Acasă Alegeri Sondaje diferite, rezultate diferite, Avangarde și Sociopol se bat în studii electorale comandate la început de an

Sondaje diferite, rezultate diferite, Avangarde și Sociopol se bat în studii electorale comandate la început de an

0
0
235

Anul 2024 este unul extrem de complicat din punct de vedere politic, dat fiind că urmează să fie organizate nu mai puțin de patru tipuri de alegeri. Cu alte cuvinte viitorul, pe toate planurile, depinde de acest an și de ce va alege populația. Ultimul sondaj Avangarde a adus o serie de surprize în ceea ce privește rezultatele alegerilor.

Din procentajul total, 54% dintre respondenții români au afirmat cu certitudine că vor participa la alegerile parlamentare programate pentru luna iunie, în timp ce 28% au exprimat intenția de a vota, 9% au indicat că nu cred că vor vota, iar 6% au declarat cu fermitate că nu vor participa la scrutin. În privința partidului favorit, PSD se află în frunte cu un procent de 36%. Social-democrații conduc cu o marjă semnificativă, distanțându-se cu peste 10 procente față de PNL, care ocupă locul al doilea cu un procent de 15%. Este de menționat că diferența este relativ mică între PNL și AUR, care se clasează pe locul al treilea, având o diferență de doar două procente.

Într-un ipotetic scrutin care ar avea loc în următoarea duminică, 31% dintre respondenți au indicat că ar acorda votul lor Partidului Social Democrat (PSD). Pe locul al doilea se plasează Partidul Național Liberal (PNL), la o distanță de 11 procente, în timp ce partidul condus de George Simion ocupă locul al treilea, la o diferență de 12 procente față de PSD.

Un procent de 26% dintre cetățenii români exprimă opinia că Uniunea Europeană nu aduce beneficii României, în contrast cu cei 53% care au o opinie favorabilă, și cei 8% care au o perspectivă foarte pozitivă. În acest context, 25% dintre respondenți consideră că viitorul României ar trebui să fie în afara Uniunii Europene, în timp ce 65% sunt susținători ai păstrării țării în interiorul UE.

Aderarea la Schengen, pe cale aeriană și maritimă, este privită mai degrabă ca un succes de către 55% dintre respondenți. Acest succes este atribuit Guvernului, într-un procent de 19%, Comisiei Europene și lui Marcel Ciolacu.

PSD este creditat cu 31% din voturi la alegerile europarlamentare, PNL cu 21%, AUR cu 19%, iar Alianţa Forţa Dreptei-PMP-USR cu 14%, indică datele unui sondaj Avagarde la comanda PSD. Marcel Ciolacu este politicianul cu cea mai mare cotă de încredere, 26%, urmat de Diana Şoşoacă şi de George Simion, fiecare cu 23%. Preşedintele Klaus Iohannis are 16% cotă de încredere, dar are cel mai mare procent de persoane care declară că mai degrabă nu au încredere în el.

54% dintree cei chestionaţi declară că în mod sigur vor vota la europarlamentare, iar 28% cred că vor vota.

În scenariul în care Forţa Dreptei-PMP-USR ar participa la alegeri în cadrul alianţei Dreapta Unită, intenţiile de vot sunt: PSD – 31%, PNL-21%, AUR-19%, Alianţa Forţa Dreptei-PMP-USR – 14%, S.O.S. România (partidul Dianei Şoşoacă) – 8%, UDMR – 5%.

În cazul în care cele trei partide vor avea liste separate, rezultatele sondajului sunt: PSD – 31%, PNL- 20%, AUR – 19%, USR – 13%, S.O.S. România – 8%., UDMR – 5%, PMP – 2%.

Conform sondajului Avangarde, Marcel Ciolacu este politicianul în care românii au cea mai mare încredere, cu o cotă de 26%, dar în care 66% spun că nu au încredere. El este urmat de Diana Şoşoacă, cu 23% cotă de încredere, dar în care 70% dintre cei chestionaţi spun că nu au încredere. Şoşoacă este la acelaşi nivel de încredeere cu George Simion, în care 71% spun că mai degrabă nu au încredere.

Nicolae Ciucă are o cotă de încredere de 20%, iar 71% dintre cei chestionaţi spun că mai degrabă bu au încredere în el, Klaus Iohannis are 16% cotă de încredere, dar şi cel mai mare procent de persoane cre spun că nu au încredere în el, 79%, din acest punct de vedere, fiind la acelaşi nivel cu liderul Forţa Dreptei, fostul premier Ludovic Orban. Pe ultimul loc în topul încrederii se află liderul USR Cătălin Drulă, cu 11%.

În ceea ce priveşte membrii Guvernului, Marcel Ciolacu este cel în care cei chestionaţi afirmă că au cea mai mare încredere, 27%, el fiind urmat de Sorin Grindeanu – 25%, Alexandru Rafila – 16%, Cătrălin Predoiu – 7%, Marcel Boloş – 5%, Ligia Deca – 4%.

Aproape o treime dintre cei chestionaţi – 31% – consideră că cele mai importante alegeri din acest an sunt alegerile prezidenţiale, iar 26% consideră parlamentarele ca fiind cele mai importtante, 23% consideră că alegerile locale sunt importante, iar 14% consideră importante alegerile pentru PE.

61% dintre cei chestionaţi au o părere bună şi foarte bună despre Uniunea Europeană, în timp ce 33% au o părere proastă şi foarte proastă. De asemenea, 65% consideră că locul României este în UE, iar 25% cred că locul României este în afara UE.

Sondajul a fost realizat la nivel naţional, în intervalul 8 – 22 ianuarie, faţă în faţă, pe un eşantion multistratificat, probabilistic, de 1150 de subiecţi. Eroarea maximă de eşantionare, la un nivel de încredere de 95%, este de +/- 2,9%.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri europarlamentare, dumneavoastră personal cu ce partid aţi vota? (Scenariul 1)

Partidul Social Democrat (PSD) – 31%

Partidul Naţional Liberal (PNL) – 20%

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) – 19%

Uniunea Salvaţi România (USR) – 13%

SOS România – 8%

Uniunea Democrată a Maghiarilor din România (UDMR) – 5%

Un al doilea scenariu prevede şi alianţe între formaţiunile politice, iar rezultatele sondajului arată astfel:

PSD – 31%

PNL – 21%

AUR – 19%

Alianţa Dreaptă (USR-PMP-FD) – 14%

Pe cealaltă parte, sacă duminica viitoare ar avea loc alegeri europarlamentare, conform unui sondaj SOCIOPOL, oamenii ar vota astfel:

PSD – 29%

AUR – 23%

PNL – 17%

USR PMP FD – 13%

UDMR – 5%

SOS România – 3%

Încarcă mai mult
Load More In Alegeri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Rezultate parțial oficiale alegerile prezidenţiale 2024 turul 1, Marcel Ciolacu înt-un potențial tur doi cu ”meteoritul negru”, suveranistul Călin Georgescu

Facebook 46 X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Rezultate parțial oficiale alegeril…