Realitatea TV se victimizează și dezinformează cu o posibilă ”suspendare” de ”afiliere”, CNA vine cu o precizare, ”Vorbim de o sancțiune din 18 mai 2023”.
CNA a emis un comunicat de presă cu privire la televiziunea Realitatea Plus.
”Ref. la informațiile apărute în presă privind o presupusă întrerupere a emisiei postului Realitatea Plus, facem următoarele precizări:
Contrar afirmației postului Realitatea Plus, conform căreia CNA a decis întreruperea emisiei, precizăm că există o decizie a Consiliului adoptată în urmă cu un an și șapte luni prin care s-a stabilit, conform legii, difuzarea textului sancțiunii în ziua de 18 mai 2023, timp de 10 minute, în intervalul orar 19.00 – 19.10, iar NU întreruperea emisiei.
Situația de fapt este următoarea:
Întrunit în ședința publică din data de 11.05.2023, Consiliul Național al Audiovizualului a decis să aplice sancțiunea prevăzută de art. 95 alin. (1) lit. a) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul obligării radiodifuzorului de a difuza în ziua de 18 mai 2023, timp de 10 minute, în intervalul orar 19.00 – 19.10, pe postul de televiziune REALITATEA PLUS/REALITATEA PLUS HD, textul Deciziei nr. 356/2023.
În data de 15 mai 2023, radiodifuzorul a formulat la Curtea de Apel București o cerere de Ordonanță Președințială prin care a solicitat suspendarea efectelor Deciziei CNA nr. 356/2023, în sensul de a nu difuza textul sancțiunii aplicate prin decizia mai sus-menționată, formându-se dosarul 3229/2/2023, care a avut termen la data de 17.05.2023, ora 12:00.
La acest termen, radiodifuzorul și-a modificat oral cererea de chemare în judecată, solicitând suspendarea executării deciziei, nu în baza unei Ordonanțe Președințiale, ci în temeiul art. 14 din Legea 554/2004, Legea contenciosului administrativ, acordându-se termen la data de 18.05.2023.
La termenul din data de 18.05.2023, prin Hotărârea Civilă nr. 858/2023, instanța a admis cererea radiodifuzorului și a dispus suspendarea executării Deciziei CNA 356/2023 până la pronunțarea hotărârii definitive asupra contestației împotriva deciziei mai sus-menționate, deși la această dată nu era formulată nicio contestație privind anularea Deciziei CNA 356/2023, ci doar suspendarea acesteia.
Cu toate că, în zilele de 22.05, 24.05 și 25.05.2023, CNA a solicitat instanței de judecată redactarea cu celeritate a Hotărârii Civile nr. 858/2023, întrucât cauza a fost soluționată în regim de urgență, abia în data de 31.05.2023 CNA a primit Hotărârea Civilă nr. 858/2023. Recursul CNA împotriva Hotărârii Civile nr. 858/2023 a fost formulat în data de 06.06.2023 și a fost soluționat de Înalta Curte de Casație și Justiție în data de 01.11.2023.
Prin Decizia nr. 4963/01.11.2023, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulat de CNA, a casat Hotărârea Civilă nr. 858/2023 și, pe fondul cauzei, a respins cererea de suspendare a executării Deciziei CNA 356/2023 formulată de radiodifuzor.
Ținând cont de soluția Înaltei Curți de Casație și Justiție, la data de 08.11.2023, prin adresa 12429, CNA a pus în vedere radiodifuzorului să execute de îndată obligația stabilită prin Decizia de sancționare nr. 356/2023, respectiv de a difuza timp de 10 minute, între orele 19:00 – 19:10, numai textul prevăzut la art. 3 al acesteia.
Pentru refuzul de a pune în aplicare dispozițiile Deciziei CNA 356/2023, respectiv de a difuza timp de 10 minute, între orele 19:00 – 19:10, numai textul prevăzut la art. 3 al acesteia, radiodifuzorul a fost sancționat succesiv, de trei ori, în temeiul art. 93*1 alin. (1) din Legea audiovizualului, prin:
– Decizia nr. 52 din 23.01.2024 – privind AMENDAREA cu 2.500 lei;
– Decizia nr. 83 din 13.02.2024 – privind AMENDAREA cu 5.000 lei;
– Decizia nr. 141 din 26.03.2024 – privind AMENDAREA cu 7.500 lei”, transmite CNA în comunicat.
Știrea inițială: Europarlamentarul Rareș Bogdan a intrat în direct la Realitatea Plus înainte ca emisia televiziunii să fie ”suspendată”. În intervalul în care a fost suspendată transmisia emisiunii, a fost difuzată o sancțiune a CNA.
”În direct cu noi este un fost coleg, actualmente este în tabăra adversă, cea a politicienilor, îl salutăm pe Rareș Bogdan”, a spus Nicoleta Cone, moderator la Realitatea Plus.
”Cu siguranță nu sunt în niciun caz în tabăra adversă. Întotdeauna alături de Realitatea TV, care e familia mea, acolo am devenit cunoscut, acolo mi-am construit întreaga carieră. Am stat 15 ani ani la Realitatea la sediul central și la stațiile locale. M-am ocupat mult timp de stațiile locale, apoi am venit și timp de 12 ani am lucrat. Mă bucur mult că tu, colegii noștri, Laurențiu, Anca, Ana Maria și toți ceilalți faceți o treabă minunată”, a precizat europarlamentarul.
”Tu ai fost în momentul în care erai colegul nostru, Rareș, unul dintre cei mai sancționați jurnaliști de la Realitatea, cei mai sancționați de către CNA. La acel moment și tu percepeai aceste amenzi și aceste sancțiuni ca pe niște nedreptăți. Întrebarea mea este: cum percepi aceste lucruri care ni se întâmplă nouă acum, aceste sancțiuni? Suntem în continuare cel mai sancționat post de televiziune, cel puțin în ultimul timp, acum cât am avut campanie electorală și cât au fost aceste alegeri”, a mai precizat Cone.