ANRE a decis noi reguli pe care furnizorii de energie care emit facturi cu întarziere vor trebui să le respecte. Mai exact, șefii ANRE îi obligă să accepte eșalonarea la plată a sumelor datorate de către client, în cazul emiterii facturii cu întârziere, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare, nu pe maximum șase luni. Există şi alte modificări importante.
ANRE a elaborat un Ordin pentru modificarea şi completarea dispoziţiilor legale privind informarea clienţilor finali de energie electrică şi gaze naturale, care aduce îmbunătăţiri cadrului de reglementare pentru desfăşurarea activităţii de furnizare a gazelor naturale.
Proiectul de Ordin propune modificarea şi completarea unor prevederi deja existente, dar şi introducerea unor prevederi noi, printre care simplificarea conţinutului minim al tuturor facturilor de gaze naturale, respectiv a informaţiilor obligatorii a fi incluse de către furnizor în acestea,
Ziua de 1 aprilie vine cu o serie de schimbări importante privind facturile la energie electrică din România și asta nu este o păcăleală, în condițiile în care aproximativ nouă milioane de români sunt vizați direct de noile propuneri făcute de ANRE. Astfel, acestea vor fi la fel pentru toată lumea, apărând practic un nou model de factură care îl copiază de fapt pe cel vechi, dinainte de liberalizarea pieței de energie electrică.
Lucrurile par puțin complicate și întortocheate, dar menirea noilor modificări vine în sprijinul consumatorilor de energie electrică din România. Practic, de la începutul lunii aprilie, toate facturile la energie electrică ce vor fi emise pentru clienții casnici, indiferent de furnizor, vor respecta un format unic la nivel național.
Noul regulament de furnizare a energiei electrice a intrat deja în vigoare, fiind publicat în Monitorul Oficial, iar asta instituie pentru toți furnizorii clienților casnici din România, indiferent de tipul de contract, obligația de a emite factura pe același tip de format pentru a fi mai bine înțeleasă de publicul larg.
În acest sens, toate facturile la energie electrică vor fi emise pe formatul celei de serviciu universal lucru care va face ca toți cei nouă milioane de consumatori casnici de energie electrică să primească toate facturile la curent care vor fi emise pentru consumul de după 1 aprilie să arate la fel, după modelul de mai jos.
Modificările vizează şi modelul de factură aplicabil clienţilor casnici şi preţului din oferta de serviciu universal care se aplică pe o perioada de minimum 3 luni.
Totodată, noile prevederi ale Condiţiilor generale pentru furnizarea energiei electrice în regim de serviciul universal la clienţii casnici au fost coroborate cu prevederile Regulamentului de furnizare a energiei electrice la clienţii finali (Regulament) şi se referă în principal la modul de comunicare a notificărilor/solicitărilor/comunicărilor din partea furnizorului către clientul casnic, preţul de serviciu universal, facturare şi condiţii de plată şi răspunderea contractuală.
Noile prevederi se mai referă la situaţiile de încetare a contractului-cadru, sistarea temporară a furnizării energiei electrice, aplicarea taxelor şi impozitelor, drepturile şi obligaţiile clientului casnic şi ale furnizorului, situaţiile de întrerupere a alimentării cu energie electrică şi etapele care se parcurg în acest sens, modul de constituire a garanţiilor financiare.
De asemenea, în cazul consumatorilor vulnerabili, eşalonarea la plată a facturii se face, la cerere, pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părţi. Totodată, obligaţia furnizorului este să eşaloneze la plată sumele datorate de client, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura.
Proiectul de Ordin mai prevede ca facturile emise pentru consumul de energie electrică înregistrat începând cu data de 1 aprilie 2023 pentru toţi clienţii casnici să conţină informaţii precum numărul şi data emiterii facturii, datele de identificare şi de contact ale furnizorului, inclusiv o linie telefonică de asistenţă pentru clienţi, adresă de e-mail şi un formular electronic online care să permită înregistrarea automată a solicitării.
Totodată, se face referire la modalitatea de transmitere a indexului autocitit, intervalul de timp în care clientul poate transmite indexul autocitit, care nu poate fi mai mic de 5 zile, numărul de telefon pus la dispoziţie de către OD (Operator de distributie) la care este racordat locul de consum la care clientul poate sesiza direct OD întreruperile în alimentarea cu energie electrică, precum şi alte probleme în alimentarea cu energie electrică, data de încetare a contractului, dacă contractul este încheiat pe perioadă determinată.
Documentul mai prevede perioada de facturare, cantitatea de energie electrică facturată, preţul final facturat exprimat în lei/kWh sau lei/MWh şi data scadentă a plăţii.
”De asemenea, printre anexele obligatorii la contract propunem să se regăsească următoarele documente: convenţia de consum încheiată de părţi, datele din anexele la contractul pentru prestarea serviciului de distribuţie încheiat de furnizor cu operatorul reţelei electrice corespunzătoare locurilor de consum care fac obiectul contractului, condiţiile generale de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal şi oferta pentru serviciul universal”, se precizează în comunicatul ANRE.
Astfel, pentru o mai bună înţelegere de către clientul final a facturii, s-a stabilit că:
– prima pagină a facturii va cuprinde doar informaţiile prioritare esenţiale, astfel încât clientul final să ştie consumul facturat şi cât trebuie să plătească pentru acesta;
– a doua pagină a facturii va cuprinde detaliile facturii, inclusiv defalcarea componentelor din care este format preţul final facturat de către furnizor clientului final;
– anexa facturii va cuprinde informaţiile adiţionale care nu se referă la facturare, dar care pot fi utile clientului final pe parcursul derulării contractului de furnizare a gazelor naturale, precum şi informaţiile privind facturarea, care oferă periodic clientului final o perspectivă cuprinzătoare asupra consumului efectiv realizat şi a costului actual cu gazele naturale astfel încât acesta să aibă posibilitatea de a-şi ajusta propriul consum, vor fi trecute de furnizor în anexa la factură;
Alte prevederi sunt eşalonarea la plată a facturii pentru clienţii vulnerabili, la cererea acestora, pe o perioadă de minimum 3 luni sau convenită de părţi; în cazul în care furnizorul emite factura pentru o perioadă de facturare mai mare decât cea prevăzută în contract sau stabilită conform reglementărilor în vigoare, acesta este obligat să eşaloneze la plată sumele datorate de către client, pe o perioadă cel puţin egală cu perioada de facturare pentru care a fost emisă factura; detalierea modalităţilor de soluţionare de către furnizor a plângerilor clientului final privind facturarea, acesta nefiind obligat să achite factura pentru care a înaintat o plângere furnizorului până la soluţionarea plângerii.