Anunţ teribil de la UE: pregătiți-vă pentru restricţii! ”Pandemia este încă foarte prezentă!”.
Comisia Europeană a anunțat, într-un comunicat de presă, că masca de protecție ar putea redeveni necesară, precizând că pandemia de Covid-19 nu a dispărut complet.
Anunţ teribil de la UE: pregătiți-vă pentru restricţii! Pe lângă masca de protecție, Comisia Europeană propune măsuri concrete pentru a evita o creștere bruscă a numărului de cazuri Covid-19 în acest sezon de toamnă și iarnă.
”Ultimii doi ani au pregătit UE pentru a se confrunta cu un alt val Covid-19 în această toamnă și iarnă. Acțiunile noastre de acum vor determina în mare măsură viitorul pandemiei și nivelul de imunitate care poate fi acumulat în rândul populației. Dacă se iau măsuri acum, se va limita presiunea asupra sistemelor de sănătate, perturbările din economie și provocările pentru societate”, susţine vicepreședintele pentru promovarea modului de viață european, Margaritis Schinas.
”Pandemia este încă foarte prezentă. Trebuie să acționăm acum, împreună, într-o manieră coordonată și susținută, pentru a ajuta la evitarea unui nou val de cazuri grave de Covid-19. Pentru a face acest lucru, este esențial ca toate statele membre să dispună de strategii solide de vaccinare pentru a se pregăti pentru toamnă și iarnă, inclusiv pentru introducerea vaccinurilor de rapel adaptate, recent autorizate. Ca să o spunem clar, trebuie să fim pregătiți să facem față unui nou sezon provocator”, a declarat și Stella Kyriakides, comisar pentru sănătate și siguranță alimentară.
Astfel, Comisia Europeană vine cu următoarele recomandări pentru statele membre:
– să îmbunătățească gradul de absorbție a vaccinului în cadrul vaccinării primare și a primei doze de rapel în rândul persoanelor eligibile. Acest lucru este deosebit de important pentru grupurile de populație care prezintă un risc mai mare de rezultate grave și pentru țările cu rate de vaccinare mai scăzute
– să acorde prioritate administrării unei doze suplimentare de rapel pentru anumite grupuri de populație, în special pentru persoanele în vârstă de 60 de ani și peste și pentru alte persoane eligibile de orice vârstă care prezintă risc de boală severă
– să combine Covid-19 și campaniile de vaccinare antigripală. Să însoțească vaccinarea de o comunicare clară și actualizată periodic, bazată pe evoluțiile epidemiologice, pe cunoștințele comportamentale și pe percepția publicului
– să asigurare unei comunicări clare către cetățeni cu privire la beneficiile vaccinării
La data de 1 septembrie 2022, pe baza recomandării Agenției Europene pentru Medicamente, Comisia Europeană a autorizat în UE vaccinurile omicron adaptate de la BioNTech Pfizer și Moderna.
În funcție de situațiile epidemiologice, intervențiile non-farmaceutice, de exemplu măștile de protecție sau limitarea dimensiunii adunărilor, pentru a limita răspândirea virusului rămân o parte esențială a setului de instrumente ale statelor membre, mai susţine Comisia Europeană.