Candidatul alianței PSD-PNL, Cătălin Cîrstoiu, coborât din limuzină, călătorie stingheră cu metroul, o imagine cât o mie de cuvinte de campanie.
Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL pentru funcția de primar al Capitalei, a călătorit miercuri cu metroul, pe Magistrala 2, la o săptămână după ce s-a scris de mașinile scumpe pe care le are.
După ce în urmă cu o săptămână, în centrul atenției a fost averea sa și mașinile scumpe pe care le deține, candidatul PSD-PNL pentru funcția de primar al Capitalei, a mers miercuri cu metrou, însoțit de câțiva jurnaliști.
Cîrstoiu a participat la o conferință de presă alături de primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, dar și de responsabila sa de campanie, Gabriela Firea. În cadrul evenimentului, Băluță a anunțat lansarea licitației pentru extinderea Magistralei de metrou M4 Gara de Nord-Gara Progresul.
Cătălin Cîrstoiu, candidatul PSD-PNL la Primăria Bucureștiului, a participat, miercuri, la o conferință de presă în cadrul căreia s-a lansat licitația pentru extinderea Magistralei 4 de metrou Gara de Nord-Gara Progresul. Medicul a lăsat BMW-ul și a călătorit cu transportul în comun din subteran. Alături de el au fost și primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, Mariana Miclăuș, directorul Metrorex, Gabriela Firea, coordonator de campanie a Coaliției pe București, și George Tuță, candidatul PSD-PNL pentru Primăria Sectorului 1.
La sfârșitul lunii trecute, Cîrstoiu a fost văzut, la o acțiune electorală organizată de primerul Sectorului 3, Robert Negoiță, plecând cu un SUV BMW X6. Acum, el a lăsat mașina de lux și a mers cu metroul. Acesta l-a felicitat pe primarul Daniel Băluță pentru „viziunea sa modernă” de devoltare a zonei de sud a Bucureștiului, prin lansarea unei linii noi de metrou.
”Îl felicit pe Daniel Băluță pentru viziunea sa modernă de dezvoltare a zonei de sud a Capitalei prin lansarea noii linii de metrou Gara de Nord – Gara Progresul. Este modelul pe care îl susțin, alături de echipa PSD-PNL, pentru Capitală!”, a scris Cîrstoiu.
”Îl asigur pe Daniel Băluță că va avea tot suportul meu ca primar general pentru ca asemenea proiecte să fie realizate într-un parteneriat firesc. Fiindcă trebuie să schimbăm actuala situație în care primarul general este total absent din a sprijini asemenea proiecte vitale pentru oraș!”, se arastă în postare.
Cîrstoiu n-a avut cuvinte de laudă la adresa primarului general al Capitalei, Nicușor Dan. El a declarat că nu a făcut nimic pentru București, deși avea toți banii europeni la dispoziție.
”Daniel s-a săturat să mai aștepte după alții și astfel am ajuns ca Sectorul 4 să susțină de unul singur o linie de metrou nou-nouță, cu 14 stații! Asta fiindcă Nicușor Dan a refuzat să preia rețeaua de metrou la Primăria Capitalei, pentru a face un sistem integrat de transport public în București. În schimb, a promis acum 4 ani că va face tren metropolitan. Nu a făcut nimic, deși avea toți banii europeni la dispoziție. Când ești absent, lent și fără viziune, rezultatul este unul singur: haos și stagnare (…)”, a mai spus el pe Facebook.
Purtătorul de cuvânt al PNL Ionuţ Stroe, afirmă, după ce a participat la evenimentul care a marcat extinderea magistralei de metrou M4, că la Bucureşti, Alianţa PNL-PSD a fost creată pentru ca marile proiecte ale oraşului să poată fi realizate. El dă asigurări că vor fi depuse toate eforturile astfel încât Cătălin Cîrstoiu sa aibă un rezultat record, iar după 9 iunie ”Bucureştiul să aibă în sfârşit un primar cu viziune”.
”La Bucureşti, Alianţa PNL-PSD a fost creată pentru ca marile proiecte ale acestui oraş să poată fi realizate. Un mare proiect este şi cel al primarului Daniel Băluţă, de extindere a magistralei de metrou M4 Gara de Nord- Gara Progresul. Alături de primarul Sectorului 4, Daniel Băluţă, şi candidatul PNL- PSD pentru Primăria Capitalei, Catălin Cîrstoiu, am participat la evenimentul ce marchează extinderea magistralei de metrou M4.
Este un proiect unic, foarte important, primul de acest gen pe care o primărie din România şi-l asumă. PNL Sector 4, organizaţia pe care o conduc, a avut în ultimii 8 ani maturitatea politică necesară pentru a susţine proiectele importante, precum această magistrală sau staţia de metrou Tudor Arghezi şi parcarea tip Park and Ride, pe care o vedeţi în fotografii şi care era azi plină de maşini. Interesul cetăţenilor este peste apartenenţa politică a primarilor! Vom continua în acelaşi fel”, a scris Stroe pe Facebook.
În opinia sa, este nevoie de colaborare între sectoarele din Bucureşti şi localităţile limitrofe, întrucât problemele de transport ale bucureştenilor nu se opresc la limitele de sector, iar ”alianţa PNL- PSD pune pe primul loc proiectele majore pentru bucureşteni”.
”Vom depune toate eforturile astfel încât Cătălin Cîrstoiu sa aibă un rezultat record, iar după 9 iunie Bucureştiul să aibă în sfârşit un primar cu viziune, care ştie ce are de făcut şi poate să ducă proiectele la bun sfârşit”, a subliniat purtătorul de cuvânt al PNL.
Primăria Sectorului 4 a postat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SICAP) documentaţia de atribuire referitoare la licitaţia publică în vederea desemnării constructorului magistralei de metrou M4 Gara de Nord – Gara Progresul.
Pentru realizarea acestui obiectiv, Primăria Sectorului 4 a depus deja cererea de finanţare în valoare totală de 2,5 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, care vor fi accesaţi prin „Programul Transport” al Uniunii Europene 2021-2027. Traseul noii linii de metrou M4 va avea un număr de 14 staţii, ce vor fi amenajate pe o lungime totală de aproximativ 12 kilometri, între staţia Gara de Nord 2 şi staţia Gara Progresul, şi care va traversa teritoriul sectoarelor 1, 4 şi 5, precum şi al comunei Jilava din judeţul Ilfov.