Statele membre ale Uniunii Europene au adoptat, cu sprijinul Comisiei Europene, un document numit „Orientări privind dovada vaccinării în scopuri medicale„.
Adoptarea vine în urma concluziilor Consiliilor Europene din 10 – 11 decembrie 2020, respectiv 21 ianuarie 2021. Orientările au rolul de a sprijini interoperabilitatea certificatelor de vaccinare, adică uniformizarea conținutului certificatelor de vaccinare.
De asemenea, ele stabiliesc un set minim de date pentru fiecare certificat.
În plus, orientările pun bazele unui cadru de încredere care să asigure autenticitatea și integritatea certificatelor, cadru la care va continua să se lucreze în cadrul rețelei eHealth, inclusiv pentru a se specifica în continuare măsurile necesare de protecție a datelor și de securitate.
Comisar european: Certificatele de vaccinare, importante atât în timpul, cât şi după încheierea pandemiei.
Documentul adoptat, care poate fi consultat aici, preconizează apariţia unui sistem care să poată găzdui atât certificate pe suport de hârtie, cât și digitale, asigurând flexibilitatea și compatibilitatea cu soluțiile naționale existente, precum și o protecție riguroasă a datelor cu caracter personal.
„Salut adoptarea Orientărilor privind dovada vaccinării în scopuri medicale. Avem nevoie de o abordare comună asupra certificatelor de vaccinare și aștept cu interes continuarea cooperării cu Organizația Mondială a Sănătății pentru a extinde acest instrument la nivel mondial. Certificatele de vaccinare interoperabile vor fi un instrument important pentru cetățeni pe atât pe parcursul, cât și după încheierea pandemiei„, a declarat Stella Kyriakides, comisar pentru sănătate și siguranță alimentară.
Orientările sunt rezultatul discuțiilor și reflecțiilor din cadrul rețelei de eHealth, precum și al primelor consultări cu Comitetul pentru securitate sanitară, cu Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA), cu Centrul European pentru Controlul Bolilor (ECDC) și cu Organizaţia Mondială a Sănătăţi.