Nu nu, părinți, președintele vostru, cel pe care l-ați ales să vă fie președinte, dacă l-ați ales, nu vrea ca voi să aveți vreun cuvânt de spus în ceea ce privește educația sexuală sau sanitară a copiilor voștri, ”autoritățile” trebuie să decidă ce educație vor primi copiii voștri, nu voi!
Președintele Klaus Iohannis a contestat miercuri la Curtea Constituțională legea adoptată de Parlament prin care educația sexuală va putea fi predată copiilor în școli doar dacă părintele sau tutorele își dă acordul scris pentru acest lucru. De asemenea, actul normativ schimbă expresia de „educație sexuală” în „educație sanitară”.
Legea nu definește noțiunea de „educație sanitară”, susține președintele. Klaus Iohannis critică și eliminarea mențiunii „cel puțin o dată pe semestru” spunând că devine neclar dacă intenția legiuitorului a fost de a transforma materia într-o disciplină predată pe tot parcursul anului școlar sau, dimpotrivă, este eliminată acea garanție că măcar o dată pe semestru elevii vor putea beneficia de programele de educație pentru viață.
”Prin eliminarea acestei sintagme, nu riese cu certitudine dacă programele vor avea loc pe întregul parcurs al anului școlar, o dată pe semestru, o dată pe an, sau deloc”, se arată în sesizarea președintelui.
Totodată, președintele susține că din legea trimisă la promulgare nu reiese clar dacă programele de educație sanitară sunt în vederea prevenirii contractării bolilor cu transmitere sexuală și a gravidității minorelor. De asemenea, este neclar și momentul în care trebuie cerut acordul părinților pentru predarea educației sanitare.