Acasă Coronavirus Lista restricțiilor propusă în ședința CNSU și care ar putea intra în vigoare de luni 25 Octombrie

Lista restricțiilor propusă în ședința CNSU și care ar putea intra în vigoare de luni 25 Octombrie

0
0
666

E oficial, noi restricții vor intra în vigoare de luni! Masca obligatorie peste tot, circulația interzisă după orele 22, mai multe activități suspendate pentru nevaccinați.

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU), a stabilit noile restricții care intră în vigoare de luni 25 Octombrie.

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea numărul 91 privind stabilirea unor măsuri suplimentare în scopul gestionării riscului de sănătatea publică cauzat de numărul mare de infectări cu virusul SARS-CoV-2, prin care se propune:

– interzicerea, pentru o perioadă de 30 de zile, a circulației persoanelor în afara locuinței/gospodăriei în intervalul orar 22:00-05:00, cu anumite excepții;

– interzicerea, pentru o perioadă de 30 de zile, a desfășurării activității operatorilor economici care activează în domeniul comerțului/prestărilor de servicii în spații închise și/sau deschise, în intervalul orar 21:00-05:00;

– activitatea restaurantelor, cafenelelor etc. în interiorul clădirilor și la terase să fie permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului, în intervalul orar 05,00-21,00;

– interzicerea activității în baruri, cluburi și discoteci pentru o perioadă de 30 zile, precum și organizarea și desfășurarea evenimentelor private (nunți, botezuri, mese festive etc.), a concertelor și spectacolelor;

– interzicerea participării spectatorilor la competițiile sportive;

– accesul la toate activitățile și evenimentele organizate în perioada de 30 de zile conform prezentei hotărâri, să fie permis doar persoanelor vaccinate sau trecute prin boală;

– organizarea programului de lucru în regim de telemuncă sau muncă la domiciliu pentru cel puțin 50% din angajați;

– accesul vizitatorilor în toate instituțiile publice centrale și locale, operatorilor economici, care funcționează în clădiri de birouri private, să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau testării;

– abilitarea Ministerul Educației în vederea emiterii ordinului de ministru privind modificarea structurii anului școlar 2021-2022;

– instituirea obligativității purtării măștii de protecție, în toate spațiile publice închise și deschise, precum și la locul de muncă și în mijloacele de transport în comun.

Președintele va anunța noile restricții în această seară. Cel mai probabil ele vor fi cuprinse într-un proiect legislativ, pentru că Guvernul are puteri limitate.

Proiectul ar urma sa fie votat in Parlament în procedură de urgență.

Cseke Attila: De luni, certificatul verde obligatoriu pentru toate activitățile și în aproape toate instituțiile. ”Îmi asum certificatul verde în Sănătate”.

Ministrul Sănătății, Cseke Attila, a declarat, joi, că certificatul verde va fi obligatoriul în aproape toate activitățile curente și la intrarea în orice instituție privată. Ministrul a reafirmat că își asumă obligativitatea prezentării certificatului verde în Sănătate.

Eu am propus și îmi asum certificatul verde în Sănătate. E un mesaj care trebuie dat în mod evident. Acolo sunt texte foarte clare de sancțiuni, de la 50.000 de lei în sus, pentru conducătorul unității care permite accesul unui angajat fără certificat verde, că despre asta vorbim”, a spus Cseke Attila, joi seara.

Ministrul anunțat că în 30 de zile, cel care nu prezintă certificatul verde va rămâne fără contract de muncă.

Avem puncte de vedere de parcă România ar fi singura țară care face… de parcă am fi inventat noi roata acum. Această măsură este în vigoare, chiar într-o formă mai dură, în foarte multe țări din Europa care astăzi au ridicat restricțiile sau se gândesc la asta și nu se uită la asemenea imagini. Nu suntem noi care am înnebunit și vrem să introducem această măsură”, a spus Cseke Attila.

În ceea ce privește certificatul verde, acesta va fi obligatoriu, începând de luni, „în afară de magazinele alimentare și de farmacii (…), în toate celelalte instituții și în instituții publice pentru toți vizitatorii care se duc în administrația publică centrală și locală. Și în sfera privată probabil o să propunem, pentru birouri, pentru clădiri, firme care au mai mult de 50 de angajați, pentru cei care sunt vizitatori”.

Cseke Attila susține că, pentru angajați, Guvernul nu poate propune, însă va face obiectul unei legi care să treacă prin Parlament, fiind vorba despre dreptul constituțional la muncă.

Ministrul Sănătății a mai spus că în privința evenimentelor private, precum nunți, botezuri și orice fel de alte evenimente, de luni „va fi o interdicție totală”.

Aici și cei care sunt vaccinați sau au certificatul verde vor fi supuși la această măsură pentru că realitatea ne-a arătat că nu am reușit să controlăm. Vor fi interzise evenimente private, nunți botezuri, onomastică, orice altceva, că e spațiu închis sau deschis. Restaurantele, cafenelele pot să rămână deschise pentru vaccinați. La partea de spații cultuale, în mod sigur doar pentru cei care au certificat verde și este în discuție să coborâm procentul, pragul spectatorilor la evenimentele culturale – de la 50% la 30%, vom vedea mâine (vineri – n.r.)”, a mai spus Cseke Attila.

Încarcă mai mult
Load More In Coronavirus
Comments are closed.

Vezi Și

Motivul pentru care AstraZeneca a fost nevoită să retragă de pe piață, la nivel mondial, propriul vaccin anti-Covid care a făcut atât de mult rău

Facebook X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Motivul pentru care AstraZeneca a fost…