Acasă Alegeri Cu aroganța primului loc din sondaje, Simion ieșit din perfuzii, a refuzat accesul televiziunilor la prima sa conferință de presă din campanie

Cu aroganța primului loc din sondaje, Simion ieșit din perfuzii, a refuzat accesul televiziunilor la prima sa conferință de presă din campanie

0
0
450

Cu ce îl deranjau pe liderul AUR încă 10 jurnaliști în plus? George Simion a refuzat accesul televiziunilor la prima sa conferință de presă din campania electorală

Sute de jurnaliști, influenceri și blogheri au participat vineri după amiază la Palatul Parlamentului la un eveniment organizat de George Simion în cadrul căruia au putut să-i adreseze întrebări din orice domeniu și să lămurească diverse aspecte care au făcut obiectul unor ample dezbateri din ultima perioadă.

George Simion a organizat vineri la Palatul Parlamentului, în sala C.A. Rosetti, o conferință de presă care a durat peste cinci ore. Au avut acces toți jurnaliștii, mai puțin cei de la televiziunile centrale. Întâietate a avut presa locală, potrivit organizatorilor. Cu ce deranjau jurnaliștii de la televiziunile centrale?

Conflictul dintre televiziuni și AUR, adesea reprezentat de George Simion, nu este unul nou. În 2022, Simion se certa cu paznicii postului TV Digi 24. În campania electorală trecută, întrerupea o emisiune de la Antena 3 CNN, ținută chiar în sala din Parlament unde a organizat și el vineri conferința de presă. Vineri, vorbind despre televiziunile care nu au fost acceptate la eveniment, George Simion a spus că ”respectivele televiziuni reprezintă un cancer al societății românești”.

La un moment dat, George Simion a spus că cei care critică presa locală, cei care spun că s-a degradat, sunt plătiți de ”Ambasada Germaniei”.

”Are un public mult mai mare decât Antena 3”

Dan Diaconescu, fondatorul OTV, post de televiziune închis pentru neplata amenzilor primite de la CNA pentru încălcarea legilor audiovizualului, și care a fost condamnat la cinci ani și șase luni de închisoare cu executare pentru șantaj, efectuat prin intermediul televiziunii sale, a fost binevenit. A stat în sală.

La un moment dat, George Simion a răspuns la întrebări ținându-l pe fiul său în brațe, într-o imagine ce amintea de o vizită a lui Elon Musk la Casa Albă, iar într-un alt moment a coborât de pe scenă și a răspuns la întrebări plimbându-se prin sală.

George Simion a făcut de câteva ori trimiteri la faptul că evenimentul de vineri nu este dedicat și televiziunilor: ”Această conferință de presă este adresată în principal presei alternative, presei locale, influencerilor” și a îndemnat HotNews ”să țină cont pe viitor de diferitele păreri din societate”.

La un moment dat, Simion a răspuns la o întrebare a unui tânăr, prezentat drept influencer pe TikTok, despre care a spus că ”are un public mai mare decât Antena 3”.

Unul dintre cei zeci de oameni care au pus întrebări a precizat că este fără dubiu votant George Simion.

În alt caz, Simion a spus că cel care tocmai îi adresase întrebarea este un simpatizant vechi al partidului AUR. Alteori, cei care au pus întrebări spuneau că sunt convinși că Simion va ajunge președinte.

Cu ce îl deranjau pe liderul AUR încă 10 jurnaliști în plus?

Fiecare jurnalist prezent a putut adresa cel mult două întrebări. Lucrurile s-au mișcat greoi, pentru că George Simion a oferit răspunsuri lungi, ceea ce nu este un lucru rău. Până la urmă de asta a organizat evenimentul.

Rând pe rând, au fost zeci de oameni care au adresat întrebări. Absenții media au fost TVR, Digi24, B1 TV, Antena 3 CNN, Euronews, Pro TV, România TV, Realitatea Plus, dar și alte televiziuni centrale din România.

Când ai răspuns la zeci de întrebări, de ce nu ai mai răspunde la alte câteva? De ce nu ai vrea să beneficiezi de cele câteva minute pe care, cel mai probabil, fiecare post care participă ți le va da?

George Simion adoptă strategia lui Călin Georgescu – apariții mai rare, doar la anumite tipuri de publicații.

Printre cei care au pus întrebări la conferința de presă a liderului AUR au fost: clujenii.ro; Ziarul Realitatea, din Iași; Televiziunea Columna; Televiziunea H365; HotNews, Ediție de Vrancea; Știrile Zilei Satu Mare; Politichie; Detectivul de Presă Șoc Baia Mare; CTNews; Lumea Justiției; Reuters, Cavaleria.ro; Top Secret Craiova; Open TV; OpiniaGiurgiu.ro; Ziua Suceava Live; Vocea Bucureștiului; ProSport, Gândul; Curierul Regional din Botoșani; ExplozivNews24.ro, din Teleorman; Aleph News; Info-BT, din Botoșani; Vocea Hunedoarei; Total Impact; Oltenia Press Net; Televiziunea Intermedia Suceava; Replica din Constanța; publicații din Piatra Neamț, Satu Mare, Tulcea, Ialomița; un jurnalist din Caraș Severin; o profesoară, Ovidiu Zară (fost candidat la parlamentare din partea AUR).

George Simion explică de ce nu a chemat televiziunile la prima conferință de presă organizată în campania electorală.

Candidatul AUR la alegerile prezidențiale spune că la conferința de presă organizată vineri la Palatul Parlamentului au fost invitați ”exclusiv presa locală, alternativă și influenceri”, pentru că nu ar fi putut da răspunsuri lungi și complete la întrebări ”cu prezența unor televiziuni prea grăbite de la un Breaking News la altul”. El afirmă că va prioritiza presa locală în viitor, ”pentru că e în interesul meu”.

Explicațiile au fost oferite sâmbătă de George Simion, pe site-ul său, georgesimion.ro. Anterior, HotNews a relatat că George Simion a refuzat accesul televiziunilor la prima sa conferință de presă din campania electorală.

În textul său, George Simion spune că a fost ”mare deranjul” pentru că ”aș fi chemat doar jurnaliști de casă” și susține că, în realitate, nu îi cunoaște pe marea majoritate dintre cei care au putut să îi pună întrebări în conferința de vineri.

”Am avut plăcerea să descopăr niște oameni inteligenți, cu păreri pertinente, pe care m-aș bucura să îi ascult”, spune candidatul AUR la prezidențiale.

George Simion mai spune că HotNews și Reuters – publicații care au fost acceptate pentru a participa la eveniment – ”nu se încadrează în categoriile enunțate de noi, nu știu de ce au ținut să vină și de ce consideră că în mod normal nu am răspunde întrebărilor venite din partea acestor două instituții media dacă au ținut să ia din timpul alocat colegilor lor din județele țării”.

”Ceea ce e rău e cum unii, prea infatuați și trăind într-o bulă, bine alimentată, cred că dețin monopolul informației”
Liderul AUR spune că, dacă ar fi fost prezente televiziuni la conferința de presă, nu ar mai fi putut să ofere răspunsuri la fel de lungi la întrebările primite, pentru că acestea sunt ”prea grăbite de la un Breaking News la altul”. Apoi face referire la audiența postului de televiziune Digi 24.

”Ceea ce e rău e cum unii, prea infatuați și trăind într-o bulă, bine alimentată, cred că dețin monopolul informației. Și dublul standard și diferențierea în categorii (superiorii și inferiorii) sunt elemente nocive. Chiar așa este cum am spus ieri: Detectivul ȘOC Adi Rusu are o audiență mai mare decât marele Digi24, la o miime din buget.

Și, din multe puncte de vedere el este viitorul iar pentru mine, ca om care caut să ajung cu mesajul la români, interesul este clar: de ce mi-aș pierde timpul pentru a-mi fi răstălmăcite spusele de o domnișoară reporteriță venită cu misiune decât să răspund întrebării cu răspunsul complet pe care doresc să îl dau, netrunchiat”, scrie George Simion.

”Cu ce este mai imoral să primești bani de la primăria din Șieu decât de la ambasada Germaniei?”

El mai spune și că reporterul David Leonard Bularca de la HotNews – care a scris o opinie după ce a fost la conferința de presă – ”nu a înțeles despre ce e vorba” când a relatat că ”George Simion a spus că cei care critică presa locală, cei care spun că s-a degradat sunt plătiți de «Ambasada Germaniei»”.

”Neavând limită de spațiu, explic aici despre ce e vorba, pentru că reporterul nu a înțeles. Acum doi ani citeam un articol despre cum este cumpărată la bucată presa locală (studiu de caz: Bistrița Năsăud). Articolul era sponsorizat de ambasada Germaniei. Cu ce este mai imoral să primești bani de la primăria din Șieu decât de la ambasada Germaniei? Cu ce este mai bun jurnalistul Gabriel Bejan de la Hotnews, care îmi numește demersul ca fiind Populism de 2 lei și 15 bani (n.r. – într-o postare pe pagina sa de Facebook), față de suceveanul Mihai Chira, care este judecat de către cetățeni (și este urmărit pe măsura sincerității sale)? De ce aș merge la vreo emisiune în cele 35 de zile de campanie rămase la Gabriel Bejan având în vedere stilul evident părtinitor al acestuia?”, întreabă George Simion.

Candidatul AUR la prezidențiale spune că nu este de acord cu multe dintre practicile din presa locală, dar ”nu există niciunde sfinți”.

”Dar voi prioritiza acest gen de publicații în viitor pentru că e în interesul meu: nu există jurnaliști mai buni sau mai proști dar există unii care se dau ce nu sunt și alții care recunosc. Mi se pare absurd să nu recunoști ce interese reprezinți și să pretinzi că ești obiectiv când în mod fățiș ești suporterul (dacă nu chiar jucătorul) echipei adverse”, mai explică George Simion.

Cum răspunde George Simion la întrebarea ”de ce nu a transmis Călin Georgescu niciun mesaj public de susținere a sa” la prezidențiale.

”Avem un plan bine pus la punct, știm ce avem de făcut mai departe”, a spus George Simion, întrebat vineri despre sprijinul pe care i-l acordă fostul candidat Călin Georgescu în campania electorală.

”Din momentul în care i-a fost respinsă candidatura până în prezent, Călin Georgescu nu a transmis public niciun mesaj de susținere pentru dvs. Ieri, într-un interviu de 38 de minute cu Tucker Carlson, în care a vorbit despre alegerile din România, nu v-a rostit numele. Vă susține domnul Călin Georgescu în cursa pentru Cotroceni?”.

Președintele AUR a început prin a transmite că ”această conferință de presă este adresată în principal presei alternative, presei locale, influencerilor”.

Apoi, el a catalogat întrebarea drept ”retorică” și a lăudat prezența lui Călin Georgescu la Tucker Carlson spunând că este primul român care are această ”onoare.

”Este o întrebare retorică, cred că domnul Georgescu și-a folosit bine cele 38 de minute pe care nimeni din România nu a avut onoarea să le aibă în prezența unui mare jurnalist din SUA, unul din primii care s-a poziționat de partea adevărului, dreptății și a stat alături de Trump când aproape nimeni nu a mai făcut asta”, a replicat George Simion.

George Simion, candidatul AUR la președinția României, a vorbit din nou despre Gigi Becali, după ce s-a certat cu magnatul care conduce campioana FCSB spre un nou titlu în Superligă.

Chestionat în ce relații se mai află cu finanțatorul liderului din Liga 1, președintele AUR recunoaște că, în adâncul sufletului, acesta ”nu este un om rău” și deține încă puterea de a influența voturile românilor la alegerile de luna viitoare.

”(n.r. În ce relații mai sunteți cu Gigi Becali? Credeți că poate să influențeze într-un fel sau altul campania electorală?) Cred că Gigi Becali are, da, puterea de a influența o parte dintre voturile românilor, motiv pentru care l-am și pus pe listă în 1 Decembrie, dar cred că, în esență, nu este un om rău”, a răspuns George Simion la întrebarea adresată de ProSport.

Declarațiile șefului AUR sunt vin după ce, în urmă cu o lună și jumătate, acesta spunea foarte convins că patronul de la FCSB nu o să ia nici 0,1% din voturi la alegeri.

”Sunt irelevanți, și Donca și Șoșoacă și Becali și cine o mai fi. O să ia 0,1%, nu fragmentează cu nimic” a afirmat George Simion, conform celor de la Gândul, cu privire la o candidatură a Dianei Șoșoacă, a lui Călin Donca sau Gigi Becali.

Este pe persoană fizică, așa l-am luat pe nea Gigi, pe persoană fizică. Nu l-am făcut eu Gigi Becali și nici de acum încolo, dacă drumurile noastre se vor despărți, tot același om. Cu bune și cu rele, dar este opinia lui, nu o să poată interveni cineva, după cum el nu poate interveni în cadrul partidului. (…) Nu poate crea, Nea Gigi, confuzie în partid, pentru că nu face parte din partid. A fost pentru multă vreme un om care ne-a dat sfaturi și a vrut să ajute, să potențeze scorul nostru la alegerile parlamentare, dar știe toată lumea că Nea Gigi nu este în cadrul partidului – George Simion.

”Eu nu sunt angajat în vreo candidatură. Eu sunt angajat în restabilirea normalități în România. Consider că din punct de vedere al alegerilor prezidențiale, campania a avut loc anul trecut, în luna noiembrie. Consider că România trebuia să aibă deja un președinte care a fost ales de români, însă cei care au avut pârghiile puterii au blocat desemnarea lui Călin Georgescu în funcția de președinte. Așa avem datoria să luptăm pentru dreptate, noi toți, suveraniști și progresiști. O să încercă să răspuns a întrebările dumneavoastră”, a transmis George Simion în debutul evenimentului pe care l-a numit ca ”unul special pentru vocile alternative ale românilor”.

Liderul AUR a afirmat că România are deja un președinte ales iar numele său este Călin Georgescu. ”Asta au decis românii. Ce roluri vom avea după 4 mai rămâne de văzut”, a punctat Simion.

Nu vor anula şi aceste alegeri

Liderul AUR a declarat că nu crede că este posibilă o nouă anulare a alegerilor. ”Sistemul a eșuat, sistemul și-a arătat fața hâdă. Suntem dincolo de capitolul unei democrații funcționale. Suntem un regim hibrid și mai avem un singur pas până devenim o țară ”junk” (…) Am avut în toată activitatea mea publică o prestaţie transparentă, am lămurit fiecare capitol din acţiunile pe care le-am făcut public, nu am servit niciodată vreun alt stat, fie el din vest sau din est. Acea încercare de înscenare a lor cu agenţii ruşi a eşuat încă de anul trecut, când au primit o scrisoare oficială din partea guvernului – care, de multe ori, a fost mai important decât Guvernul României – , din partea guvernului Ucrainei şi s-a demonstrat că activitatea mea în Ucraina a fost strict pentru a apăra românii din Transcarpatia, din Cernăuţi şi din Odesa (…) Nu, nu vor anula şi aceste alegeri”, a afirmat liderul AUR.

Întrebat cum comentează faptul că nu primeşte în campanie un semnal public de susţinere din partea lui Călin Georgescu, George Simion a spus că se află în contact permanent cu acesta.

”Noi suntem în contact permanent cu domnul Călin Georgescu, va veni şi momentul în care Toma necredinciosul să audă nişte vorbe celebre”, a răspuns Simion.

”Vremuri periculoase”

El susține că trăim ”vremuri periculoase”, care ne aduc aminte de perioada interbelică, menţionând că dacă românii nu sunt auziţi, vom avea în societate voci ”din ce în ce mai radicale”.

”Trăim vremuri periculoase, aceste vremuri ne aduc aminte de perioada interbelică, au loc multe derapaje şi multe încălcări ale statului de drept şi ale cenzurării opiniilor politice. Dacă nu vom ajunge cât mai repede la un numitor comun la masa dialogului, vor exista cu siguranţă derapaje totalitare. Eu încadrez decizia aceasta luată împotriva statului de drept şi împotriva democraţiei tot la derapaje autoritare (…). Oamenii nu sunt ascultaţi, oamenii sunt sfidaţi de persoane care se menţin la putere. Am avut cazul lui Klaus Iohannis, avem un premier precum Marcel Ciolacu, care sfidează efectiv democraţia şi crede că lui i se cuvine funcţia de premier. De aceea, trag un semnal de alarmă, că vom avea în societatea românească voci din ce în ce mai radicale dacă românii nu sunt auziţi. Este cu adevărat o chestiune îngrijorătoare”, a afirmat Simion.

”Ponta a mințit”

Legat de scandalul cu fostul premier Victor Ponta și de declarațiile acestuia potrivit cărora a inundat intenționat sate românești pentru a salva Belgradul, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a declarat că contracandidatul său a ”minţit” după cum, spune liderul AUR, a mințit și când a afirmat că a mers să îl ”scoată” din Republica Moldova pentru că l-au ”rugat nişte structuri româneşti”.

”A minţit, la fel cum a minţit când a vorbit despre inundaţiile de la Dinescu, de la Cetate (n.r. Mircea Dinescu). Eu am fost de nenumărate ori interzis în Republica Moldova, pentru activitatea mea unionistă, pentru activitatea mea românească (…). Aceste interdicţii le-am primit, prima oară când am fost arestat în 2009 de către Vladimir Voronin, şi ultima oară de Igor Dodon, prorusul Igor Dodon. Aşa că cei care încearcă în această campanie electorală să învârtă aceleaşi marote cu agenţi ruşi, să se mai gândească, că nu o să funcţioneze”, a declarat Simion, la o conferinţă de presă, la Palatul Parlamentului.

O altă temă ridicată de ziariștii și jucătorii din spațiul media prezenți la evenimentul special de la Palatul Parlamentului a fost legată posibila retragere a trupelor americane din românia și de vizele pe care SUA le păstrează în cazul românilor.

George Simion a spus că i se pare periculos să nu mai avem trupe americane în România. ”Sunt singurul candidat care poate opri acest lucru. Suntem aliații firești și naturali. Nu știu la ce s-ar fi așteptat unii și alții care au dat lovitura din 6 decembrie. Sigur că sunt consecințe firești în momentul în care devii nu prea mult diferit de un Lukashenko. Aliatul nostru Donald Trump nu face altceva decât să-și respecte trupele din campania electorală”, a menționat Simion. Cât privește situația vizelor, liderul AUR consideră înjositor acest lucru pentru statul român. ”Ați văzut cu cât fast a anunțat Ciolacu faptul că nu vom mai avea vize pentru SUA. Cred că cetățenii români trebuie să intre cât mai repede fără viză în SUA. Voi lucra activ ca acest lucru să se întâmple întâmple”, a mai transmis liderul AUR.

Evenimentul de la Palatul Parlamentului a durat aproape șase ore, timp în care George Simion a răspuns la toate întrebările adresate de participanți.

Unul dintre cele mai controversate momente a fost atunci când Simion a declarat că alegerile prezidențiale din noiembrie 2024 ar fi fost fraudate. În viziunea sa, adevăratul câștigător e Călin Georgescu. ”Turul doi înapoi e exclus. Alegerile s-au terminat și au fost câștigate de Georgescu”, a spus ferm.

Când a fost întrebat despre o posibilă legătură cu Moscova, liderul AUR a fost categoric: ”Nu am servit niciun alt stat, nici de la Est, nici de la Vest. Eu slujesc doar românii: din țară, din regiunile istorice și din diaspora.”

Pe subiectul conflictului din Ucraina, Simion a spus că România ar trebui să sprijine Ucraina doar dacă sunt respectate drepturile românilor din zonă. Iar dacă Rusia ar ataca Republica Moldova? El nu vede o intervenție militară, ci mai degrabă o cale democratică: unificarea prin vot.

Printre prioritățile sale, dacă ajunge la Cotroceni, se numără: reducerea cu 95% a subvențiilor pentru partidele politice, revenirea la alegerea primarilor în două tururi, și un Parlament cu cel mult 300 de membri, așa cum românii au votat în 2009. Vrea și o reformă serioasă în administrație: testări psihologice pentru funcționari și răspundere penală pentru bugetari și magistrați.

Chiar dacă n-a făcut un anunț oficial, Simion a lăsat de înțeles că, dacă ajunge președinte, îl vede pe Călin Georgescu într-o funcție importantă, poate chiar premier. ”Nu ne dezicem de Georgescu și el va fi la conducere de luna viitoare”, a spus.

Conferința a luat uneori forma unui guvern ad-hoc, cu întrebări din toate domeniile: educație, sănătate, agricultură, turism, ba chiar și accizele la pălincă. Simion a răspuns tuturor, fără să pară grăbit, în ciuda duratei evenimentului.

Încarcă mai mult
Load More In Alegeri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vezi Și

Becali a notificat Parlamentul ca a demisionat din AUR și a anunțat că îi va face campanie lui Crin Antonescu: ”Eu nu am ce să mai discut cu Simion”

Facebook X (Twitter) WhatsApp Telegram Reddit Email Gigi Becali a notificat Parlamentul ca…