Preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19, Valeriu Gheorghiță a anunțat în cadrul unei conferințe de presă la Guvern că schema completă de vaccinare va include trei doze, iar fiecare șase luni se va face un rapel.
Valeriu Gheorghiță, a anunțat azi în cadrul unei conferințe de presă susținute la Guvern, că românii vor face patru doze de vaccin, care vor include schema inițială de 3 doze și un rapel la fiecare minimum șase luni.
”EMA a autorizat ieri cele două recomandări pentru administrarea fie de o doză suplimentară de vaccin în cadrul primei scheme pentru persoanele imunodeprimate care va cuprinde vaccinurile de la compania Pfizer şi de la Moderna.
Vom avea o schemă de trei doze iniţial, plus la un moment dat un rapel la minim şase luni de la schema iniţială.
La persoanele care au un răspuns imun normal, persoanele imuno competente vor avea schema de două doze şi un rapel după minimum şase luni, aşa cum se recomandă acea doză booster care a fost demarată în România din 28 septembrie.
Această doză suplimentară în cadrul schemei iniţiale care se recomandă persoanelor cu răspuns imun scăzut se administează la 28 de zile atât pentru vaccinul Pfizer, cât şi vaccinul Moderna.
Noi am consultat comisiile de specialitate de la MS şi avem deja o centralizare a categoriilor de pacienţi care pot beneficia de trei doze de vaccin încă de la prima schemă.”, a declarat medicul Valeriu Gheorghiță.
Valeriu Gheorghiță: ”O schemă cu trei doze pentru pacienții imunodeprimați și cei cu HIV”.
Valeriu Gheorghiță a vorbit și despre categoriile de persoane vizate pentru a beneficia de cele trei doze de vaccin încă de la prima schemă. Oficialul în sănătate a spus ca acest aspect va fi stabilit în cadrul unei întâlniri cu CNCAV.
”Noi am consultat comisiile de specialitate de la MS şi avem deja o centralizare a categoriilor de pacienţi care pot beneficia de trei doze de vaccin încă de la prima schemă.
Persoanele care vor fi eligibile pentru trei doze în cadrul primei scheme de vaccinare vor primi recomandare de la medicul specialist, fie medicul care supraveghează starea post transplant a unui pacient sau care supravegheată o anumită afecţiune oncologică, pacienţii se vor prezenta la centrele de vaccinare cu această recomandare şi vor primi o schemă de vaccinare cu trei doze.”, a mai adăugat medicul Valeriu Gheorghiță.
Valeriu Gherghiță a subliniat că primele categorii vizate pentru o schemă de vaccinare completă cu a treia doză sunt pacienții imunodeprimați, cei care au suferit transplanturi sau persoanele cu HIV.
”O schemă cu trei doze de la început pentru persoanele care se vor vaccina de azi înainte pentru prima oară. Aici se adresează celor imunodeprimaţi, adică persoanele care au un sistem imun foarte slăbit atât din cauza unor boli sau a unor tratamente – în general pacienţii cu transplant, pacienţii oncologi în tratamente, pacienţii cu HIV, pacienţii vârstnici care au un răspuns imun slăbit.
Aceste categorii de pacienţi vor avea recomandare de trei doze de la început, în loc de două. Iar ei vor putea să primească o doză booster, de rapel, după cel puţin şase luni.
Această categorie de pacienţi urmează să fie definitivă în perioada următoare. Avem o centralizare a recomandărilor comisiilor de specialitate de pe fiecare tip de afecţiune în parte.
Vom centraliza aceste date, le vom pune în acord cu recomandările internaţionale atât CDC, cât şi Centrul european de control şi prevenire a bolilor. Vom updata toate procedurile.” a declarat medicul.