Compania americană Moderna, a intentat procese împotriva Pfizer și a partenerului său german, BioNTech, pe care îi acuză de încălcarea brevetelor esențiale pentru platforma sa tehnologică mRNA (ARN mesager).
Precizările apar într-un comunicat difuzat presei, vineri, de către Moderna.
„Considerăm că vaccinul împotriva COVID-19 de la Pfizer și BioNTech încalcă brevetele depuse de Moderna între anii 2010 și 2016, brevete care acoperă tehnologia de bază mRNA a Moderna.
Această tehnologie inovatoare a fost esențială pentru dezvoltarea, de către Moderna, a propriului vaccin ARN mesager împotriva COVID-19, Spikevax.
Pfizer a copiat acest vaccin fără permisiunea Moderna, pentru a concepe propriul său vaccin, Comirnaty„, se arată în comunicatul citat de CNN.
Contactată de CNN, compania Pfizer a indicat că încă nu a fost înștiințată de demersul în justiție al celor de la Moderna și că „nu poate comenta în acest moment”.
În comunicatul de presă, Moderna susține că nu urmărește să scoată vaccinul Pfizer de pe piață, nici să împiedice vânzările viitoare ale vaccinului elaborat de competitori.
Moderna spune că nu încearcă să obțină daune de la Pfizer pentru vaccinurile vândute țărilor cu venituri mici și medii.
De asemenea, Moderna spune că nu caută să obțină „daune din vânzarea vaccinului Pfizer în circumstanțe speciale”.
Aceste circumstanțe includ vânzarea vaccinurilor în cele 92 de țări AMC (un mecanism menit să asigure disponibilitatea vaccinului în state cu venituri mici și medii, n.r.) precum și cazurile în care „Guvernul SUA este responsabil pentru orice daune” și pentru activitățile dinainte de data de 8 martie 2022, arată compania.
„În concordanță cu angajamentul său privind asigurarea accesului echitabil la nivel mondial, Moderna s-a angajat în octombrie 2020 să nu impună aplicarea brevetelor sale legate de COVID-19 pe parcursul pandemiei.
În martie 2022, când lupta comună împotriva COVID-19 a intrat într-o nouă fază și aprovizionarea nu a mai reprezentat o barieră în calea accesului la vaccin în multe părți ale lumii, Moderna și-a actualizat angajamentul.
Moderna a precizat că, deși nu își va aplica niciodată brevetele pentru vreun vaccin COVID-19 utilizat în cele 92 de țări cu venituri mici și medii (…), se așteaptă ca Pfizer și BioNTech să respecte drepturile de proprietate intelectuală și să ia în considerare aplicarea pentru o licență rezonabilă din punct de vedere comercial în cazul altor piețe.
Pfizer și BioNTech nu au făcut acest lucru„, se arată în comunicatul Moderna.
Acuze specifice formulate de Moderna la adresa Pfizer și BioNTech.
Moderna susține că vaccinul Comirnaty al Pfizer „are exact aceeași modificare chimică a mRNA ca Spikevax”.
Potrivit Moderna, cercetătorii săi au început în 2010 să dezvolte această modificare chimică, menită să evite provocarea unui răspuns imun nedorit atunci când ARN-ul mesager este introdus în organism.
Cercetătorii Moderna au fost primii care și-au validat rezultatele în studii pe oameni în 2015, precizează compania, care își detaliază acuzațiile în continuare.
„Pfizer și BioNTech au copiat abordarea Moderna de a codifica proteina spike de lungime completă pentru coronavirus într-o formulă de nanoparticule lipidice. Oamenii de știință de la Moderna au dezvoltat această abordare atunci când au creat un vaccin pentru un alt coronavirus, responsabil de Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu (MERS), care s-a manifestat cu mai mulți ani înainte de apariția COVID-19”, mai susține compania americană.
Vaccinurile ARN mesager de la Moderna și Pfizer au constituit „coloana vertebrală” a strategiei anti-COVID în SUA, majoritatea dozelor administrate fiind produse de Pfizer.
Până vineri dimineață, la nivelul Statelor Unite au fost administrate 360.175.884 de milioane de doze de vaccin Pfizer și 229.236.868 de doze de Moderna.