Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a transmis cui îi va acorda votul la alegerile parlamentare din 6 decembrie în detrimentul USR-PLUS, acesta susține și votează cu PNL.
”Trebuie să ieșim duminică în număr mare la vot. Opțiunea mea pentru votul de duminică este Partidul Național Liberal. Consider că un guvern PNL puternic este cea mai bună variantă pe care o are România în acest moment. Înainte să vă prezint argumentele, o să răspund la întrebarea evidentă care se ridică. Chiar dacă sunt fondatorul USR-ului, consider cu toată onestitatea că PNL este varianta cea mai bună pentru România astăzi.
Nu vreau să spun mai multe despre USR și nu vreau să intru în polemică cu un partid care m-a sprijinit în alegerile locale. Însă, noi decidem acum viitorul României pentru următorii 4 ani. E o chestiune extrem de serioasă. De aceea, consider că este un act de responsabilitate să vin în fața dumneavoastră, să-mi exprim și opțiunea și mai ales argumentele care stau la baza ei”, a adăugat primarul, într-o conferință de presă.
Printre argumente, Nicușor Dan consideră că ”PNL are cel mai solid program de guvernare, program ce are o componentă importantă de dezvoltare și, implicit, de bunăstare. Avem de absorbit așa cum am spus 80 de miliarde de euro, în viteză, și nu e timp de experimente, nu ne permitem. PNL a negociat această finanțare europeană și este partidul care a îndeplinit mecanismele de implementare. PNL are cea mai bună variantă de premier, Ludovic Orban”, a continuat el, lăudându-l mai apoi pe prim-ministru.
Florina Presadă, parlamentar USR, îl atacă la baionetă pe Nicușor Dan, după ce acesta a declarat că votează cu PNL la alegerile parlamentare de pe 6 decembrie.
”Eu știu cât m-am luptat inclusiv cu ciuma galbenă timp de 4 ani în Parlament. Să spui tu, Nicușor Dan, că PNL și Orban sunt cele mai bune opțiuni pentru guvernare, este o aberație. Nicușor, clipește de două ori dacă te lasă Ludovic cu pușculița goală. În rest, rămâne cum am stabilit: ne vedem la guvernare!Iubiți România cu ochii deschiși!”, a fost mesajul Florinei Presadă.
Primarul general Nicuşor Dan consideră că este ”obligatoriu” ca PSD să fie în opoziţie după alegerile de duminică şi a anunţat că opţiunea sa la vot este PNL. ”PNL e partidul care poate bate PSD la alegerile parlamentare, aşa cum a făcut-o la locale”, a declarat Nicuşor Dan.