voicu încă aștepta un semn de la primarul Bucureștiului. În schimb, a primit o diplomă și o promisiune tardivă. ”Ce-ar fi zis când ar fi vazut panourile uriașe de peste tot apărute dinainte să înceapă campania. Ce-ar zice despre călcatul lui apăsat peste Lasconi. Despre lipsa lui de coloana. Despre faptul că femeia asta a avut curaj sa candideze când n-avea nicio șansa, tocmai de-aia a fost trimisa ea și nu vreunul dintre marii bărbați ai partidului si nici domnul primar, invitat, rugat sa candideze. (…) Probabil ar fi zis ca în sfârșit nu mai are nimic de învățat domnul primar”, a încheiat actrița.
